Restaurant: El Bacha

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
"Mancarea in Liban este o celebrare a vietii, este proaspata, aromata, diversa si energizanta. Genialitatea ei consta in simplitatea complexa si in faptul ca hrana este atat un produs al pamantului cat si al marii", asa incepe manifestul degustarii de la restaurantul libanez "El Bacha" din rondul Alba Iulia.

Cum Metropotamii nu cred in vorbe goale, si-au umplut burtile cu preparate libaneze pentru a testa adevarul din spatele frumoasei povesti din meniu. Concluzie: am fi dispusi sa platim tribut lui El Bacha pentru astfel de preparate. 

El Bacha El Bacha

Emigrarea culturala a inceput imediat ce am pasit pe portile restaurantului: am fost intampinati de figura emblematica a lui El Bacha, un fel de sultan ce veghea intrarea cu figura incrustata intr-un tablou din mozaic. Nu lipseau covoarele colorate cu modele orientale, nici candelabrele impunatoare, tablourile cu negustori in salvari, palarii "cachi" si acoperitoare "burnous".

Destul de gol, in restaurant se puteau auzi discutiile mesenilor in fascinanta limba araba din care nu am inteles mare lucru. Ce am inteles in schimb a fost oferta variata din meniu la care am cascat ochii si gura, gandindu-ne ce sa ne luam. Dupa ce am citit toata prezentarea din meniu si putine bucati de istorie culinara libaneza, pornirile pofticioase au fost dublate de curiozitatea suprema de a incerca stilul mezze- aranjament de feluri de mancare, combinatie de gusturi si arome dintre cele mai diverse. 

El Bacha El Bacha

Pana la degustarea propriu-zisa, trebuie sa-ti spunem ca am remarcat preocuparea celor din restaurant pentru perfectiune; nu ni se intampla des sa vedem toate farfuriile, cestile si servetele branduite cu logo-ul restaurantului. Figura sultanului ne zambea din fiecare coltisor si nu ne-a lasat nicio clipa sa uitam unde suntem.

Ne-am inceput seara cu o cafea libaneza cu hel sau cardamom, ierburi de esenta tare pe care, in cafea, le simteai pana la ultima picatura. Bautura ne-a dezmeticit si ne-a lasat un gust usor piparat-dulce.

Si acum, momentul pe care l-am asteptat (nu mult, chelnerii sunt prompti): mancarea. Am inceput cu Arayes Kafta (20 lei), lipie de casa in care bucatarul a ingramadit carne de vita tocata, patrunjel, ceapa si alte ierburi aromate. De aici am mers la un kebab de pui cu coriandru (22 lei), spuma de usturoi si salata de cruditati pe margine, preparat alaturi de care am dus o lupta cu niste cartofi iuti la cuptor (8 lei). 

El Bacha El Bacha El Bacha

Am incheiat ospatul cu un desert clasic: baclava (13 lei) in diverse forme, unele bucatele insiropate altele pline de migdale si fistic, dar si un Aish El Saraya, crema de zahar ars cu spuma de lapte si fistic (15 lei). 

Gusturile noastre au strabatut calatorii aromate, usor picante, dulci, usturatoare ca la final sa spuna: Habibi El Bacha. Metropotamii au mancat pe saturate si fastuos, fiecare preparat venind cat mai ornat si mai aranjat, si nici nu se plang de un crah economic.

Daca am incepe sa-ti spunem ce mai gasesti in meniu, sigur te-am plictisi, asa ca poti sa-l vezi online aici sau direct la restaurant. Despre preturi putem sa-ti spunem ca nu sunt ca cele de la fast-food, dar nici nu te coplesesc prin maretie.  

El Bacha El Bacha

Asa cum ne asteptam, personalul este foarte primitor si amabil si daca ii intrebi ce contine fiecare preparat iti vor raspunde cu mult calm si rabdare ce ingrediente magice zac in creatia bucatarului. El Bacha, desi arata ca un restaurant luxos, este un loc destul de accesibil iar acest aspect nu poate fi decat o alta bila alba. Un restaurant care se respecta pana la ceruirea podelei si nici nu are preturi astronomice este o floare rara pe care trebuie s-o mirosi macar o data. E clar, Metropotamul si-a gasit un nou preferat. 
 
