Food Hood: Cartierul de food trucks cu nisip, hamace si feel de vara

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Pe 29 aprilie s-a deschis Food Hood, un cartier al rulotelor cu mancare, pe Strada Selari numarul 4 din Centrul Vechi.

Initiativa e gandita doar pentru perioada calda si da un scop gastronomico-bahic unui teren nefolosit, astfel incat tot spatiul e gandit sa fie cu feel de cald, de vara.
Food Hood vrea sa te faca sa te simti ca la mare, sa poti sa stai cu picioarele in nisip, sa bei o bere in timp ce te legeni in hamac fara griji si sa si mananci ceva rapid si gustos ca sa ai energie s-o iei de la capat. 

Challenge-ul lor e sa reuseasca asta, in conditiile in care vecinii lor sunt ultra-agitatii centru-vechisti pentru care timpul nu sta in loc niciun minut, dar in rest nu le lipseste mare lucru.

Food Hood e gandit pe mai multe zone, in ton si cu specificul fiecarui membru, parte din acest cartier.

Zona Italia cu Squadra Pizza si van-ul gelaterie-patiserie, cu fete de masa retro-romantice si ghivece cu flori.

Zona mai de fun, cu mese inalte si colorate, aproape de bar.

Zona de chill, cu hamace si spatii pentru depozitat bicicleta.

Lumea care vine la Food Hood se camufleaza foarte bine in zone, am vazut un grup pus pe baut si voie buna, oameni tolaniti in hamace la o bere lenesa sau oameni veniti doar sa incerce mancarea. Nu e deloc aglomerat si nu are feel-ul de Centru Vechi, dar e destul de usor sa-ti aduci aminte unde esti, in functie de ce priveliste ai.

Exista doua locuri de unde iti poti lua de baut si nu ai foarte multe alegeri. Pentru cei care apreciaza Zaganu si Nenea Iancu, e foarte bine. Un Zaganu draft e 8 lei, sticlele sunt intre 10-12. Pentru racoritoare e complicat, preturile sunt 10+, sortimente din  gama Fritz Kola, facand Food Hood mai mult beer friendly, decat altceva.

Dupa ce ne-am bucurat suficient de berea noastra artizanala preferata, ne-am hotarat sa incercam bunatatile care sfaraiau in van-urile dichisite.

Prima oprire a fost la Squadra Pizza, de unde ne-am luat Cheeeez..eta cu mozzarella, branza cu mucegai, parmezan, feta si rosii cherry 14 lei 250 g, exista si la 24 lei 400 g, preturi unice. Blatul foarte bun, branzeturi din plin, combinatie echilibrata intre crocant si zemos.
In timp ce o mancam ne imaginam cat de gustos ar fi fost sa fim adolescenti in Italia, sa putem sa avem asa ceva ca snack dupa pierdut vremea pe-afara.

Burger clasic 16 lei, exista si hot 18 lei, cu o chifla buna, putin dulce (noua ne place), sos barbeque aromat, bacon incalzit pe gratar si salata. A fost condimentat, deloc plictisitor si the right amount of juicy. E genul de burger gatit in asa fel si prezentat ca te face sa te simti cool doar ca-l mananci.

Am vrut neaparat sa incercam si La Mircea Macelaru. Numele ne-a creat o imagine de diner cu o carne nesimtit de bine marinata si incinsa pe gratar, carnati picanti, totul insotit de o tarie. Problema a fost mai mult a noastra, ca am avut asteptari prea mari si inspirate dintr-o lume a mancarilor caramelizate minunat, hranita de prea mult Food Network.

Ne-am luat coaste 20 de lei, ni s-au parut accesibile ca pret prin comparatie cu alte locuri unde gasim coaste in meniu (30+) care vin servite cu o portie de cartofi. Ne-am bosumflat din prima cand am vazut ca sunt cartofi congelati.

Mircea Macelaru' pe care ni-l imaginam noi ne-ar da cartofi noi cu patrunjel si atat de mult usturoi ca ne-am simti prost. 
Coastele au fost bune, foarte moi, carnea se desprindea de pe os, dar pareau facute la cuptor, nu ca ar fi un lucru rau. Sunt niste coaste gatite foarte corect, dar cam atat.

Noi inca pastram imaginea acelui Macelar si o sa mai incercam si alte lucruri.

Food Hood ramane un spatiu bun de petrecut o dupa-amiaza lenesa, cand e frumos afara. O alternativa cool, cand ramai prin centru si nu stii unde sa mergi, cu bere artizanala la pret ok, finger food de impartit cu prieteni, foarte gustos, care ne demostreaza iar si iar cat de bine se poate manca dintr-o furgoneta. Daca sunteti curiosi, Food Hood va invita sa petreceti ca-n vama pe 27 mai cu nisip, bere rece, muzica si valuri in suflet.

E un cartier fain, pe care il poti vizita oricand, cu atmosfera de festival de muzica, presarat cu mancare de strada tip NYC.

Album foto





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera