L'Incontro Floreasca - restaurantul unde mananci preparate turcesti, italienesti, romanesti si chinezesti bune, la preturi decente

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Floreasca a devenit un fel de hub al restaurantelor din Bucuresti - desi inca este privita ca o zona fitoasa, veti gasi aici tot felul de localuri, pentru toate buzunarele si gusturile.

Cum noua ne place sa vorbim in special despre locatiile accesibile, vrem sa va povestim despre restaurantul L'Incontro, deschis recent in aceasta parte a Capitalei.

L'Incontro si-a facut o reputatie in cartierul Titan, unde a fost deschis initial, dar ne-am dorit sa vedem daca-si respecta specificul si in Floreasca, asa ca n-am ezitat sa-i trecem pragul, intr-o pauza de pranz, cand eram topiti de foame.

Situat vizavi de spitalul Regina Maria, la inceput de Calea Floreasca cum vii dinspre Stefan cel Mare, am descoperit un restaurant colorat, cool si spatios.

La intrare veti vedea o terasa cu scaune si mese turcoaz, perfecta pentru zilele insorite de toamna (am auzit ca ne asteapta dupa colt :) ).

Din pacate, nu sunteti feriti de traficul din zona, avand in vedere ca localul este pozitionat fix la sosea, insa nivelul de agitatie nu se compara cu cel din centru, asa ca nu este un impediment foarte mare.

Interiorul restaurantului ne-a dat un sentiment familiar - exista scaune si mese din lemn, dar si canapele in nuante de verde si portocaliu, care creeaza un contrast placut.

Peretii au cateva tablouri colorate cu reclame la cafea, bucataria este la vedere in mijlocul localului, muzica este la volumul perfect si precizam ca ne-au placut in mod deosebit lustrele in nuante de albastru.

Meniul si servirea

Am avut parte de un chelner atent, care ne-a facut recomandari si care s-a miscat rapid cu mancarea, desi am asteptat putin dupa bauturile cerute, care nu implicau efort in prepararea lor.

In ceea ce priveste mancarea, daca veti veni pentru prima oara aici, este posibil sa deveniti putin confuzi - meniul este destul de stufos si variat si veti gasi atat preparate romanesti, cat si turcesti, italienesti sau chinezesti.

Stim, si gandul nostru initial a fost ca atunci unde sunt atat de multe, sansele sa fie bune sunt minime, dar iata ca ne-am inselat.

Asadar, veti gasi diferite tipuri de pizza, salate, preparate din porc, vita, miel sau peste, fructe de mare, supe, paste sau plite incinse chinezesti. Intreg meniul il puteti consulta aici.

Partea buna este ca preturile sunt decente (mai ales pentru zona), asta inseamnant ca variaza undeva intre 15 si 25 lei.

Sucurile sunt 6-7 lei, cafelele intre 6 si 12 lei, un pahar de vin este 7,5 lei, iar berea este tot cam la fel.

Ce ne-am comandat

Ne-am dorit sa incercam diferite sortimente de mancare, asa ca am ales o portie de furnici in copac cu vita (spaghete de soia) (18,5 lei), una de spaghete cu pui si ciuperci (17,5 lei) si o pizza cu prosciutto crudo si gorgonzola (23,5 lei).

Dupa cum v-am zis, mancarea a venit rapid. Portiile sunt mari si, fara sa exageram, preparatele au fost foarte gustoase. Ne-au placut in mod special furnicile in copac si pizza, iar spaghetele au avut nevoie de ceva sare in plus, insa, per total, au fost bune.

Faptul ca imbina mai multe bucatarii internationale nu transforma L'Incontro intr-un local autentic, insa se mananca mai mult decat decent si, in opinia noastra, ramane o optiune viabila atunci cand va este foame.

Concluzie

Va recomandam sa treceti pragul L'Incontro Floreasca - aveti multe optiuni, preturi decente, portii mari, atmosfera placuta si design cool. E perfect pentru pranzurile sau cinele cand va este foame, sunteti prin zona si vreti sa fiti serviti rapid.

Asteptam cu drag si de la voi opinii in sectiunea de comentarii de mai jos.

Album foto.





Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera