Restaurantul Teheran cu specific persan: locul unde veti manca cea mai buna carne de berbecut

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Auzisem ca in Tei exista un restaurant cu specific persan, dezvoltat ca o afacere de familie, unde se mananca bine. Asa ca am pornit in cautarea lui. Restaurantul Teheran se afla pe strada Turnul Eiffel, care da din Bulevardul Tei, la usa cu numarul 3.

Desi la prima vedere am fost descumpaniti, crezand ca nu e locul pe care il cautam, am indraznit sa incercam clanta si sfiosi am intrat. Mare ne-a fost surpriza cand am fost intampinati cu zambetul pe buze de o doamna amabila si implicata.

Locul nu are un design specific, pare mai degraba o carciuma de cartier, cu cateva mese, fara sa iasa in evidenta cu nimic. Asa ca, in cazul in care cautati un loc care sa va ia "ochii", nu e cazul sa alegeti Teheran.

Chiar daca nu sta extraordinar la capitolul aspect, o sa va spunem ca veti fi impresionati de felul in care sunteti tratati de doamna care va ia comanda, care, printre altele, este si proprietara, fiind sotia celui care a deschis restaurantul si l-a invatat pe bucatar sa gateasca mancaruri cu specific persan.

Ne-a intrebat cum am auzit de acest loc, pentru ca in general isi cunosc clientii, acestia revenind odata ce le-au calcat pragul. Cu rabdare ne-a mai intrebat ce preferam sa comandam, dar totodata ne-a facut propriile recomandari.

Pana a sosit mancarea am primit ceai negru din partea casei. E bine sa stiti ca la restaurantul Teheran nu se vinde alcool.

Ce gasiti in meniu...

Nu e un meniu bogat, dar gasiti doar mancare cu specific persan. La preparate pe gratar puteti comanda: sislik (cotlet berbecut - 40 lei), maxus (frigarui vita, kebab carne tocata garnitura orez sau cartofi prajiti - 40 lei), barg (frigarui vita - 30 lei), cubide (kebab carne tocata vita si miel - 30 lei), giuce (frigarui de pui - 30 lei), platou mixt (cotlet berbecut, frigarui e pui, vita si kebab - 50 lei) sau mixt pui (aripioare pui, ciocanele, piept pui - 35 lei).

La capitolul mancare gatita puteti comanda khoreste bademjan (mancare de vita cu carne de berbecut, cu orez - 30 lei), zeresk polo ba morg (pui cu sos - 25 lei), sivid polo ba mahice (rasol de berbecut cu orez - 40 lei), khoreste geime (linte galbena, carne de berbecut, sos rosu cu orez - 25 lei) , khoreste ghorme (carne de berbecut, fasole rosie, verdeata cu orez - 25 lei) sau dizy (carne berbecut, fasole, naut, cartof si rosie - 30 lei).

In meniu gasiti si supa de pui (10 lei), ciorba de linte (10 lei), supa geo (10 lei) sau as (legume, fidea speciala - 10 lei).

Puteti comanda si salate: asortata (8 lei), ciobaneasca (8 lei), strazi (8 lei) sau muraturi asortate (5 lei). Nu lipsesc iaurturile: cu musir (cu ceapa esalota 5 lei), cu castraveti (5 lei), simplu (5 lei) sau airan (5 lei).

Pe langa ceaiul negru, pe care il primiti din partea casei, va puteti comanda racoritoare (pepsi - 5 lei) sau sucuri naturale (10 lei). La restaurantul Teheran gasiti si narghilea (arome mar, capsuni, fructe - 15 lei).

Ce am comandat...

Khoreste bademjan si sivid polo ba mahice, insotite de o portie generoasa de orez si de o lipie calda si delicioasa.

Carnea de berbecut a fost delicioasa, bine preparata si condimentata. Initial am avut senzatia ca mancam carne de curcan.

Ni s-a spus ca mancarea este proaspata, pentru ca in fiecare dimineata se duc sa cumpere carnea de la o macelarie specifica. De exemplu, la rasolul de berbecut carnea se fierbe timp de 6 ore asa ca exista posibilitatea sa nu gasiti un anumit fel de mancare daca ajungeti mai tarziu.

Desert nu am comandat, pentru ca nu se gaseste. "Sotul meu nu gateste deserturi", ne-a spus doamna draguta care ne-a servit, care printre altele ne-a povestit ca ei locuiesc la etajul 1 al restaurantului.

In concluzie...

Restaurantul Teheran este o afacere de familie asa ca o sa fiti tratati ca si cum ati merge in vizita la niste prieteni dragi. In zilele in care vreti sa mancati ceva bun merita sa mergeti acolo, pentru ca nu o sa va para rau.

Preturile sunt peste medie, dar daca luam in calcul faptul ca e vorba de carne, iar portiile sunt generoase, atunci merita sa scoateti mai multi bani din portofel.

Pe aceeasi tema:




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera