Coreea de Nord – Un exercitiu de masochism

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Am vrut de mult să vizitez Coreea de Nord pentru a regasi o frantura de o lume pierdută, o lume pe care o vedeam inrudita cu cea pe care am trait-o cu totii inainte de revolutie si care mi-ar fi putut permite o mai buna intelegere a ambitiilor megalomane ale lui Ceausescu.

Se stie ca ideea nefasta, pentru noi si in cele din urma si pentru el, a Tezelor din iulie 1971, de a pune capat liberalismului cultural de care societatea romaneasca se bucurase in anii imediat premergatori si de a impune realismul socialism ca baza a culturii, a fost un rezultat direct al vizitei facute de dictator in China si Coreea de Nord si al admiratiei pentru filosofia “Juche”, de bazare a dezvoltarii economice pe propriile resurse.

Aceasta auto-impusa autarhie a fost in cele din urma si cauza dezastrului economic al anilor ´70 si a sfarsitului violent al lui Ceausescu. In Coreea de Nord ea este insa doctrina de stat si  se bucura chiar si de un impunator monument in centrul capitalei.

Născut în România și traind acolo până la câteva luni după revolutie am o destul de buna idee de viața într-o țară comunistă, dar și simpatie pentru situația dificilă a celor care au nesansa sa trăiască într-o societate in care democratia este doar mimata.

Am admirat întotdeauna faptul că oamenii se pot bucura de viata indiferent de greutăți și am plecat la drum in Coreea de Nord cu intentia de a fotografia momente de ceea ce, în general, ne asociem cu viața "normală", cotidiana – peisaje stradale, munca, relaxare, râs, socializare, căsătorii, etc. - si de a realiza un eseu fotografic care ar putea arata o latura umana a acestei societati inchise, fie si în limitele impuse de regimul strict nord-coreean.

Am realizat astfel de eseuri in mai multe țări și la una dintre ele, Iran, m-am întors iarasi si iarasi cucerit de ospitalitatea uimitoare a poporului iranian. Am sperat că prin explicarea motivelor mele mi s-ar permite mai multă libertate, mai ales ca am declarat de la bun început că sint fotograf și ca nu sint dispus sa cumpar o excursie daca nu mi se da voie să fotografiez mai mult decât turistul mediu.

Am sperat, de asemenea, că puterile mele argumentative și invocarea interesului meu real fata de fotografia de calitate, ar putea convinge gazdele mele să-mi permita să surprind si clipe de viata autentica, spre deosebire de vizitele aranjate, ceremonioase, nu mult deosebite de cele pe care le fac demnitarii locali.

La urma urmei, sectia lor de propagandă externa ar trebui să fie suficient de inteligenta să-si imagineze ca nimeni nu este interesat sa vada constant statuile de bronz ale liderilor nord-coreeni sau pietele uriașe goale de la Phenian.

Călătoria ar fi fost, de asemenea, o descindere in propriul trecut, o încercare de a reconsidera atmosfera din anii mei de tinerete, prin ochii cuiva trait de-acum 25 ani in occident.

Desigur, eram conștient de faptul că au existat diferențe între țările socialiste, dar mă așteptam să recunosc multe dintre caracteristicile socialismului românesc in ciuda unui defazaj de mai bine de un sfert de secol.

Și cât de mult m-am inselat! Gradul de control la care este supus turistul individual este greu de imaginat. Chiar cererile cele mai inofensive au fost chestionațe și în cele mai multe cazuri respinse. Am incercat sa-i conving pe ghizi ca vreau doar sa dau societatii nord-coreene o fata umana insa libertatea lor de actiune (dictata in mod cert de serviciile secrete) s-a dovedit extrem de limitata.

De exemplu, cind am mentionat ca as dori sa fotografiez pescari amatori de-a lungul unui râu comentand ca o asemenea fotografie ar arăta doar oameni relaxandu-se in timpul lor liber, poate chiar mai liberi decat omologii lor occidentali (da, am exagerat aici un pic), deoarece în occident ar fi avut nevoie de un permis de pescuit, am fost ignorat total. Mai târziu, în timp ce vizionam un documentar al lui Adelin Petrisor despre Coreea de Nord, am văzut cum ghidul nord-coreean ii explica cum că pescuitul ar putea fi interpretat ca un semn al lipsei de alimente.

