Restaurantul saptamanii - Nicoresti

Restaurantul este mai mereu plin, fie zi, seara, week-end, ne-week-end. Atat de plin incat e nevoie de trei compartimente sa acopere cererea (patru daca punem si terasa, dar...brrr, evident ca e inchisa acum). Primul e "la nivelul solului", cel mai vechi dintre ele (de fapt a fost inca unul peste drum, dar s-a renuntat la el).

Al doilea e la etaj, a fost deschis de curand, arata bine si nou.


Iar al treilea e crama de la subsol, unde, desi nu e crama in adevaratul sens al cuvantului (cu sticle de vin peste tot), se mananca, se bea vin, palinca sau must la fel ca si in celelalte parti.


Deci... daca vreti sa simtiti feelingul lui "old Nicoresti" va recomandam partea mai veche, daca vreti ceva amenajat mai recent si care sa arate mai "stralucitor", mergeti la etaj sau daca vreti sa va simtiti ca in beci, la un must, incercati crama. Peste tot e ok si meniul e acelasi, numai intrarea difera.

Specificul fiind romanesc, decoratiunile sunt in ton, adica vase de lut, blanuri de animale (ok, ursul ne-a cam speriat :) ), stergare. Cam prea multe pentru gustul nostru, dar neajungand totusi la performanta (negativa) de la Terasa Doamnei.

Servirea e surpinzator de prompta, mancarea vine foarte repede, iar chelnerii sunt amabili. Daca nu ai reusit sa termini ce aveai in farfurie, am vazut si multa lume care pleca acasa cu "cutiuta". E o atmosfera placuta deci, familiara si deloc scortoasa.
Ce mananci aici? Poti incepe cu zacusca sau cu fasole batuta (4 ron), cu un buls ciobanesc (9 ron) sau cu mamaliga cu branza si smantana (9 ron), dovlecei pane sau mancare de praz cu masline (6 ron).
Din categoria "chestii pe care nu le gasesti chiar peste tot" - capitolul supe/ciorbe, amintim ciorba de loboda (foarte buna!) sau de dovlecei (4 ron), supa de fazan cu galusti (5 ron). Foarte buna este si ciorba de pui, varianta taraneasca, sau ciorba Nicoresti - o combinatie ambigua intre ciorba de burta, ciorba de pui si supa a la grec. Greu de descris, dar usor de mancat.


Pentru felul doi, trebuie sa te gandesti mult. De exemplu, puiul cu mazare sau fasole verde care costa 9 ron, tocanita de ciuperci - 6 ron, mancare de mazare sau fasole verde (buna si usoara) - 6 ron sau chiar spanac cu ou (6,5 ron). Sentimentul e ca e mancare facuta de bunica, doar la ce restaurant exista spanac sau mancare de fasole? Din categoria "nu tinem regim" gasim ciolanul de porc cu fasole (17 ron) - mare, am vazut la domnul de langa noi, purcel la tava (12 ron), coaste haiducesti (12 ron).

Sau am putea comanda rata. Pulpele cu varza sunt foarte bune si costa 15 ron, iar daca vrei piept este 33 ron. Iepurele cu masline e de asemnea bun, usor picant si aromat. Nu am incercat, dar am auzit ca merita, cotletele de berbec, dar data viitoare ne-am hotarat la urzici cu mamaliga (8 ron). Aaa, da, si n-am avut curaj la ceea ce in meniu se numea "pastrama de pizdulice/momite de vacuta" (18 ron). Apropo de vacuta, mai gasiti si "maduvioara" cu 12 ron.

Daca vreti desert, aveti de ales intre placinta cu branza si stafide (3,5 ron), clatite (cu nuci, nuci verzi, prune verzi, ciocolata) sau mere coapte cu miere (3 ron).

De baut, nu puteti rata mustul (2,5), vinul la carafa sau palinca.

Preturile nu sunt mari, dar o masa completa fiind undeva in jur de 30 ron. In concluzie, se mananca foarte bine, ai de unde alege pentru ca oferta din meniu e mare. E un loc (mai ales la etaj sau in crama) unde poti duce un strain daca vrea sa simta pe pielea lui bucataria romaneasca, dar nu prea merge de first date-uri romantice (oare cum ar suna "hai iubito la un ciolan cu fasole verde?").
Nicoresti se afla pe Str. Toamnei nr. 14 (intersectie cu Maria Rosetti).
Tel.: 021-211.24.80
211.13.34
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Intreaba-l pe Metropotam
Voi intrebati, metropotam raspunde. Luca vrea sa afle daca mai exista braga in Bucuresti. Din cate stim noi, nu, ultimele redute din Romania au fost pe la Busteni sau...
Un week-end ca la carte cu ciorba de burta
E vineri. Mai trebuie sa rezistam doar cateva ore si putem pune punct unei alte saptamani marete pe campul muncii. Dupa ora 17:00, cand cei mai norocosi incep...
Restaurantul saptamanii - Szekely Vendeglo
Update: Inchis Stiut mai degraba sub numele de Restaurantul Secuiesc, Szekely Vendeglo se afla chiar in spatele Gradinii Icoanei, intr-un demisol cu arcade minutios decorat. Poate nu tocmai tematice...
Restaurantul Saptamanii - Thalia
Locul in care mergi cand te rapune foamea. Si numai atunci. In ideea ca nu vom vorbi azi despre un loc classy unde sa ciugulesti la o intalnire business atat...
Cheile Gradistei respira aer occidental
In Moeciu de Sus , la o aruncatura de bat de resedinta lui Dracula se afla un complex autohton cu aer occidental. La poalele Bucegilor, intre stanci salbatice ce lasa...







