Restaurant: Osho
Cel putin doua ore dupa ce am plecat de la Osho mi-a ramas lipit de papile gustul excelentei fripturi de vita. Nu pentru ca ar fi avut vreun sos anume, nu pentru ca era cine stie cum condimentata sau insotita de vreo garnitura alambicata. Nu. Vita de la Osho exceleaza prin ea insasi si isi este auto-suficienta. Carnea este atat de buna incat zau ca nu mai are nevoie de vreun artificiu atat de intalnit in alte restaurante (sosuri, aranjamente).
Nu e de mirare. Carnea provine din macelaria proprie, mai exact dintr-o ferma din Covasna unde vacile Angus cresc doar cu hrana naturala, fara aditivi. In farfurie gasim deci carne de cea mai buna calitate si zau ca se simte la gust. Friptura se topeste la propriu in gura. Nu are nici o legatura cu fripturile de vita din majoritatea restaurantelor de la noi, cu carne luata din supermarket de la vaci ce parca n-ar fi rude cu cele de aici.
Nici cand vine vorba de dimensiuni la Osho nu e de joaca - o friptura e intre 400 si 600 de grame, adica de doua-trei ori mai mare decat altele cu care ne-am obisnuit. Daca este dragoste la prima degustare cu mancarea de la Osho, atunci aflati ca este si magazin-macelarie. Puteti cumpara carne pentru acasa, salamuri, branzeturi fine, condimente sau muraturi. Ne-a placut si bucataria deschisa unde vedeai ce se intampla cu fripturile.
Sunt doua categorii de steak-uri la Osho - una este proaspata si una este "aged", macerata timp de saptamani. Pretul pentru una proaspata este de 70-80 lei, pentru una "imbatranita" sare de 100 ajungand si pana aproape de 200 lei (toate cu garnituri incluse). Iti poti alege dintre metodele clasice de preparare a fripturii - blue, rare, medium rare, medium si well done. Ba chiar iti poti rezerva o bucata de carne pe care sa o lasi sa imbatraneasca frumos.
Noi am mers pe varianta fresh si am ales Ribeye, o friptura foarte suculenta, cu un pic de grasime, Delmonico (fara grasime) si New York (mai multe bucati). Pentru ca vita cea mai buna si suculenta e in sange, noi am mers pe varianta clasica si am cerut medium rare. Au venit cu salata si cu cativa cartofi copti. Un deliciu, cum spuneam. Le-am asortat la un pahar de vinul casei, Osho, rosu.
Mai gasiti in meniul din fericire scurt (la Osho se fac putine feluri de mancare si acelea foarte bine) si salate (in jur de 30 lei), burgeri (pretul e in functie de cantitatea de carne, ajung la 30 lei), carne de miel sau supa zilei (8 lei, cand am trecut noi pe aici era de linte). Cu exceptia preturilor la vita care la prima vedere par mari (daca faci insa un raport pret-calitate-cantitate Osho iese mai bine decat orice alt restaurant), restul sunt rezonabile - garniturile 6-8 lei, un suc tot pe acolo, un cocktail 12 lei, o bere e 8 lei, un pahar de vin rosu 10 lei, desert (placinta sau inghetata) - 20 lei si o sticla de vin incepe de la 35 lei (si ajunge departe, la peste 10.000 lei pentru o sticla de sampanie premium). Restaurantul are si o oferta de pranz cu 18,5 lei, cu supa, fel principal (burgeri, chiftelute), salata.
Osho, aflat la parterul unei cladiri din Primaverii, arata bine, cu o atmosfera naturala, relaxata. E luminos, mesele sunt cam inghesuite asa ca nu pentru intimitate vii aici, cu rafturi pline de fripturi, carne pusa la invechit, borcane cu muraturi, vinuri, decoratiuni care-ti dau impresia de caldura - aproape ca ai impresia ca esti la cineva acasa. Ne-a placut in mod deosebit si vacuta de la intrare, pe care puteai vedea ce mananci - de aici se ia carnea pentru ribeye, de aici pentru muschi, de aici pentru T-Bone.