Mi s-a refuzat o simpla plimbare prin centrul Phenianului (nici n-am indraznit sa cer sa fiu dus intr-o suburbie muncitoreasca), deși nu mi-am dorit altceva decit sa  fotografiez copii jucandu-se. In Wonsan, la doar citeva sute de metri de restaurantul in care urma sa mincam, am vazut un cuplu matrimonial iesind dintr-un parc pe o vreme superba.

A trebuit sa trecem pe linga ei, sa parcam in fata restaurantului fara a ma putea intoarce inapoi, cu motivatia ca “Stiu un loc la Phenian unde sint intodeauna nunti. Puteti sa fotografiati cind vom ajunge acolo.” Vazind insa o femeie purtind un tort decorat pentru nunta am traversat strada in goana si am incercat sa fotografiez.

Ghinion! Obosita, femeia a lasat jos tortul pentru o clipa. Am asteptat sa-l ridice si sa o fotografiez purtindu-l dar ghidul, are ma ajunsese din urma, mi-a explicat ca femeia nu vrea in ruptul capului sa apara in fotografie nici macar de la spate. De fiecare dată când mi s-a permis să ies din masina a fost nevoie de mai puțin de un minut pentru ca in special cel de-al doilea ghid, o tanara si de altfel foarte sarmanta nord-coreeana, sa ma grabeasca si sa ma indemne sa terminam fiindca altfel intirziem programul.

Am realizat, de asemenea, că, uneori, problema nu a fost neapărat că am fotografiat, dar că o faceam în în aer liber și nu din spatele ferestrelor masinii. În acest sens, după câteva zile am înțeles strictețea ghidului deoarece, odata, când mi s-a permis sa ies din mașină pentru a fotografia tarani cultivind orez pe un camp, un militar s-a apropiat de vehicul, l-a chestionat pe ghid cu privire la activitatea noastra si apoi si-a notat numărul de înmatriculare al masinii, numele ghidului si datele agentiei de voiaj organizatoare.

Calatoria a avut insa si o latura … romaneasca! Anuntindu-l pe unul dintre bunii mei prieteni de la München, Cornel Ionescu, cunoscutul muzicutist si poliinstrumentist, ca voi pleca in Coreea de Nord, acesta, vadit excitat, mi-a trimis imediat un email al unei admiratoare care il informa ca intr-un fel de biblioteca muzicala din Phenian se afla piese favorite ale lui Kim Jong-Il, printre care si Rapsodia Romana a lui Enescu, in interpretarea lui Cornel Ionescu la muzicuta in loc de vioara.

I-am spus ghidului povestea si, desi mi-a marturisit ca nimeni nu facuse pina atunci o cerere atit de bizara, cum nu era vorba de nimic susceptibil de a fi politizat, vizita s-a aprobat. N-a durat mai mult de 5 minute, cu tot cu traducerea doleantei mele si cautarea respectiva in baza de date a institutului si dintr-o data am vazut pe ecran “Rumanian Rhapsody”, Georges Enesco, in timp ce din casti se revarsau acordurile muzicutei lui Cornel Ionescu.

Pe de alta parte trebuie recunoscut ca programul zilnic a fost deosebit de incarcat si ca agentia coreeana de turism care a organizat vizita a facut un plan extrem de plin si respectat la minut, ultimele zile avind chiar 5-6 obiective pe zi.

Coasta de est, in special Kumgangsan, Muntii de Diamant, pe care mi-i aminteam de altfel dintr-un documentar prezentat la cinema in anii copilariei, e superba, cu ceturi care acopera vaile impadurite si se intind uneori pina inspre virfurile muntilor.

Agricultura pare a fi foarte extensiva, in sensul ca orice metru patrat de pamant cultivabil e exploatat, insa sufera de o lipsa aproape totala de masini agricole. Satele, “sistematizate”, nu dau aparenta de bogatie dar in nici un caz nu arata mai rau decit unele sate vazute in Asia, sa zicem in Filipine. Lucru pe care daca l-ar sti autoritatile nord-coreene poate ca n-ar mai incerca sa poarte turistii numai prin CAPurile fruntase unde toti viziteaza aceeasi casa model.

