Cluburi care au mai ramas deschise pentru viata de noapte din Bucuresti

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Tragedia petrecuta la Colectiv a provocat foarte multe schimbari, unele dintre ele fiind strans legate de viata de noapte din Bucuresti.

Mai exact, s-au inchis localuri - spre exemplu, Expirat in mod definitiv si Kulturhaus temporar - si credem ca vor continua sa se mai inchida - clubul Nomad a fost inchis de ISU recent.

Unele locuri au inceput deja sa interzica fumatul, Energiea fiind unul dintre ele, iar altele urmeaza sa fie inchise din cauza faptul ca se afla la parterul unor blocuri cu bulina.

Viata de noapte din Bucuresti este in plina refacere si tocmai din acest motiv, optiunile nu sunt extrem de variate.

Am vrut sa aflam care dintre locurile cool din Capitala mai sunt deschise si care dintre ele au autorizatie ISU. Unele dintre ele au binevoit sa ne raspunda la intrebari (si anume daca au autorizatie ISU si cum cred ca se va schimba viata de noapte in Bucuresti dupa cele intamplate la Colectiv), iar altele nu.

Mai jos aveti o lista a locurilor care au ramas totusi deschide in oras. Daca mai aveti completari, le asteptam in sectiunea de comentarii de mai jos.

Club A

Club A este unul dintre cele mai vechi cluburi din Bucuresti si, dupa cum spun patronii acestuia: "este deschis 7/7, asa cum a fost mereu."

In ceea ce priveste autorizatia ISU si schimbarile la nivel de viata de noapte din Bucuresti, cei de la Club A au spus:

"Clubul a avut autorizatie de la ISU pana in 1998, cand s-a schimbat prima oara legea. Dupa care a functionat conform noilor reguli, pe proprie raspundere. Acum, ca toti ceilalti, suntem in proces de avizare. Insa trebuie remarcat ca, de la precedentul aviz, am adus doar imbunatatiri, prin urmare nu ar trebui sa existe probleme.

A fost un moment de isterie, a existat o puternica reactie negativa, acum lucrurile ar trebui sa se aseze in normalitate. Ceea ce observam cu totii era ca sunt prea multe localuri, din care unele nu aveau cum sa indeplineasca cerintele. Poate ca acum va fi mai bine pentru toti: spatii mai bine gandite pentru clienti, o identitate muzicala mai usor de remarcat si profituri din care sa se poata dezvolta afacerile, nu doar sa subziste. Cu totii ne dorim o schimbare, e pacat ca e nevoie de sacrificii atat de mari pentru ca ceva sa se intample."

1.jpg

One Club

Si cei de aici au specificat ca sunt deschisi si au parte de toate autorizatiile ISU necesare. Cat despre schimbare ei cred: "ca se vor schimba in bine, in sensul ca toate localurile vor beneficia de atentia sporita a autoritatilor."

2.jpg
Sursa foto

El Comandante Junior

Raspunsul celor de aici a fost urmatorul: "Deocamdata nu suntem deschisi, ne-am mutat locatia la parterul cladirii in spatiul fostului Shakespeare Pub. Suntem in renovare, in acelasi timp se lucreaza si la innoirea si actualizarea autorizatilor necesare pentru un spatiu nou.

In ceea ce priveste schimbarea majora care se simte deja in domeniu, hmm... Primul lucru la care ne gandim pentru ca suntem implicati direct, este numarul mare de personal care au ramas fara joburi."

BOA-Beat of Angels

Cei de la Boa nu au raspuns, insa, pe pagina lor de Facebook activitatea pare sa functioneze in mod normal, anuntandu-si petrecerile de week-end si chiar marele party de Revelion.

50823698012.jpg
Sursa foto

Club Fabrica

Fabrica a ramas deschis si el, anuntandu-si evenimentele pentru saptamana in curs.

30954446762.jpg
Sursa foto

Club Guesthouse

Guesthouse este si una dintre locatiile unde se va desfasura festivalul de muzica electronica Interval. Nu ne-au raspuns la intrebari, dar au anuntat pe Facebook ca siguranta clientilor este prioritara si desi au autorizatiile la zile, trebuia sa mai faca mici modificari, asa ca-si redeschid portile pe 21 noiembrie.

18448634772.jpg
Sursa foto

Control Club

Chiar daca nu ne-au raspuns la intrebari, cei de la Control sunt deschisi as usual. Am fost acolo, era plin si partea buna este ca lumea profita de terasa incalzita pentru a socializa alaturi de prieteni.

98564002772.jpg
Sursa foto

Club Eden

Si Eden este una dintre locatiile pentru Interval (alaturi de Guest House si Control) si desi nu ne-au raspuns la intrebari, credem ca au luat toate masurile necesare sigurantei publicului, avand in vedere ca localul este deschis si isi asteapta clientii la party-uri.

22903947442.jpg
Sursa foto

TY Event Hall

O noua sala de concerte deschisa la Unirii se arata promitatoare pentru viata de noapte din Bucuresti. Am vorbit cu managerul Dan Moldoveanu care ne-a povestit cum isi vor relua activitatea din decembrie, deoarece sunt in curs de a primi autorizatia de la ISU.

Din pacate, acest lucru nu este foarte usor si desi sala de concerte dispune de toate reglemantarile (stingatoare, 4 iesiri mari etc), cei de la ISU au spus initial ca nu-si dau acordul, deoarece le este foarte frica sa nu pateasca precum colegii lor care au dat-o-n bara la Colectiv.

"Cei de la ISU incurca restaurantele cu cluburile", ne-a spus Dan, in sensul in care autoritatile considera ca intr-un club spatiul ar trebui sa fie de "o persoana la patru metri patrati", lucru stabilit pentru restaurante si nu cluburi.

In ceea ce priveste schimbarile in viata de noapte a Capitalei, Dan ne-a spus ca la ora actuala, din ce stie, mii de oameni au ramas fara joburi.

23881394972.jpg
Sursa foto

Silver Church

Cei de la Silver Church au intrat in renovari si urmeaza sa redeschida in curand. Dupa cum au spus chiar ei: "De la inceput, una dintre principalele noastre prioritati este siguranta publicului care ne calca pragul.

In stadiul de constructie in care suntem exista in tot clubul materiale rezistente la foc / tratate ignifug, rigips anti-foc, hidranti, iesiri de urgenta multiple, guri de acces/exit marite si multe alte imbunatatiri de care va vom face cunoscatori de fiecare data cand vom comunica."

66327662702.jpg
Sursa foto

Pe aceeasi tema:




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera