Eroi de iarna

Pe vremuri grele, de ger si ninsoare, in timp ce unii stateau la caldura unui apartament sau a unui birou, altii infruntau frigul cu ce puteau si ei- cafea, bauturi anti-frig, straturi de haine ca ale babei Dochia si miscari rapide pe loc.

Noi ne-am gandit sa ne aducem omagiile catre acesti eroi care isi desfasoara munca in plina strada, in mijlocul nemerniciei sezonului rece. La -14 grade, oamenii de afara devin eroi, niste eroi de iarna. Sa-i cunoastem pe superoamenii care au castigat lupta cu gerul.


Eroii de parcare

Permanent in inima frigului, acesti oameni au vazut oportunitatea de afaceri din sezonul rece. Pe langa indicatiile salvatoare de "aici baiatu'/boss, parcati aici", oamenii din parcari isi dezghetau sufletul cu un bacsis castigat cinstit prin dezapeziri si prin scoaterea masinilor ramase in zapada.

Eroi de iarna Eroi de iarna

Acesti oameni se incalzeau prin repetarea unor miscari clasice in aceasta meserie: mana sus, rotirea de la cot in jos, flexarea muschilor pentru a semnala "stop" si plimbarea in jurul masinii pentru a indruma soferul spre o parcare perfecta. In rest, nu intelegem cum de nu s-au transformat in statuete in haine fosforescente; supravieturiea lor ramane un mister.


Eroii de butic si de tarabe

Minus multe grade, cartile rezista. Bine, dar micii negustori cum rezista la astfel de conditii meteorologice? Nu am vazut negustor de carti care sa traga chiulul si sa-si paraseasca tejgheaua, chiar daca afara era gerul de pe lume.

Zona Universitatii parea protejata de un soare invizibil si eroii vanzarilor stradale nu au parut nicio clipa afectati de frigul de care noi fugeam cu lasitate. Reticenti in a ne spune cum au reusit sa treaca usor de zilele geroase, am aflat doar ca "luau un nes fierbinte dimineata, un ceai la amiaza, niste haine mai groase si aia era".

Eroi de iarna Eroi de iarna

Pe langa negustorii de carti, s-au mai batut si alti eroi de butic cu frigul. Oportunistii de iarna au scos la vanzare manusi, fulare si caciuli, marfa in ton cu vremea si si-au asteptat clientii in conditii care ne cam dau fiori.


Eroii de trafic

Nici noua nu prea ne place sa-i punem pe un piedestal pe politistii din Bucuresti, dar trebuie sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa-i felicitam pe oamenii legii pentru ca au reusit sa reziste vitejeste in frig. Au dirijat traficul pe inghet si au reusit performanta de a nu ramane cu buzele lipite de fluier, instrument al puterii.

Am remarcat insa un politisit de trafic cu mintea inghetata care a uitat sa dea prioritate pietonilor si i-a facut sa rateze trei semafoare pe verde; asta pana cand pietonii au atacat strada la modul kamikaze si au traversat, pana la urma, tot pe rosu.

Asadar, frigul i-a afectat pe oamenii legii, dar ei raman in lista noastra de eroi de iarna pentru ca i-am vazut in intersectii, impasibili la ninsoare si la atacurile gerului.


Eroii fara casa

Si oamenii strazii merita sa aiba momentul lor de glorie; macar acum sa le oferim mai mult decat un banut rupt cu greu din mica noastra comoara si sa le dam un loc de cinste pentru eroisme iernatice.

Pana sa intervina autoritatile si sa-i duca la adapost, in spitale si in centre speciale, oamenii strazii excelau in improvizatii contra frigului: case din carton, paturi adunate din diverse locuri si culcusuri care sa le tina cat de cat de cald.

Acesti eroi s-au folosit de abilitatile speciale de colectare si constructie pentru a rezista pe timpul iernii. Asta, desigur, cand nu erau devansati de cainii colegi de "aparatament" asa cum poti vedea mai jos.



Eroii de parbriz


Spalatorii de parbriz au avut cea mai grea batalie cu gerul din capitala. Adauga niste apa rece la frigul de afara si imagineaza-ti atacul turturilor asupra corpului tau. Noi am vazut spalatori care isi tineau tacticos pantalonii ca sa nu se atinga de piele si sa le provoace si mai multa suferinta (auch).

Spalatorii de parbriz umbla in ceata- daca un erou cade la datorie, trebuia sa fie cineva care sa-l ajute si un altul care sa-i preia sarcinile. Putem vedea fun-ul din aceasta ocupatie pe timpul verii, dar nu intelegem cum au supravietuit eroii inghetului din intersectii.

Cum au rezistat metropotamii pe ger? S-au baricadat cu haine groase, au mers repede in loc sa se plimbe si si-au lasat doar ochii descoperiti ca sa fie siguri ca nu le scapa nimic de prin oras. Le-a tremurat mana pe aparatul foto si pe pix; daca nu ne crezi, imagineaza-ti in ce conditii am facut urmatoarele poze:

Aici era frig si ne era frig.
Aici era si mai frig si tremuram.

Intrebarea e, tu cum te-ai descurcat pe ger? Intri si tu la categoria erou de iarna?


Urmareste metropotam pe facebook si twitterMetropotam pe FacebookMetropotam pe Twitter

© Copyright Metropotam 2006-2012.


1 comentariu vrei sa comentezi?

singsingbb 17:24 pe 04 Feb 2010
#1. da, am rezistat eroic chiar daca am inghetat ca un rahat asteptand tramvaie/autobuze in statie. ca masina nu imi iau pentru ca sa nu ingreunez traficu :D



Activitate recenta

Se incarca
vezi mai multe

Publicitate


Metropotam se da si pe:

Facebook twitter last.fm Yahoo

Recomandari

Bucuresti:

Click si afla de evenimente interesante!

Unde iesim

Evenimente

Muzica

Filme

Shopping

Metropotam

© Copyright Metropotam 2006-2012. Toate drepturile rezervate