Atmosfera generala este insa de teama generalizata si de respingere a contactului cu turistii. Oamenii se tem sa apara in fotografii fiindca li se spune ca pozele pot fi utilizate ca propaganda anti-regim si rar se intimpla sa intalnesti un zambet pe fata unui localnic. In cazul meu a durat patru zile pana sa fiu strigat de niste pionieri: “Hello! What is your name?” si sa mi se zambeasca larg. Cit de diferit fata de atitudinea pe care am intilnit-o intotdeauna in China si in general in Asia!

Televizoarele din camerele pentru straini au citeva canale chinezesti, unul rusesc si Al-Jazeera, in timp ce nord-coreenii se pot bucura de un singur canal oficial pe care l-am vizionat din cand in cand in foyerul hotelului. Multa propaganda si vizite de lucru …

Apropo de propaganda, versiunea nord-coreeana a razboiului civil din 1950-1953 are ca punct de plecare un presupus atac al armatei americane iar ghizii de la cele doua muzee vizitate nu au suflat nici o vorba despre participarea armatei chineze soldata cu un numar de morti estimat la 900.000. Un regret personal e ca nu s-a permis fotografierea in interiorul muzeului dedicat razboiului Coreei din Phenian, sala principala fiind o impresionanta mostra de realism socialist arhitectonic.

Dacă cineva acceptă că totul poate fi politizat și utilizat în propagandă, s-ar putea spune că poate am m-am bucurat de un pic de libertate. Dacă această libertate a fost, în cuvintele ghidului principal "cea mai extinsa de care s-a bucurat un turist vreodată" atunci sper ca ceilalti turisti nu au fost fotografi și nu au dorit altceva decit a vedea peisajul.

O veche vorba spune: “Camera nu minte”. In cazul Coreei de Nord e imposibil sa nu fii supus unei manipulari masive. Imaginile oricarui fotograf care a documentat Coreea de Nord, chiar daca poarta automat amprenta stilului propriu, sint in cea mai mare masura o opera de propaganda departe de realitatea, fie ea trunchiata si trecuta prin filtrul propriu, si variatiunea pe care ar trebui s-o prezinte un eseu fotografic despre o tara. Proportia de momente candide fata de cele regizate de catre gazde e infima si fiecare fotograf ar trebui sa aiba decenta s-o recunoasca.

Pentru a rezuma lucrurile, pentru mine, care am venit in Coreea de Nord cu dorința reală de a realiza pur și simplu fotografie de calitate, experienta a fost un adevarat exercițiu de masochism.

Fotografii:

Coreea de Nord    Coreea de Nord

Coreea de Nord    Coreea de Nord

Coreea de Nord    Coreea de Nord

Mai multe fotografii in album



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

DESPRE AUTOR

Corneliu Cazacu

Corneliu Cazacu

Numele meu este Corneliu Cazacu si eu sunt un fotograf profesionist part-time stabilit in Munchen, Germania. Fac fotografie de concert... citeste mai mult

Website
corneliucazacu.com

CE ESTE PUBLIC IQ?

Public IQ este o platforma de dezbateri libera, deschisa tuturor autorilor, persoane si organizatii, care vor sa isi faca auzita vocea in spatiul public.

Public IQ este deschis expertilor, militantilor, oamenilor care se conduc in viata dupa o ideologie complexa sau sunt interesati sa li se inregistreze opinia in privinta unei chestiuni specifice.

Metropotam si Public IQ cred ca vocile societatii civile sunt prea putin reprezentate in discursul public dominat din pacate de zumzetul intereselor speciale care lasa interesul public in plan secund sau il uita cu totul.

Autorilor Public IQ le cerem putin: onestitate, coerenta si preocupare pentru mai-binele comunitatii indiferent de natura ei.

Daca crezi ca poti contribui la o dezbatere curata si folositoare, scrie-ne la editor@publiciq.ro.


  • REACTIE RAPIDA
  • COMUNITATI
  • OPINIE
  • CUNOASTERE
  • ACTIUNE