Noul Ludic - locul cool din Bucuresti unde te joci si te simti bine

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Barul Ludic, cel despre care va povesteam entuziasmati in vara lui 2012, aflat in zona Piata Rosetti, s-a mutat in locul Happy Pub 2, asa ca am fost curiosi sa mergem si sa vedem despre ce e vorba.

De cum am intrat in casa de pe strada Aaron Florian 3A am fost intampinati de o lustra sub forma de joben imens, dar si de un tablou-tabla pe care scria - "Intrati, intrati, crocodilii sunt legati".

Cum locul se numeste Ludic, era de asteptat sa intalnim tot felul de elemente inedite, asa ca ne-am bucurat sa descoperim spiritul jucaus in detalii.

Ludic Ludic

Casa este impartita pe mai multe camere: spre exemplu, exista camera fumatorilor, cea a nefumatorilor si cea a farfuriilor.

In ultima incapere mentionata, veti vedea mai multe farfurii simple pe pereti care au rolul de a ajunge pe mana unor artisti (bine, am primit si noi una), ca sa fie pictate si aranjate, iar apoi, de Craciun, sa fie scoase la licitatie intr-un scop caritabil.

Cel care si-a luat rolul in serios din prima a fost Bean (Subcarpati, Suie), care a desenat foarte frumos pe una dintre farfurii. Big up!

Ludic Ludic

In toata casa care gazduieste barul veti vedea tablouri-tabla cu tot felul de scrieri amuzante pe ele - Spor la joaca, Mie in viata cel mai mult mi-a placut sa traiesc sau Fluturii au uitat ce le placea omizilor.

Evident exista si un colt plin de jocuri, numai bune pentru serile in compania prietenilor sau zilele insorite de week-end, cand va puteti relaxa si distra pe terasa spatioasa.

Ludic Ludic

Noi am fost la deschidere, iar barul era plin, atmosfera era vesela, toata lumea vorbea cu toata lumea, asa ca am plecat de aici cu un sentiment foarte bun si cu gandul ca mai mult ca sigur vom reveni.

Adevarul este ca abia asteptam sa stam la terasa (amplasata pe doua etaje) si sa ne bucuram de serile calduroase care ne asteapta, in compania celor dragi.

Ludic Ludic

Meniul si servirea

A fost destul de haos in seara in care am ales noi sa mergem la Ludic, asa ca bauturile la masa au venit cu o usoara intarziere, dar, oricum, nimic care sa ne supere.

Plus de asta, puteti sa mergeti sa va comandati direct si de la bar. Chelnerii si barmanii sunt prieteniosi, zambitori si dispusi sa va ajute daca aveti nevoie de recomandari.

In ceea ce priveste preturile, avem asa: berile la draught sunt intre 7 si 8 lei, cele la sticla intre 7 si 11 lei, cafelele sunt intre 7 si 15 lei, un pahar de vin e 8 lei, iar cocktailurile sunt intre 13 si 19 lei.

Ludic Ludic

La mancare puteti sa va alegeti intre diferite tipuri de aperitive - bruschete cu rosii fresh sau pasta de masline (13 lei), quiche cu somon fume sau cu legume, ambele in foietaj de casa (17-15lei), platouri pentru carnivori (39 lei) sau pentru vegetarieni (25 lei) - salate (19-29 lei), paste (19-27 lei) sau risotto (23 lei).

Mai exista si preparate din pui, porc, vita sau peste si o sectiune de deserturi unde va puteti alege american pancakes (11 lei), profiterol home made (15 lei) sau platou de branzeturi si fructe (35 lei).

Ce ne-am comandat

Noi ne-am luat o portie de tagliatele aglio olio e peperoncini (19 lei), care, din pacate, a fost un pic cam prea sarata pentru gusturile noastre.

Ni s-a cerut scuze de la bucatarie si am zis sa trecem cu vederea, mai ales ca era prima seara in care serveau mancare.

Ludic Ludic

Ludic Ludic

Ne-am mai luat muschiulet de porc invelit in prosciutto crudo (29 lei), coste de porc (35 lei) si o portie de bruschete. Portiile au fost cam micute, dar preparatele ni s-au parut gustoase.

La desert ne-am rasfatat cu izvor de ciocolata (19 lei) si Mille feuille (15 lei).

Ludic Ludic

Concluzie

Ne-am simtit bine in noul Ludic. Pare fix genul de loc unde este recomandat sa iesi in gasca, sa te distrezi, sa te joci, sa bei o bere si sa te simti bine.

Ne-au placut decorurile, atmosfera chill, oamenii zambitori, asa ca va recomandam si voua sa-i faceti o vizita.

Abia asteptam sa auzim impresii si pareri, in sectiunea de comentarii de mai jos.

Vezi mai multe poze aici.





3 comentarii

Noul Ludic - locul cool din Bucuresti unde te joci si te simti bine
Ludic Pub
#1 -

Comentariu nou

Salut, metropotam!

Va multumim pentru vizita si pentru vorbele frumoase :)

Da, pastele acelea au fost cam sarate, dar asa se mai intampla cand bucataria e asaltata de comenzi, iar bucatarii sunt mai agitati. Se pare ca un mic pacman zburator a trecut prin bucatarie si a rasturnat solnita...

Noi zicem ca portiile NU sunt "cam micute" si ca sa nu vorbim doar din priviri, uite care sunt gramajele la preparatele despre care vorbesti:
Tagliatelle aglio olio e peperoncini - 200gr - 19 lei
Muschiulet de porc invelit in prosciutto crudo - 450gr - 29 lei
Coaste de porc - 600gr - 35 lei
Bruschete - 200gr - 13 lei
Izvor de ciocolata - 170gr - 19 lei
Mille Feuille - 200gr - 15 lei

Pe langa cele de mai sus, mai avem multe alte preparate in meniu, iar de saptamana aceasta avem si meniul zilei (19,9 lei) asa ca va mai asteptam pe la noi, la fel de zambitori si primitori :)

Noul Ludic - locul cool din Bucuresti unde te joci si te simti bine
tudro
#2 -

Table Top Day

Sambata, 5 aprilie, incepand cu ora 14, organizam un maraton de board games cu ocazia Table Top Day. Avem concursuri, multe premii faine si zeci de jocuri. Mai multe detalii aici: http://wp.me/p2cN9t-1wk

Va asteptam cu drag la distractie :)

Noul Ludic - locul cool din Bucuresti unde te joci si te simti bine
silvia
#3 -

Comentariu nou

Porțiile din poze sunt micuțe? Vă era cam foame, așa e? :D

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera