RockStar Burger Delivery - mancare mediocra si preturi nejustificate

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

In cautare de noi locuri de unde sa ne comandam mancare pentru pranz, am dat peste RockStar Burger Delivery, cu sediul aflat in zona Barbu Vacarescu, care vor deschide in curand si un restaurant in Centrul Vechi.

Stim asta de la operatorul care a preluat comanda, foarte amabil de altfel si care ne-a stat la dispozitie cu diverse informatii. Mancarea, din pacate, nu a fost una pe care sa o putem lauda.

Meniu

Burgerii sunt la preturile obisnuite pentru asa ceva (21 de lei un cheeseburger, respectiv 28 de lei unul dublu), dar ne-am fi asteptat sa gasim mai multe variante. Mai sunt de gasit si hot dogs (12 lei cel simplu si 17 lei cel chilli cheese) sau Philly Cheesesteak Sandwich (22 lei). Ne-a atras atentia desertul, Fried Oreos (9 lei).

13876345_1661231227534015_2955822991902491545_n.jpg
via RockStar Burger Delivery Facebook

Ce ne-am comandat

Dezamagirile au inceput cu cheeseburger-ul, a carui chifla sfaramicioasa a fost mai mult ca sigur cumparata la supermarket, iar carnea o facea pe cea de la McDonalds sa para o delicatesa. Legumele erau proaspete, dar 22 de lei pentru asa ceva, in conditiile in care exista atatea locuri de unde iti poti cumpara burgeri cel putin decenti?

Cartofii prajiti n-au fost nici ei cine stie, macar cei Chilli Cheese erau cat de cat picanti, cat sa ne faca sa ne gandim la altceva. Onion Rings - un pic arse si prea uleioase, iar toate au fost reci, in conditiile in care sediul lor este destul de aproape, iar timpul de livrare a fost scurt.

Philli Cheesesteak Sandwich n-a fost rau, dar pentru cat de banal a fost si tinand cont ca a fost folosita cea mai banala franzela, nicidecum vreun soi de chifla mai acatarii, 22 de lei este cam mult.

In fine, Fried Oreo, 4 la numar, care sunt un fel de biscuiti Oreo inveliti in gogoasa au fost cumva interesanti, chiar daca un pic prea uleiosi. Nimic atat de memorabil incat sa vrem sa mai gustam inca o data.

Concluzie

Speram ca RockStar Burger Delivery sa isi schimbe radical mancarea pentru restaurantul pe care pregatesc sa-l deschida, pentru ca serviciul de delivery nu numai ca nu ne-a convins, dar nici n-am vrea sa-l mai incercam vreodata, poate doar sa-l recomandam dusmanilor.





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera