Restaurant: Tripoli

Zilele trecute, dupa un weekend dedicat aviatiei alternative, trupa de metropotami aterizeaza cu priviri flamande in nou-deschisul restaurant Tripoli, de pe Calea Calarasi 90. Pe langa noutatea locului, ne-a mai atras acolo si specificul, pentru ca bucataria libaneza ocupa un loc deosebit in preferintele noastre gastronomice.

Da, stim ca Tripoli nu e in Liban, ci in Libia, dar cine suntem noi sa le explicam geografie... sau sa-i intrebam de ce caligrafia lor aduce a devanagari-ul indian si nicidecum a scriitura arabeasca?



Am aruncat o privire inauntru, era frumusel, decorat si mobilat simplu si modern, deloc traditional, fara accente arabesti, insa am preferat sa ne asezam la terasa. Dupa acest inceput cu nimic deosebit de orice alta iesire in oras, incepe experimentul Tripoli. Pe post de cobai: noi.

Daca inainte am fi intrat pe site-ul restaurantului, am fi aflat ca ne asteapta "un cadru relaxant si o servire impecabila". Si poate chiar i-am fi crezut. Servirea impecabila s-a prezentat sub forma unei chelnerite care era in prima zi de lucru. Am incurajat-o (mai mult baietii) cu zambete si glumite, sa ii destindem fetei jobul. Urmarea a fost de vise urate (si infometate).

Fiind multi si cu mofturi preferinte bine directionate, meniul, frumos prezentat si foarte bogat, a fost comandat cam ... pe sfert sa zicem. Chelnerita a facut fata cu brio avalansei de comenzi, am repetat impreuna, la unison, totul, sa fim siguri ca nu s-a uitat nimic. Din pacate am avut proasta inspiratie sa comandam totul la mijloc, arabeste, la indemana fiecarei furculite.

Dupa vreo 50 de minute, timp in care ne-am bucurat de racoarea de toamna si de prezenta celorlalti la masa, cam pe la momentul cand ne pregateam sa facem a treia oara semne disperate spre gura si stomac, a inceput sa vina mancarea comandata. Precum picatura chinezeasca. Strop cu strop, rar si extrem de enervant.

Desi comandasem de la salate pana la desert, ordinea de sosire a fost aleatorie (si numarul comenzilor gresit). Astfel incat am mancat felul doi inainte de salata, aperitivele pe la mijlocul mesei, urmate de alta salata, iar la desert am renuntat complet (fortati de realitatea... inexistentei sale, anuntata abia dupa vreo 2 ore).

Dupa vreo 10 minute de incrucisat furculite si lipii si de mancat in liniste, am constatat zambind rusinati ca nu aveam farfurii :) Cerem, dupa cateva minute se aduce stiva, cu intrebarea candida "tot in mijloc sa vi le pun?".

In timp ce mancarea noastra venea cu frecventa autobuzelor duminica, s-a facut seara. Citam iar de pe site: "Daca doriti va puteti savura mancarea si pe terasa la lumina lumanarilor avand in fundal muzica traditionala libaneza" (virgulele mancate le apartin).

Ca in bancurile cu radio Erevan, este adevarat, cu cateva precizari: savuratul era indoielnic in circumstantele date, lumina nu aveam deloc, nici electrica, nici lumanari, iar muzica era traditional hip hop.

Dupa vreo 2 ore in care am mancat precum fotomodelele (2-3 inghitituri, pauza 20 de minute pentru digestie), am cerut exasperati nota si am facut bilantul.

Buline albe: Locul e dragut, curat (inclusiv toaletele) si placut. Mancarea este buna (cu exceptia notabila a cartofilor care au fost, indiferent de felul in care au fost gatiti - prajiti in shaorme sau copti in batata harra - pe jumatate cruzi).

Preturile sunt oarecum mai mici decat la alte restaurante arabesti, iar meniul e foarte diversificat: tabouleh 9 lei, fatoush 10 lei, hummus cu carne 10 lei, kafta (un fel de chiftele) 16 lei, rasasfur de pui (cu sos de rodii, foarte bun) 12 lei, frigarui 15 lei, shaorma de pui sau vita 17-19 lei, makdous (vinete marinate), moutabal (tot vinete) 9,50 lei, airan 4 lei, batata harra (cartofi iuti) 8 lei, baba ghanoush (salata de vinete) 9,50 lei.

Buline negre: Serviciul a fost delasator - fara farfurii la inceput, apoi, spre sfarsitul mesei, nu se mai debarasau platourile goale, desi venisera cele pline. O singura chelnerita, si noua in bransa, nu e o garantie pentru revenirea clientilor.

Restaurantul nu era plin, insa bucatarul parea sa fie coplesit de situatie. Este foarte adevarat ca am avut o comanda sardanapalica, insa nu e nici o rusine sa recunosti de la bun inceput ca esti depasit si sa indrumi clientul catre primul fast food. Nu asa se trateaza un calator flamand.

Fiind un loc proaspat lansat in jungla cruda a mancaciosilor de capitala, o sa ii mai dam o sansa, poate in timp se mai rezolva problemele. Deocamdata balanta bune-rele e inclinata mai degraba spre cele rele. Daca va aventurati pe acolo, asteptam plini de curiozitate relatarile, poate voi aveti mai mult noroc (nu e ciudat sa trebuiasca sa ne referim la mancatul in oras ca la o ruleta ruseasca? Oare scap si de data asta?...)