Restaurant: Crama Domneasca (revizitat)

Intr-o plimbare placuta in zona Lipscaniului, in care am dorit sa luam pulsul de seara a acestei zone deosebite a Bucurestiului, am dat cu ochii de Crama Domneasca, la care fuseseram in urma cu un an si jumatate si de unde plecasem multumiti si fericiti. Am vrut sa verificam, asa cum ne-am hotarat in ultima vreme, daca si-au pastrat standardele. Si am constatat nu cu putina dezamagire ca la Crama Domneasca nu numai ca nu s-au imbunatatit standardele, ci s-au micsorat ingrijorator.

Initial am dorit sa mancam pe terasa, insa nu erau locuri libere, oamenii forfotind pe Selari intr-un ritm nebunesc. Am intrat sa vedem daca ne-ar placea vara in interior, unde am gasit in sfarsit o sala in care aerul conditionat nu te facea sa ingheti, ci asa cum ar trebuie sa fie peste tot, era o racoare placuta. Asta a fost, din pacate, printre putinele lucruri care ne-au atras atentia in mod pozitiv. Am preferat, tinand cont ca este vara si afara era foarte placut, sa asteptam pana se elibereaza un loc pe terasa, fapt ce s-a intamplat in scurt timp.

Am comandat o gustare rece voievodala, inspirati fiind de afisul mare de pe peretele restaurantului care ne prezenta un platou imens cu sorici, ceapa, bulgarasi de branza cu marar, bulgarasi de branza tavaliti prin praf de ardei iute, feliute de branza telemea, pastrama din piept de pui afumat, ghiudem, vreo 3 rosii, 2 bucati de castravete si alte 2 de muraturi.

Lasand deoparte faptul ca in loc de 3 rosii nu am primit decat 2, ca in loc de 2 bucati de castravete s-a adus doar una, in rest totul a fost acceptabil ca gust.

Crama Domneasca Crama Domneasca

Conform informatiilor de pe site-ul lor "Crama Domneasca isi doreste sa aduca in sufletul dumneavoastra bucuria, amintindu-va de gusturile copilariei, de bunatatile gatite de bunicii si parintii nostri. In acest restaurant este vorba in primul rand de bucatarie veche taraneasca si targoveata, dar si de bucataria romanizata, fie ca inventata in bordeiele Baraganului, fie prin stanele Maramuresului, fie prin casele de stuf ale Deltei Dunarii ori prin casele cu cerdac ale Moldovei sau chiar prin maghernitele Bucurestiului." Este mare pacat, insa, ca nu ni s-a adus nimic traditional sau preparat in casa, ci doar preparate cumparate din comert (ghiudemul, pastrama, branza, soriciul). Intrebandu-l pe ospatar daca zacusca este preparata in restaurant am aflat ca nu, si ea era din comert.

Pe langa gustarea rece voievodala am comandat si trei mici cu cartofi voievodali (adica cartofi taranesti - cu ceapa, sunca si branza rasa deasupra). Micii au fost foarte gustosi si la fel si cartofii, insa indraznesc sa spun ca totusi, portia este foarte mica - vreo sapte bucatele de cartof. Pretul nu este mare - 7 lei, insa cred ca daca cineva ar comanda doar cartofi voievodali si 3 mici nu ar pleca satul.

Un alt aspect pe care trebuie sa-l mentionez, care este inacceptabil pentru un restaurant care se respecta, a fost faptul ca servetul pe care erau puse chiflele (cam tari si sfaramacioase, facute cel putin cu o zi inainte, daca nu cumva cu mai mult timp in urma) era murdar in mai multe locuri. Cred ca ar trebui sa verifice cu atentie fiecare servet si sa le schimbe cand observa ca se murdaresc. Mi-e greu sa cred ca cel care se ocupa cu asta nu a vazut, cosul fiind gol inainte de a pune chiflele, deci, servetul si murdaria se vedeau foarte bine.

Crama Domneasca Crama Domneasca

Ospatarii nu s-au evidentiat cu nimic pozitiv, au atatia clienti pesemne, incat nu e nevoie sa mai fie si draguti cand servesc la mese. Nu a fost niciunul nepoliticos, insa cei care ne-au servit pe noi au dat dovada de acel comportament de "lasa-ma sa te las". Am intalnit aceeasi atitudine si la cei care ii indruma pe clienti la mese.

Preturile nu sunt exagerate, au ramas destul de convenabile. Gustarea rece voievodala costa 47 lei, cartofii voievodali sunt 7 lei, micii costa 3 lei bucata, mustarul costa si el 1,5 lei, painica calda de casa care era rece si veche de fapt este 1 leu bucata (si se platesc obligatoriu minim 6), salata de vinete costa 7 lei, zacusca costa 7 lei, o bere Schlossgold costa 6 lei, Coca-Cola costa 7,5 lei.

In concluzie, au multe aspecte la care trebuie sa mai lucreze. Si cateva sunt de minim bun-simt.

Mai multe informatii despre acest restaurant gasiti pe paginile site-ului sau.

Crama Domneasca Crama Domneasca


Urmareste metropotam pe facebook si twitterMetropotam pe FacebookMetropotam pe Twitter

© Copyright Metropotam 2006-2012.


4 comentarii vrei sa comentezi?

mircea 10:24 pe 14 Iul 2010
#1. Comentariu nou

pai uite ce fata are nenea de la intrare, tu ce mai voiai
=)))))))))))))))))))
adevarul este ca sunt mult pra scumpi pentru ceeea ce ofera.
din categoria acestor defuncte stabilimente mai mentionez Casa Gorjeana si din pacate Terasa Doamnei


antigona 11:31 pe 17 Iul 2010
#2. Marea aberatie a restaurantelor romanesti!

Sa puna la nota de plata si mustarul!!!!!!Imi sare mustarul!!!!


miruna mihai 12:27 pe 09 Noi 2010
#3. Ospatari necalificati

aseara am indraznit sa intram in acest local cu gandul ca vom fi serviti cum se cuvine, insa mare dezamagire, domnul din imagine e cel care intampina clientii si care de altfel ne a indrumat si pe noi la o masa, cu chiu cu vai pentru ca n aveam rezervare, iar ei merg doar pe rezervare. Ospatarii au fost groaznic de neobrazati, ne au spus ca nu au salata de fructe, dar imi recomandau platou de fructe avand in compozitie aceleasi ingrediente, in loc de placinta cu branza ne au adus cu mere, iar cand i am spus unul din ei ne a spus ca nu mai au cu branza si ca si asta cu mere e foarte buna, altul mi a spus ca eu i am cerut cu mere, i am mai cerut si o salata cu pui care nu ne a mai fost adusa insa nu au uitat sa o treaca pe nota, evident n am platit o si nici bacsis nu i am lasat. Asta e marea greseala a restaurantelor mari si care, probabil, se vor importante, angajeaza personal necalificat. Parerea mea e ca un ospatar ar trebui sa si dea toata silinta ca oamenii pe care ii serveste sa plece multumiti de la masa lui, cu gandul de a se intoarce. Mare pacat pentru un restaurant asa dragut. Poate ca sunt si ospatari buni acolo, ghinionul meu ca nu i am nimerit!


Dan 13:41 pe 19 Sep 2011
#4. Au ajuns jos de tot cu standardele

Mancarea nu e suficient de gustoasa pe cat costa, la naiba, nu e gustoase de loc. E doar acceptabila dar cam scumpa.
Chelnerii, am avut parte de 2 si fiecare a fost la fel de neatent, nesimtit si sictirit. Normal nici eu nu le-am lasat bacsis.
Dupa ciorbe si felul doi am renuntat la desert, dupa o butelie de vin si 2 ape am renuntat la a comanda altceva de baut si am preferat sa ne retragem in zona la o terasa de peste drum sa bem ceva.
Dar au clienti totusi, cat timp nu se stie, sincer nici nu ma intereseaza, pe mine sau prietenii mei nu ne mai prind pe acolo asta e sigur.



Activitate recenta

Se incarca
vezi mai multe

Publicitate


Metropotam se da si pe:

Facebook twitter last.fm Yahoo

Unde iesim

Evenimente

Muzica

Filme

Shopping

Metropotam

© Copyright Metropotam 2006-2012. Toate drepturile rezervate