Ne-a placut mult la Osho, e un restaurant facut cu gust, cu poveste si cu cap, fara artificii inutile in ceea ce priveste meniul si cu ingrediente chiar de cea mai buna calitate. Cand am fost noi, restaurantul era plin (aflasem asta asa ca facusem rezervare). Lume buna, cum ne asteptam la un asemenea loc, multi expati, oameni din business, in general cam cine-si permite sa dea peste 70 lei pe o friptura.
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Steaks, restaurantul cu aroma de vita la gratar
Aflandu-ne in AFI Cotroceni, dupa o portie de dat cu patinele pe patinoarul aflat in dotarea acestui mare mall, ni s-a facut foame. Si pentru ca tot eram acolo, si...
Restaurant, Bucuresti - Red Angus Steakhouse
Pofta de friptura poate fi satisfacuta in multe locuri din oras, dar tare ne bucuram cand gasim un nou steakhouse in care sa putem infige furculita intr-o halca de carne...
Restaurant: Special Steaks House
Ieri ne-a luat pofta de o friptura sanatoasa, asa ca am dat o fuga la un restaurant deschis recent cu astfel de bucate facute pentru carnivori : Special Steaks House...

Restaurant: Ruby Tuesday
Am re-vizitat zilele trecute restaurantul Ruby Tuesday de pe Bulevardul Decebal, loc unde am mai fost acum vreo 3 ani. In afara de acesta mai exista inca doua restaurante Ruby...

Restaurantul saptamanii- Churrascaria Carnivore
De auzit de locul mitic unde poti manca pana nu mai rezista hainele de pe tine, am auzit. De mers in astfel de locuri unde farfuria nu se goleste niciodata,...







#1. Clientela foarte dubioasa
Lume buna inseamna Nicu Gheara si Bianca lui Bote?
http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/friptura-de-lux-pentru-vip-uri-129272.html
Cand am fost noi, inauntru nu era picior de om de business, erau numai "pitzi" si "wrestleri" -:)
#2. Comentariu nou
Really? :))) N-am avut "noroc" inseamna, nu era nici Bianca, nici Nicu si nici Traian. :)) De fapt, nu era nici o "vedeta", erau cateva mese de expati si cateva cu oameni ce pareau veniti direct de la job. Aseara cel putin. O pitzi am vazut, dar nu era din categoria grea.
#3. Comentariu nou
au cel mai bun desert pe care l am mancat in Bucuresti! Mai ales cheesecakul :)
#4. pt mstefan si celelalte persoane
acel articol a fost umflat cu pompa la fazele gen "blonda lu' bote" si asa mai departe ... dak doriti convingere va poftesc la restaurant mai des si veti vedea cam ce persoane ajung prin locatie... ms si pofta buna :D
#5. cina dezastruoasa
Am fost si noi la pomul laudat si ne-am simtit ca la un fast-food,toate legumele sunt prajite,totul este artificial,preturile exorbitante si nejustificate.
Reclama multa si proasta ca sa induceti clientela in eroare.
In concluzie nu este decat un fast-food cu produse congelate si mancare artificiala in care nu se gaseste nici picior de vedeta.
#6. Ridicol
Cel mai ridicol restaurant vazut in ultimii ani prin lume.
Restaurantul care nu'i decat un "Steak House" propune o lista de vinuri excelente ,des grands crus atat italiene cat si(mai ales) franceze dar cu preturi excesive,dar care nu se marita deloc cu meniul (limite d'ailleurs) propus.
Este ca si cum ai arunca orzul pe gaste.
Este rusinos ca ownerul n'a gasit vinuri romanesti vrednice de a fi pe lista, vinuri rosii robuste care merg bine cu carnurile propuse.
Dar totul arata un proprietar lipsit de gust si (mai ales) de bun simt si de cultura gastronomica pt a propune ceva decent si bine asortat.
Dictonul "il pete au dessus de son cul" ( he's farting above his ass) i se potriveste de minune.
Oameni buni si de caracter, ascultati aici: STAY AWAY. Este la fel de ridicol ca un Mc Donald care'ti propune un Hamburger si Don Perignon.Ridicolul la maximum.
As recomanda patronului, daca stie sa citeasca, sa mearga pe site-ul unui restaurant de clasa francez "La tour d'argent" sau mai jos (dar sus pe colinele Suresne-ului) "Les Jardins de Camille" pt a vedea cu ce preparate fine se marita un grand cru.
#7. Mai multa sinceritate
Cristina tu ai scris un articol foarte obiectiv pe baza datelor pe care le-ai avut, evitand fanfaronanda jurnalistica. O mica corectie: carnea este maturata si nu macerata. Frigiderele acelea mari, unde era expusa carnea si prin care se vedea ca trece un curent de aer, produceau maturare si nu macerare. Sa stii ca maturarea nu se face mai multe saptamani asa la intamplare, ci 2 maxim 4 in cazuri extreme cand carnea are un PH foarte redus.
Apropo, lucrez de ani de zile in industria carnii si imi place foarte mult sa merg la restaurante. Carnea de la OSHO este o carne de buna calitate, dar nici pe departe rasa ANGUS. Oricine poate sa spuna orice intr-un restaurant despre produsul lui, dar trebuie sa fie in stare sa si o dovedeasca.
Pentru tine, Cristina era foarte simplu ca inainte de a te entuziasma de gustul carnii sa nu te avanti in dogma crede si nu cerceta. Trebuia sa aplici acel principiul al jurnalismului care spune ca o informatie este credibila daca este verificata din 3 surse. Tu puteai sa faci treaba asta verificand numai o singura sursa si anume certificatele de conformitate care insoteau livrarea carnii. Deci subliniez inca o data ca cel putin nu toata carnea care se serveste la OSHO este din rasa ANGUS. Atentie nu vreau sa subminez calitatea carnii de la OSHO ci vrea sa sublimiez lipsa lor de sinceritate in ceea ce priveste produsul pe care-l servesc. Asta nu inseamna ca sunt de acord cu parerea unuia si altuia care asociaza OSHO cu un fast food pentru ca iarasi ar fi o mare eroare. OSHO este un steak house in intelesul adevarat al cuvantului si respecta, se pare foarte strict principiile celor care au lansat brandul.
#8. Mai multa sinceritate
In ceea ce ma priveste mananc cu placere acolo, nu mi-a picat in farfurie nici un interlop sau VIP, iar calitatea este total in regula pentru preturile care se practica. Un Angus, ca specialitate T-Bone steak costa cam in jur de 30 de euro , inclusiv TVA asa ca puteti faceti singuri socoteala. Daca ar fi mai ieftin ar veni Steak house Maredo sau Buffalo Bill si ar cumpara tot Angusul de pe piata romaneasca. Pentru a fi altfel pentru noi, adica a primi informatii mai exacte referitorla ce avem in farfurie, ar fi mai bine ca toti cei care scriu despre acest subiect, fie Metropotam sau Butunoi, sa fie mai bine documentati. Aveti indrazneala sa cereti restaurantelor despre care scrieti date concrete si nu povesti despre ferme si carnuri fara prezervative
#9. un patron nesimtit
cel mai jegos om de pe lume este patronul de acolo....Bora il cheama si pur si simplu se pisa pe noi(angajatii).ne injura toata ziua..mereu ne penalizeaza la salariu...mereu aceeasi fraza prin restaurant ..."romanii sunt prosti".Si sa va mai zic ceva ...este o mare vrajeala cu carnea maturata...nu avem asa ceva...avem numai fresh...dar se vede ca efectul placebo isi face aparitia...asa ca platiti degeaba in plus ca este aceeasi friptura.app toata lumea lucreaza cu salariul minim pe economie la 4 ore si noi bagam pe luna cel putin 300 de ore.multumim frumos ca veniti la osho si bagati bani in buzunarul turcului
#10. Comentariu nou
mie ambientul de la Osho mi s-a parut total neatractiv (plus ca de fiecare data era plin de fitze de Dorobanti si era un fum de-l taiai cu cutitul), in schimb carnea luata pentru acasa (mai ales Delmonico steak-ul) a fost exceptionala. in alta ordine de idei, de unde pana unde acel "Since 1939" de sub numele carciumii, n-am reusit sa inteleg...