Shiva Coffee & Tea - salonul rosu cu specific oriental de pe Eminescu

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Cum mergi pe Eminescu, agale, o sa gasesti la numarul 73 un perete colorat pe care scrie Shiva. Daca ridici privirea vezi si luminile colorate, fix desupra lui "La impinge tava".

Urci scarile si gata, ai ajuns la Shiva Coffee & Tea cu specific oriental.

Inca de la inceput te simti ca in The Red District: muzica ambientala (Buddha Bar), lampi turcesti, canapele rosii, perdele visinii, semi obscuritate, oameni care fumeaza narghilea, muzica la un nivel mediu.

Cat am frunzarit meniul, am ascultat Alabina - Comme toi.

In meniu am gasit Ciocolata calda cu mai multe arome 12-15 lei, Ceaiuri 13-18 lei, Narghilea 25-70 lei, Limonada 13-15lei, Cocktailuri 17 lei, Fresh 14 lei, Apa 8 lei, Bere 8-15 lei, Vin 15 lei paharul sau 55-160 lei sticla.

Mancare nu aveti? am intrebat.

Nu, dar puteti sa comandati din alta parte daca vreti si sa mancati aici.

Asa ca am comandat un chai latte si-un ceai de fructe.

Specificul oriental e mai mult in decor, decat in produsele pe care le gasesti in meniu. Narghileaua e singurul element distinctiv din meniu.

Am urcat si la etaj unde ni s-a spus ca sunt separeuri. Tot rosii. Intime. Cu perdele. Si picturi reprezentative. Tot aici se afla si un raft de carti de unde va puteti alege ceva de citit sau puteti imprumuta pentru acasa.

Si ne-ar fi placut sa incheiem aici, intr-o nota optimista, dar mai avem...

Servirea lasa de dorit. Comanda a ajuns greu, tipa parea mereu pe fuga si mereu distrasa de ceva.

Am cerut nota de vreo 2 ori.

33 lei. Lasam 40. Asteptam restul care nu mai vine. Si tot nu vine pana cand ne zicem: Da-l incolo de rest, hai sa mergem odata pana nu ne stricam starea.

Alt aspect: exista o singura toaleta. Unisex. Pentru ambele etaje.

Locul e frumos, dar atmosfera poate fi stricata destul de repede. E suficient sa ti se tranteasca berea pe masa, sa vezi grimase obosite, sa para ca cei care iti aduc bautura ar fi preferat sa fie in cu totul alta parte. Si, mai ales, sa nu primesti restul.

Acum, evident, am fi putut porni in cautarea domnisoarei sa il cerem, insa nu am vrut provocam o situatie tensionata. Pana la urma, tot noua ne-a fost jena.

 

Cat despre numele locului, iata si contextul: Shiva este o forma a lui Ishvara sau Dumnezeu in religia hindusa. Apartinand trinitatii divine Trimurti, Shiva este zeul distrugerii, in timp ce Brahma este creatorul, iar Vishnu pastratorul si conservatorul.

Chiar daca reprezinta distrugerea, Shiva este vazut ca o forta pozitiva a Universului, deoarece distrugerea este, in hinduism, urmarea fireasca a creatiei.

Shiva considerat si Printul suprem al dansului. El dansa fara incetare, dansul lui simbolizand forta creatoare a naturii.

Apropo de asta, vineri seara la Shiva au program cu dans din buric, in caz ca va intereseaza.

Per total, Shiva ramane un salon ambiental cu lumini rosii si playlist de Buddha Bar cu preturi medii in care te duci pentru un suc si o narghilea. Hai si un dans din buric daca e vineri. Poate pana data viitoare se schimba si atitudinea celor care lucreaza acolo, ca-i pacat de loc. Si de veiozele-alea turcesti.

Mai multe poze aici.





Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera