Bagel Brunch sau primul bagel shop din Bucuresti
Sigur ati auzit de bagel - nu chiar un covrig, cu siguranta nu o gogoasa, ci mai degraba o chifla cu "gaura la mijloc", in forma de inel. Basca un pic fiarta inainte de a fi coapta, crocanta la exterior, pufoasa inauntru. Ok. In sfarsit avem si noi in Bucuresti!
Unde putea sa se deschida prima bagelerie din oras, daca nu in Floreasca, pe artera hip Putul lui Zamfir? Dar nu ne plangem.
Spatiul nu este mare, insa destul de incapator si foarte simpatic amenajat. "Elementele" prietenoase peste care dai la tot pasul pe la Bagel Brunch creeaza o atmosfera tinereasca, am zice chiar cool daca n-am avea alergie la cuvantul asta, aproape NY-ish:
Stiam de pe site la ce fel de combinatii de sandvisuri sa ne-asteptam si-am mers hotarati pentru un bagel cu humus si legume (11.9 lei) si unul cu prosciutto si Philadelphia (14.9 lei). La fata locului am ales tipul de bagel (simplu, cu seminte sau cu cheddar), branza (simpla sau cu chili) si dressing-ul (honey mustard, barbecue, pesto, balcanic, balsamic sau Thousand Island).
Cat timp le-am dat bagel-urilor sa stea in cuptor am baut un chai latte (8.9 lei), iar scurta asteptare a mai mult decat meritat:
Proaspat, gustos si mega-satios - ne-am saturat dupa o jumatate, dar tot l-am terminat de bunaciune ce era. Ni s-a parut, ce-i drept, un pic cam prea crocant la exterior, mai ales cel cu seminte, si l-am fi vrut mai moale si mai pufos, dar poate e doar o chestiune de preferinta personala. Some like it crunchy, we like it sa se topeasca in gura, ca brownie-ul (11.9 lei) luat la desert:
Care apropo de brownie, de mult timp n-am mai mancat unul atat de bun, fin si ciocolatos. Clar vom incerca si carrot cake-ul.
Ce-ar mai fi de spus? Au si salate (16-20 lei), smoothie-uri si "bombe" de energie (ca de exemplu cu acai si afine sau cu spirulina si castravete), plus alte si alte deserturi in fiecare saptamana, in afara de brownie si carrot cake care sunt de baza.
Important: ofera livrare in zona pentru comenzi mai mari de 30 lei si inchid la ora 18. Au si o mica terasa pentru fumatori:
Concluzia: stim de-acum unde sa mergem cand ne loveste pofta de sandvisuri sau cand avem nevoie de pachet pentru picnic sau drumuri mai lungi cu masina. Bagel Brunch e prietenos, convenabil, bun si satios, plus mereu in schimbare (meniul va tot fi diversificat cu mix-uri sezoniere). Va recomandam deci sa incercati primul bagel din Bucuresti si sa reveniti la noi cu impresii.
Gasiti albumul foto aici
bun bun
Bagelul e mare si satios si fff bun. E un mic dejun excelent. Merita incercat!!!
Preturi indecente!
Cu banii aia mananc o salata la o terasa frumoasa din oras !
Ca sa nu mai spun de deserturi ce preturi au si nici nu sint facute de ei , la locatie .
Pretentii prea mari pentru un fast-food .
Comentariu nou
Dia, deserturile sunt facute in bucataria Bagel Brunch, de un furnizor partener, Planul Be. Sunt proaspete, facute cu ingrediente naturale, fara coloranti sau aditivi. Pana si esentele folosite sunt "home made", din pastai de vanilie bio. Speram ca avand aceste informatii, mai treci si mai gusti ceva bun de la noi.