El Bacha El Bacha
Galerie foto

Daca ai fost deja la El Bacha sa ne spui si noua cum a decurs intalnirea cu mirodeniile si preparatele melanjului de Oriental cu Occidental.




11 comentarii

Restaurant: El Bacha
ReVo
#1 -

Hi

Felicitari pentru review`urile culinare. Curiozitate: nu se uita lumea ciudat la voi cand faceti poza la farfuria cu mancare ? :)

Restaurant: El Bacha
Irina
#2 -

Un adevarat freak show :-)

Hey, multumim. Ba da, lumea se uita ciudat, mai ales cand suntem singuri in restaurant si incepem sa pozam farfurii, cesti si alte asemenea. Facem un freak show prin restaurante, ce sa mai. :-)

Restaurant: El Bacha
CD
#3 -

cardamon

super review.
cardamon sunt niste seminte verzui defapt.
cam toata tariile din nordul africii le folosesc. cel mai tare combinatie mi se pare in ceai ceylon, dar nu am reusit niciodata sa obtin gustul care l-a avut ceaiul la un restaurant libanez

Restaurant: El Bacha
Adu
#4 -

mezze

Incercati si noul restaurant Mezze, langa Afi Palace (in locul fostului Decano). E f misto, cu aceeasi preocupare pentru curatenie, aspect si stare...si preturi ok.

Restaurant: El Bacha
bunicu nicolae
#5 -

freakin GREAT

vinerea trecuta, dupa niste beri la motoare, pe la 12 noaptea urla burta de foame.
am nimeri la bacha. TOT ce am mancat a fost foarte foarte gustos.
Personalul intr-adevar foarte atent si civilizat.

Restaurant: El Bacha
Roxana
#6 -

Foarte bun

Este foarte buna mancarea si au si lvrare la domiciliu.

Restaurant: El Bacha
George
#7 -

Oamenii strica locul...

Merg destul de des acolo dar de la un timp chelnerii s-au cam plictisit sa mai zambeasca sau sa fie draguti cu clientii...
Din cauza asta nu imi face placere sa merg acolo.

Restaurant: El Bacha
George
#8 -

Preturi

Preturile prezentate in review nu mai sunt de actualitate, s-au mai scumpit produsele.

Restaurant: El Bacha
Caelea
#9 -

Comentariu nou

Excelent, jos palaria, de la gust pana la servirea prompta si muzica originala.

Restaurant: El Bacha
tudro
#10 -

slab rau

Am fost acum cam 6 luni acolo pentru prima data si mi s-a parut extraordinar de scump pentru ce ofera.

Servirea a fost la pamant. Chelnerul ne grabea sa comandam, nu avea timp de noi, aprope tot timpul cand vorbeam cu el se uita in alta parte, l-am intrebat despre un produs daca este iute si mi-a spus foarte rastit ca daca era condimentat scria in meniu. Desi condimentat si iute nu prea sunt acelasi lucru.

Mancarea a fost ok, dar portiile foarte mici. Mai ales avand in vedere preturile foarte mari.

Comparat cu restaurantul libanez de la hanul lui manuc e mult sub.

Restaurant: El Bacha
Cristina
#11 -

Comentariu nou

Sambata seara - petrecere de 40 de persoane. "O sa intarzie cafeaua, e aglomerata bucataria", zice chelnerul, fara sa adauge ca sunt grav depasiti la bucatarie si ca timpul probabil de asteptare pentru mancare e de vreo 50 de minute.

Mult timp dupa ce terminasem cafeaua, adica 50 de minute mai tarziu, vine doar o parte din comanda, printre care unul dintre felurile principale, dar nu toate gustarile, care au ajuns mai tarziu, odata cu al doilea fel principal de mancare.

Humusul cu carne si muguri de pin a pierdut mugurii pe drum, desertul Kilimanjaro cu pepene verde a avut un fruct verzui insipid, probabil un pepene necopt.

Preturile sunt mari, iar portiile sunt mici. Doua gustari, o salata, doua feluri principale si un desert (fara bauturi alcoolice) - 160 de lei. Mancarea e buna, dar nu "atat" de buna.

Un plus se acorda ambientului (decor, muzica), cu minus insa pentru becul ars de la toaleta si pentru faptul ca daca ai garderoba, e civilizat sa ii spui clientului la intrare, nu sa il lasi sa stea cu hainele pe scaun, ca la carciuma.

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera