Taverna Covaci - restaurant cu specific romanesc si atmosfera de chef la preturi mici pentru Centrul Vechi

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Exista o competitie mare in Centrul Vechi din Bucuresti intre restaurantele cu specific romanesc. In weekend sunt toate pline de turisti, dar in timpul saptamanii ai ocazia sa alegi unde-ti mananci ciorba de fasole cu afumatura si sarmalele si atunci se complica putin lucrurile.  

Caru' cu Bere domina prin arhitectura spatiului. Restaurantul este unul imens si poate fi usor asemuit cu un muzeu - decorul este unul de basm, cu arcade mari, vitralii si picturi, asa ca iti va fi destul de greu sa nu te lasi impresionat de arhitectura si designul locului (citeste cronica)

Doar ca atunci cand iesi la masa cu un buget fix, Caru' cu Bere nu e tocmai alegera potrivita, La Mama si City Grill au ajuns sa fie lipsite de personalitate si atmosfera, La Mahala e un mic colt de voie buna si mancare gustoasa la preturi rezonabile (citeste cronica), doar ca e cam plin tot timpul, iar Lacrimi si Sfinti e iarasi cam rau cu bugetul.

Pe aceeasi strada cu La Mahala, vei gasi Taverna Covaci, un restaurant romanesc cu atmosfera de chef si mancare ieftina.

10252041_1535629700052247_5370550794571248248_n.jpg
Sursa foto

Taverna Covaci are multe elemente in favoarea ei ca restaurant cu specific romanesc din centru, dar sunt anumite detalii care taie din ascensiunea chefului si iti pot duce experienta din 'chiar misto' in 'ok-ish'. 

E greu sa gasesti o terasa cu soare pe stradutele din Centrul Vechi, dar Taverna Covaci are noroc de un amplasament care iti da posibilitatea sa alegi intre umbra si soare. Servirea e rapida, impersonala, dar eficienta. 

Am comandat o limonada, o supa crema de ciuperci de curiozitate, ca era printre putinele elemente care faceau nota discordanta cu specificul, placinta cu carne, sarmale si cartofi.

Limonada, buna si concentrata la 7 lei


 

Supa crema de ciuperci 8 lei nu era data suficient la blender, ciupercile si apa erau usor separate (in alta iesire am incercat ciorba de fasole cu afumatura si a fost buna).

Sarmalele (4 sarmale, mamaliga si o felie de costita si extra varza) 14 lei au fost foarte bune, carnea era condimentata si aromata, varza calita a fost ca la bunica, dulce, cu dafin si cimbru si o usoara aroma de afumat. Pentru o portie buna de sarmale, la un pret ok, clar merita sa mergeti la Taverna Covaci. Smantana trebuie comandata separat (2 lei).

Placinta cu carne 12 lei a fost dezamagirea pranzului la Taverna, fara niciun disclaimer am primit o portie mult mai mica decat ce arata in meniu, dar, in afara de asta, nu a compensat prin gust. Carnea nu era bine gatita, rosiatica in interior, necondimentata, iar aluatul era partial gatit.

Taverna-Covaci_pie.jpg

Cartofii prajiti 4 lei au fost foarte buni, dulci si la un pret foarte mic.

Am observat ca multa lume a comandat oferta de gratar, 14 lei (carne si garnitura de cartofi prajiti), iar daca aveti chef de salata, (16-19 lei) vine servita intr-un cosulet de paine care arata foarte bine.

Taverna Covaci e un loc dichisit in care oamenii vin sa petreaca romaneste la un sprit, nu doar sa manance, ceea ce creeaza o atmosfera relaxata si placuta.

Cu preturi suprinzator de mici pentru Centrul Vechi, puteti avea orice fel de experienta, intre delicios (sarmalele), mediocru (supa crema) si dezamagitor (placinta). E o bucatarie oscilanta in care, dupa ce o testezi de cateva ori, poti sa mananci foarte bine si sa te si distrezi.

Album foto.

Pe aceeasi tema:




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera