Vintage, handmade & designer (Targuri - La Scena, Bucuresti, Romania)
14 Mar 2010 11:00 - 14 Mar 2010 18:00

Creatii vestimentare spectaculoase, tinute minimaliste, accesorii si piese handmade, semnate de designeri celebri, dar si de tineri romani in plina ascensiune.
Vizitatoarele targului vor avea de ales intre tinute simple, rochii cu volane sau franjuri supradimensionate - gen anii ’20; creatii stralucitoare si extravagante din era glam a cinematografiei, sacouri cu umeri supradimensionati, rochii lungi si jachete cambrate care pun in evidenta talia - specifice anilor ’40; fuste mini, rochii trapez fara maneci, cizme pana la genunchi, jeansi skinny asemenea celor promovati de Audrey Hepburn, dar si creatii in culori electrizante sau cu imprimeuri grafice puternice - tipice anilor ’60; jeansi largi sau evazati, pantaloni cu talie inalta, bluze cu umerii dezgoliti si rochii lungi - din anii ’70. La acestea se adauga cateva piese vedeta din epocile Victoriana si Edwardiana, dar si accesorii unicat si tinute handmade.
Printre cei care vor expune la Targul vintage, handmade & designer se numara Alexandra Lupoian, Adina Boian, Buyhand, Ceva cu dichis, Cheap&Chic, Chic Chaque, Cutiuta cu bijuterii, Dulapul bunicii, Expresivart, Fabrica de Zorzoane, Geo Pana, , Iuliana Rosca, Le Fabuleux Magasin de Mireille, Lulu Beejoux, Oma’s handmade, Superhainute bebe, Valeria Mihai, Vintage Deco, Vintage Division, Vintagemag, Vintaggeria , Volmer Design si, nu in ultimul rand, organizatorii evenimentului - Haine-Vintage.ro si ItalianVintage.ro.
Sub sloganul Salvati catelusii de la Glina iubitoarele de animale care vor vizita targul au ocazia de a participa la hranirea patrupedelor din adapostul Glina, donand cate o conserva cu mancare pentru caini.