#1. restaurant nicoresti-nasol!!!
Dupa atata reclama facuta pe site, ne-am zis "sa mergem si noi la Restaurant Nicoresti!"...zis si facut! De la intrare te intampina un are inchis (bine ca macar aveau aer conditinat), iar chelnerii te intampina bucurosi (in sfarsit clienti!). Intr-un cuvant...deplorabil...
Unde este mancarea "delicioasa" care tot o laudau?! Nu sunt o pretentioasa, dar ... totusi ...
Fara nici un fel de rautate am scris, sincer! Duceti-va si faceti-va o parere (nu stiu daca va fi mai buna decat a mea).
Carmen!
#2. da, nasol
am avut proasta inspiratie sa alegem sa mancam azi aici. cam toata mancarea a fost rece: ciorbe, mici, pui macelaresc (asta a fost cel mai nasol, era si tare si arata dubios, nu am putut identifica anumite bucati care anume parte din pui erau), carnati, mai putin o portie de clatite brasovene care erau insa foarte fierbinti. salatele de ardei copti - vai de ele: nu erau copti. am cerut mustar la mici si nu am vazut mustar. clatitele cu dulceata de nuci verzi erau de fapt doar o singura clatita. un singur punct bun: apa minerala harghita la sticla de jumate :)
#3. nu e de fite
pentru cei care se asteapta la nu stiu ce mare restaurant : Nicoresti NU e pentru fite/impresionat/cina romantica/etc... Este un local in care se mananca romaneste la preturi (inca) decente ... Au plusuri si minusuri ca in multe alte locuri dar este ideal pentru o masa de pranz cu colegii ... mergem vreo 3-4 (cateodata chiar si 6-7) si nu cred c-au fost vreodata nemultumiti intr-atat de mult incat sa nu mai revina...
De remarcat sunt : preturile mici la ciorbe (o recomand pe cea taraneasca de vacuta), apa minerala la jumatate (clasica Harghita :) - 2 lei deci nu jupuire ca in alte localuri), ciolanul (care sperie pe multa lume prima data :D), placinta de branza cu stafide (de regula trebuie prins momentul in care abia sunt scoase din cuptor)
#4. de acord cu mache
... Nicoresti este un tip de restaurant care se gaseste rar in Bucurestiul de fitze: "local familial". Aici nu te astepti la serviciu impecabil (uneori este intentionat prost pentru a pastra atmosfera de cartier), in schimb gasesti mancaruri intr-adevar ca la mama acasa...pana si ciorba de loboda , soric, etc.
#5. "intentionat prost" :)
asta cu "intentionat prost ca sa pastreze atmosfera" mi-a placut :))) corect, sa nu-si dea cumva cu firma-n cap fiind prea prompti sau prea amabili :)
#6. nicoresti
restaurantul nicoresti este cel mai tare din lume .acolo gasesti orice mancare romaneasca.preparatele sunt frt gustoase.
#7. restaurantul NICORESTI
mie imi place mult acolo si ma duc des cu familia sau cu prietenii . Am organizat acolo si niste evenimente mai mult sau mai putin vesele si toata lumea a fost multumita.
Mincarea este buna , portiile destul de mari , nu exagerate!
Sotul meu maninca foarte des ciolan cu varza sau fasole si este foarte multumit, mie imi place creerul si cotletele de berbecut, dar am mincat si fasole batutat - excelenta . Mergeti acolo ca merita; nu este de fite !
#8. super
Cred ca rar mai gasesti in Bucuresti un restaurant pe care il poti compara cu cele de pe strazile laturalnice din Roma. Restaurant clasic de familie, preturi mai mult decat decente, mancare pur romaneasca, ca la mama acasa, in frunte cu ciolanul cu fasole si pastrama de pizdulice... Iar in ultima vreme se vede ca s-au preocupat si de ambient... Eu am fost la etaj unde e pentru cei mai pretentiosi si eviti mersul la toaleta de pe terasa. Cred sincer ca merita...
#9. pastrama
pai daca n-ati mancat pastrama de pizdulice ati fost degeaba acolo, monsher. nu va inchipuiti ca e facuta din ce spune, aia e chestie de marketing; e muschiul cel mai fin, din zona perineului doamnei vaci, facut pastrama in sare si condimente si prajit la gratar.
#10. Actualizari noiembrie 2010
Am fost deunazi la Nicoresti. Atmosfera plina de fum jos, asa ca am preferat sa urc la separeu' de nefumatori. Ambianta placuta, muzica ok 80 -90 international si romaneasca, personalul amabil si promt in servire cu zambetul pe buze.
Am deschis meniul si aici am avut o mica surpriza. Nu mai este restaurantul ieftin care il prezentati mai sus. Ciolanul cu fasole s-a facut 30 de lei, o supa ciorba e 9 lei, laptele de pasare 8,5 lei, berea de la 6,5 lei in sus.
Dar am servit cel mai bun bulz din Bucuresti (vreo 12 lei) si o bunatate de lapte de pasare ca la mama acasa. Mancarea e excelenta si merita toti banii, doar ca preturile s-au dublat fata de prezentati voi in articol. Merita sa mai treceti pe acolo sa actualizati prezentarea.
Imi place localul si o sa mai revin.