Restaurant: Casa Satya

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Am gasit acum cateva seri un restaurant care are sanse sa devina unul din locurile preferate ale (acestui) metropotam, facand parte din categoria Orientul e cool in Bucuresti.

Restaurantul cu pricina se numeste Casa Satya si s-a deschis acolo unde pana acum vreun an functiona Mon Jardin, pe Banu Manta, la nr. 25, langa primaria sectorului 1.

Casa Satya merge pe directia armoniei alchimice dintre un trup sanatos, o alimentatie sanatoasa si in consecinta un suflet echilibrat. Pe scurt, urmeaza principiile Ayurvedice. Frunzarind meniul, am aflat ca folosesc faina integrala, apa ionizata, legume si fructe proaspete si niciodata zahar alb. Chiar si vasele sunt spalate cu detergenti biodegradabili :-)

Casa Satya

Suntem obisnuiti sa nu cadem prada oricarui mesaj publicitar care mai ca ne ofera nemurirea, dar de data asta am fost extrem de satisfacuti de promisiunile meniului. Nu pot spune cu mana pe inima ca am sesizat ca aerul e ionizat sau ca lumina "full spectrum" m-a inseninat mai mult. Dar in ceea ce priveste ambientul, serviciile si mancarea, se vede diferenta.

Casa Satya

Terasa te primeste intr-un decor putin flower power cu iz oriental, plin de mantre si mandale in culori pastel si mesaje de pace si armonie. Foarte confortabil - se aude in surdina o muzica ambientala putin orientala, putin electro dub, pe jos e mocheta verde, ornamentele de gradina sunt aranjate cu gust printre mese si umbrele.

Casa Satya

In interior, se schimba putin foaia si incepe sa arate ceva mai oriental - mesele rotunde sunt inconjurate de canapele circulare pline de perne rotunde. Desi toate camerele sunt la fel de placute, terasa acoperita e cea mai frumoasa, fiind inconjurata de geamuri mari si plante curgatoare.

Meniul e cu predilectie indian, dar am gasit si 2-3 specialitati internationale (hrisca mexicana, supa de legume, salata de rosii cu feta, clatite).

Dintre bunatatile indiene, ne-am hotarat cu greu intre
- dal-urile de morcovi, dovlecei, ghimbir, orez basmati, linte si scortisoara (13-16 lei),
- chutney
-urile de curmale, avocado si cocos (7-8 lei),
- raita
de banane, morcovi sau castraveti (9 lei),
- orezurile aromate, naut sau humus,
- turtitele de cartofi,
- lassi (6-7 lei),
- painea cu salvie si ceapa (6 lei),
- supele de ceapa sau ghimbir,
- salatele (10-18 lei)... si tot asa.

Pofticiosi din fire, am mancat putin din toate (ei, nu chiar toate, dar multe):

Casa Satya
chutney-ul de curmale (7 lei) combinat cu lipiile pappadoms (8 lei), alaturi de suc de morcovi si ghimbir (10 lei) si prajiturelele Creole delicate (9 lei), o specialitate de-a casei.

Casa Satya
orez incredibil de aromat

Casa Satya
ne-au mai placut foarte mult ceaiurile inmiresmate, la plic sau infuzie (9-12 lei)

Poate ati observat, nu am spus nimic de carne sau alcool, pentru ca nu se afla in meniu. Si inauntru nici nu se fumeaza.

Casa Satya este mai mult decat un restaurant indian. Pe site-ul lor aflam inclusiv informatii nutritioniste despre bunatatile din meniu si in plus ne imbie cu masajul ayurvedic, sauna cu ozon si chiar cursuri.

Casa Satya
usa de la toaleta

Revenind la recomandarea noastra de restaurant, ne-a placut foarte mult la Satya. Serviciul este senin si amabil, fetele zambesc tot timpul si se ofera sa iti dea sugestii despre ce combinatii culinare sunt mai potrivite. Locul (cu un aspect atat de prafuit) unde salasluia inainte Mon Jardin s-a transformat si s-a luminat. Cu siguranta ar fi fost o oaza minunata vara... daca l-am fi reperat la timp.

Casa Satya
Bd. Banu Manta nr. 25, langa primaria sectorului 1,
Tel: 0788 788 777


Fotografii si in galerie
Slideshow cu toate fotografiile

Casa Satya




4 comentarii

Restaurant: Casa Satya
Pafurisha si Adita
#1 -

Demn de luat in seama

Pentru acest tip de restaurant ar trebui sa te documentezi inainte. Cititi bine pe site-ul lor inainte sa mergi acolo. E ceva deosebit, atit ca ambient cit si ca mincare, dar sa aveti si ceva banet prin buzunare.

Restaurant: Casa Satya
escu
#2 -

relaxant

Am fost la cina acum vreo luna invitata de prieteni dupa ce cu un an inainte comandasem catering "pe neve"(la recomandarea acelorasi prieteni) pentru un eveniment in familie. Cu ambele ocazii mancarea a fost proaspata si buna, cu combinatii surprinzatoare de gusturi si arome, atmosfera tainica cu lumina obscura, mirosuri diafane(nu de mancare!)plutind in aer, canapele cu perne moi si muzica relaxanta in surdina, chelnerul foarte amabil si prietenos (am auzit ca a fost steward la o companie de aviatie). Decorul contribuie la armonia generala, cu exceptia tablouaselor inramate de pe pereti cu tot felul de imagini chicioase care nu se potrivesc deloc cu restul. Nu e ieftin deloc, dar daca vrei o seara relaxanta si cu mancare mai speciala, merita.

Restaurant: Casa Satya
akuny31
#3 -

bauturi alcoolice in meniu

Articolul mentioneaza ca nu au bauturi alcoolice in meniu. E adevarat ca nu se gasesc bauturile obisnuite, dar au bere, vin, whisky, lichior (cu tenta naturala/bio). Chiar am incercat vinul de la ei si a fost bun.

Restaurant: Casa Satya
Caelea
#4 -

New comment

Excelenta imbinare de gusturi, servire foarte buna, atmosfera e din "alt film". Numai de bine per total.

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera