Terasa, Bucuresti - Gradina OAR
Nu s-au schimbat foarte multe de ultima data cand am trecut prin Gradina OAR, dar asta este un lucru bun, pentru ca un astfel de loc merita conservat si pastrat asa cum este, noi nu am schimba nimic.
Daca terasa de la Carturesti vi se pare prea aglomerata sau prea zgomotoasa, nu trebuie decat sa "sariti gardul", pentru ca cele doua terase sunt una langa alta, iar Gradina OAR, cu separeuri sau mese ascunse sub tufele de trandafiri, va ofera intimitatea, relaxarea si chill-ul pe care nu-l veti gasi pe mult prea populara terasa de la Carturesti sau pe multe alte terase din Bucuresti.

Gradina OAR este o explozie de verdeata, iar in acest moment al anului este si o explozie de culoare, datorita numeroaselor flori imprastiate peste tot, prin iarba, prin copaci, pe mese etc.
Totul este amenajat cu mult bun gust: separeurile sunt delimitate de placi masive de marmura sau granit, pe care sunt expuse picturi abstracte, naive sau minimaliste; mesele si scaunele sunt o combinatie de lemn, rachita si sticla. Barul este si el din lemn si ascuns, lipit de casa, mascat de copaci, de plantele agatatoare si de tufele de flori sau de vita de vie.
Muzica, jazz sau chillout, se aude in surdina, nu la un nivel care sa intervina in discutiile celor de aici, ci doar cat sa umple discret momentele de liniste.

Serviciul este cat se poate de amabil si prietenos. Singurul motiv care v-ar putea tine departe de aceasta oaza de verde si de chill din centrul capitalei ar putea fi preturile un pic peste medie. Vinul la pahar are preturi intre 10 si 11 lei, iar cea mai ieftina sticla de vin costa 50 de lei, preturile putand urca pana la 120-130 de lei. Cafelele se situeaza undeva intre 6 si 12 lei, bauturile racoritoare intre 6 si 10 lei (fresh-ul). Berea are preturi incepand cu 6 lei Ursus la sticla de 0.33l si ajungand pana la 13 lei o Corona sau un Guinness tot la 0.33l. Cocktailurile sunt 15 lei, iar cele NA sunt 12 lei.
Daca vreti sa evadati din aglomeratia orasului, sa petreceti cateva ore simtindu-va ca in afara Bucurestiului, intr-un loc in care totul e proaspat, de la culori, pana la smoothie-urile facute din fructe, dar fara sa parasiti orasul, atunci Gradina OAR este locul perfect.
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Reduceri la Gradina OAR prin Cardul Metropotam - NOU
Vara asta ne bucuram si de reduceri la Gradina OAR , acel loc minunat de pe strada Arthur Verona unde verdeata troneaza, ceri umbra si ti se da si...

Terasa: Gradina OAR
Daca ati obosit de haosul de la zonele pline de terase si baruri si vreti un loc linistit, ceva mai ascuns si foarte verde , atunci sigur o sa va...
Harta de iesit in oras in week-end - locurile Cardului Metropotam
Fiecare animal urban sigur are o harta de iesit in oras in week-end , dar ne-am gandit sa venim si noi cu o recomandare de locuri pe care puteti sa...
Street Delivery, ziua 2, Arthur Verona, Bucuresti
Asa cum am promis, am ajuns si la cea de-a doua zi a Street Delivery . Desi poate multe dintre workshop-uri nu s-au schimbat, am fost prezenti acolo pentru cele...
Street Delivery, ziua 1, Arthur Verona, Bucuresti
Pe 10, de pe la 9:30 - 10 dimineata a inceput Street Delivery . Am ajuns si noi acolo de dimineata, curiosi sa vedem cate standuri sunt in picioare. Din...







#1. Comentariu nou
mie mi se par decente preturile si chiar nu e mai scump decat carturestiul( unde berea e 7 lei cea la draught sau la 0.33).
#2. AOR
Da intradevar e un loc ce merita pastrat asa cum este. Fara fite, fara zgomot fara figuri, o terasa care isi repecta blazonul de la an la an. Speram sa mai angajeze oameni pentru ca duminica am asteptat cam 30 si ceva de minute doua cafele si un cocktail. Poate se schimba ceva cat de curand.
#3. Revin cu completari
Revin cu cateva completari. Nu ma pot abtine dar trebuie sa desfiintez putin acest loc din prisma calitatii deserturilor/mancarii. Am fost cred ca acum 3 saptamani in acest loc. Cum am mai comentat si mai sus am fost atras pana la un punct de acest loc. Acel punct a fost atins cand am comandat TARTA CU MERE BRETONA scriu cu litere mari sa vada toata lumea. Nu va puteti imagina cat de oribila a putut fi. Am luat o gura eu si prietena mea si am dat-o uitarii. Calitate execrabila, lipsita de prospetime, continut a orice dar nu a tarta si multe altele. Tin sa mentionez ca am intrebat chelnerita de 3 ori cum arata aceasta tarta, daca este proaspata, daca merele sunt intregi, felii etc. Nu am primit un raspuns foarte exact si ne-am decis sa incercam ce a iesit in randurile de mai sus. Plus ca am platit un produs stricat. Pentru asta nu o sa mai calc pe acolo niciodata.
#4. service ingrozitoare
Am fost acum cateva zile la terasa OAR. Frumos amenajata insa la capitolul servire lasa extrem de mult de dorit. Nu era foarte aglomerat, cu toate astea am asteptat aproape 15 minute sa ne aduca niste meniuri. Dupa ce am comandat, a durat cam 20 de minute sa primim bauturile (o limonada, o cafea si o bere). Dupa aceste prime 20 de minute, am primit doar limonada si o apa plata :). Am incercat sa imi iau singur de la bar berea, insa nu se poate - doar ospatarul o poate aduce la masa... A mai durat inca 10 minute sa vina si sticla de bere...
La capitolul mancare, a fost cam la fel. Am comandat aperitive si un fel principal, a sosit intai felul principal si la 5 minute dupa el au fost aduse si aperitivele. Insa nu toate, doar doua portii din trei. Intr-un final, dupa ce am terminat de mancat si am repetat de cateva ori ca lipseste un aperitiv, l-am primit si pe acesta.
Cum spuneam, terasa nu era excesiv de aglomerata. Cred insa ca sunt extrem de prost organizati... E frumos decorata terasa insa din cauza servirii nu voi reveni prea curand