Restaurant-terasa Le Theatre

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Fosta terasa Uniter (de pe strada George Enescu) se numeste de ceva timp Le Theatre si marele ei atu ramane gradina de vara, plina de verdeata, racoroasa, cu umbrele si mici elemente de decor care ii dau un aer sic.

Am revizitat-o si noi zilele trecute si am gasit cu greutate loc la o masa. Tot cu greutate am primit si meniul, si toata seara s-a intamplat la fel - cu greutate.

Le Theatre Le Theatre

Meniul - de inspiratie internationala - are preturi destul de mari si cuprinde:
- salate, intre 22 si 34 de lei
- clatite (cu ciuperci, spanac, pui sau somon), intre 26 si 36 de lei
- paste, de la 24 la 36 de lei
- cateva feluri vegetariene, in jur de 30 de lei
- peste, majoritatea felurilor peste 40 de lei
- vita, de la 40 de lei pana spre 60
- pasare si porc, 30-40 de lei.
(meniul se poate consulta in intregime aici)

Noi am mancat o salata greceasca, al carei pret (22 de lei) ni s-a parut mare pentru salatica discreta pe care am primit-o (oricat am adunat, o rosie + un castravete + o felie de branza feta + o umbra de ardei gras nu ne-a dat 22 de lei), o portie de clatite cu spanac, cascaval si bacon, care s-au dovedit foarte bune, si o portie de pui umplut tot cu spanac, cascaval si bacon, care s-a dovedit la fel de bun ca si clatitele cu care era inrudit.

Le Theatre Le Theatre

Pentru toate acestea am asteptat ceva mai mult de 40 de minute. Plus vreo 10 minute cat am asteptat meniul.

Odata terminata mancarea, am ramas indelung in asteptarea desertului, cu farfuriile nestranse inca pe masa.

Desertul a venit si el intr-un tarziu (ca sa ni se faca din nou foame, ni s-a explicat), inghetata cu fructe. Din pacate nu se precizase in descrierea din meniu ca fructele sunt din congelator. Am crantanit zmeura criogenata si incercat cu dureri de dinti sa mai simtim si gustul inghetatei. Mediocra, de altfel.

Le Theatre Le Theatre

Ambientul n-a primit nici el o bulina prea alba. Toata seara s-a auzit din boxe o muzica anonima, care a culminat intr-o lambada, apoi a esuat in niste cantecele saltarete de prin anii 60 incipienti, deloc in ton cu o terasa a Uniunii Teatrale din Romania, care te intampina la intrare cu fotografia unei doamne elegante de prin anii '20. Niste sansonete frantuzesti ar fi rasunat mult mai bine prin frunzisul gradinii, dupa umila noastra parere. Sau niste romante romanesti vechi.

Altfel, locul este curat si frumos, are si balansoare la etajul superior al terasei, iar toaleta era foarte curata si ea.

Cu ceva imbunatatiri la capitolul serviciului cam lent si cu un playlist nou, terasa Le Theatre ar putea deveni un loc unde sa ne intoarcem mai des.

Le Theatre Le Theatre

PS. Le Theatre nu inseamna numai terasa, ci continua ca restaurant si in interiorul casei de pe George Enescu nr. 2-4, unde au locuit intr-o vreme copiii familiei Ceausescu. Fotografii din interior (unde exista si un pian) gasiti pe pagina de Facebook a restaurantului.





2 comentarii

Restaurant-terasa Le Theatre
gusteau
#1 -

Teatru ieftin :)))))))))))))))))

O sa fiu scurt. Locul asta mi-a lasat o impresie foarte proasta. Am asteptat 30 de minute, jumatate de ora, 1800 de secunde din viata sa vina un meniu. Asta dupa ce am facut un semn cat se poate de evident la chelner sa-si aduca aminte de noi. Cand in sfarsit a venit la masa noastra am fost intampinati cu AH DVS SUNTETI PROASPETI. Normal am asteptat in 10 min meniul cand a venit meniul am PLECATTTTTTTTTTT!!!!!!! Nu recomand sub nici o forma acest loc. La ce preturi au care sunt incredibil de MARIIIIIII ar fi trebuit sa roboteasca angajatii pe acolo si sa stai hai sa zic un 15 min sa iti fie servita comanda. Nu am mai asteptat sa comandam si bine am facut cred. Ca sa nu mai zic ca ospatarii roboteau la o asa zisa petrecere privata. Asa e cand ai noroc sa deschizi un business si pe urma sa-ti bati joc.

P.S. Domnilor proprietari nu va e rusine obrazului sa cereti 18 RON pe un Green Apple. Nesimtitilor. Nu va dau mai mult de un an pana va mananca falimentul.

Restaurant-terasa Le Theatre
Dan
#2 -

Teapa!!!!

Nu are rost sa imi consum timpul si energia, dar totul este o teapa la acest restaurant-terasa.

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera