Trattoria Garibaldi: mancare ca-n Italia si o terasa de poveste

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Trattoria Garibaldi este cel mai nou loc incercat de noi in materie de mancare italieneasca, pe care il gasiti pe strada Olimpului, numarul 24, foarte aproape de Piata Unirii.

Moda caselor vechi transformate in restaurante a devenit o alternativa pentru cei care s-au saturat de Centrul Vechi si vor sa ia masa intr-un loc linistit, elegant si, daca se poate, cu o mancare foarte buna.

Cand am auzit unde este pozitionat restaurantul Trattoria Garibaldi, am stiut din start ca doua dintre aceste puncte sunt bifate: strazile din zona Mitropoliei sunt foarte linistite, iar casele de acolo inca si-au mai pastrat farmecul vremurilor de altadata. Asadar, mai aveam de testat doar mancarea, care, din fericire, a corespuns asteptarilor noastre.

Casa a fost renovata cu bun gust si iti ofera posibilitatea de a lua masa inauntru sau pe terasa. Am ales a doua varianta, mai ales ca o seara de vara pe o terasa frumos luminata si cu un decor elegant nu poate fi decat una placuta, nu?

Un mare plus pe care trebuie sa il mentionam e ca -in sfarsit!- muzica se potriveste ambientului, si nu mai avem parte de un post TV comercial dat la maximum. Parca e altceva cand un local se straduieste sa isi faca un playlist propriu, isi intampina altfel clientii. Bravo pentru asta!

 

Dupa cum ii spune si numele, meniul localului cuprinde mancaruri specifice italienesti - de la gustari reci (bruschette - 8 lei) si pizza (pizza Garibaldi, 23 lei), pana la spaghete si fructe de mare.

 

Pentru ca suntem mari amatori de spaghete, am vrut sa le incercam pe cele Milanese (24 lei), iar ceea ce am primit a fost de-a dreptul delicios! Ca sa nu mai spunem de portia mare, pe care de abia am reusit sa o terminam, dar nu ne-am lasat nicio clipa, atat de bune erau.

Ne-am luat si o portie de Pollo all italiana - pui italian cu sunca, ciuperci si cascaval (26 lei), o nebunie. Ambele farfurii au venit intr-o prezentare foarte frumoasa si ingrijita, ne-a placut.

Servirea a fost si ea ireprosabila, chelnerita fiind foarte amabila si sociabila.

Concluzionand, Trattoria Garibaldi chiar e un loc unde merita sa iti petreci o zi (si mai ales o seara) cu prieteniii. Nu toate restaurantele cu specific reusesc sa se ridice la asteptarile clientilor, insa Garibaldi a reusit asta. Speram, totusi, sa se mentina ca pana acum si sa nu fie luati de val de laudele noastre.





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera