Restaurant: Casa Elisabeta
In alegerea denumirii unui restaurant este nevoie de ceva cunostinte de semantica si de conotatii populare sau familiare publicului de toate categoriile. In felul asta, daca esti un proprietar istet, te poti juca subliminal cu mintea flamandului.
In ceea ce ma priveste, conexiunile mele sunt asa:
- o "taverna" imi va produce impresia de carciuma cu multa mancare, bautura si petrecareti;
- o "locanta" imi va lasa senzatia de birt interbelic;
- un "bistro" va suna frantuzesc, chiar daca e mai degraba fastfood (*);
- denumirile tip "La..." vor sa ma invaluie cu intimitatea unei carciumioare de familie sau de cartier;
- restaurantele gen "Casa..." imi apar tepene ca un boier scapatat si patinate de vremuri ca o furculita de argint vechi.
Pe cele din urma, ca si pe cele dintai, le cam ocolesc, insa aseara era rost de ploaie, asa ca am aterizat planat pe terasa acoperita si frumusica de sub visini (si corcodus) a restaurantului Casa Elisabeta, de pe strada Ion Neculce.
Un picolo amabil ne-a adus meniurile si de baut, apoi a chemat ospatarul (inca un apanaj al acestor restaurante de moda putin mai veche este vocabularul usor perimat, folosind cuvinte cum este "ospatar", cand toata lumea i se adreseaza in general cu apelativele "auzi, auzi" sau "nu te supara" sau in cel mai rau caz cu... chelner).
Ospatarul era de fapt o ospatarita intre doua varste, cu sortulet, care mi-a adus dupa un timp de asteptare moderat (vreo 15 minute) o ciulama de ciuperci bunicica (si cu foarte multe ciuperci) cu garnitura de mamaliga proaspata si aburinda.
Pana sa vina desertul (sufleu de mere cu inghetata), am analizat putin locul. Terasa, cum am spus, frumusica si foarte verde: vreo 5 copacei fructiferi, plante agatatoare, curgatoare, urcatoare, mobiler de gradina verde si el, dar cam incomod.
Nici inauntru n-as fi stat prea confortabil pentru ca era exact genul de atmosfera de restaurant de care ma feresc: apasatoare, de un clasic rece si sec, indulcit cu o gramada dizarmonica de statuete de inspiratie africana si indiana, tablouri cu rame groase si aurii, obiecte retro (radiouri, gramofoane si alte traznai kitchoase) si... supremul decor... un poster cu Marilyn Monroe.
Baia a fost si ea o experienta placuta. Curata si igienizata, insa avea o usa tip sopron care scartaia fantomatic, iar ferestruica dadea in bucatarie sau camara, pentru ca am ascultat cu interes discutii despre salate de castraveti murati. Pe de alta parte imi imaginez ca si din sens invers trebuie sa fi fost placut: sa pregatesti mancarea clientilor in timp ce auzi cum ei isi usureaza basica udului. Classy!
Desertul (sufleu de mere cu inghetata) arata cam asa:
Daca nu stiti, sufleul e un fel de budinca, nu un fel de mar copt sub inghetata si sirop de ciocolata.
Meniul cuprindea tot felul de preparate romanesti sau internationale, la preturi care se incadrau in categoria "pentru orice buzunar", si mici, si mai mari. De la ciorba de vacuta (cand se va extinde mania diminutivelor si la fripturica de porcusor cred ca o sa devin vegetarienuĊ£) pana la platoul cu branzeturi frantuzesti, de la tocana cu mamaliga pana la... "Orgoliul curcanului cu ciuperci in sos de suspine" (22 lei), "vitel cu portocale garni" (31 lei) sau friptura de vita flamanda (speram ca era o vita din Flandra, nu una nemancata), meniul de la Casa Elisabeta era intr-adevar foarte bine prezentat.
Pe prima pagina scria:
2 lingurite de rabdare
1 ceasca de bunatate
4 lingurite de amabilitate
1 pic de speranta
o doza de credinta in arta
adaugati ingaduinta
putina prudenta
cateva fire de simpatie
1 manunchi din acea planta rara
care se numeste omenie
condimentati totul cu bun simt
lasati sa se coaca la foc mic
si veti avea o zi buna
Daca mai vrea cineva mostra de intelepciune de mai sus brodata pe un stergar, sa si-l puna pe monitor, sa ne lasati un comentariu. Noi deja am comandat ghergheful.
Casa Elisabeta este pe strada Ion Neculce nr. 63, langa Piata 1 Mai, tel 021 225 18 85 sau 0722 662 644.
(*cuvantul bistro vine din rusa, unde inseamna "repede" - soldatii francezi, intorsi din campania bonapartista in Rusia, tot strigand prin restaurante sa vina mancarea mai repede, foloseau cuvantul rusesc, pe care pana la urma l-a asimilat si franceza, sub forma denumirii unui tip de restaurant)
Nota: ne cerem scuze pentru calitatea fotografiilor, daca par facute cu telefonul e pentru ca asa sunt.
In ceea ce ma priveste, conexiunile mele sunt asa:
- o "taverna" imi va produce impresia de carciuma cu multa mancare, bautura si petrecareti;
- o "locanta" imi va lasa senzatia de birt interbelic;
- un "bistro" va suna frantuzesc, chiar daca e mai degraba fastfood (*);
- denumirile tip "La..." vor sa ma invaluie cu intimitatea unei carciumioare de familie sau de cartier;
- restaurantele gen "Casa..." imi apar tepene ca un boier scapatat si patinate de vremuri ca o furculita de argint vechi.
Pe cele din urma, ca si pe cele dintai, le cam ocolesc, insa aseara era rost de ploaie, asa ca am aterizat planat pe terasa acoperita si frumusica de sub visini (si corcodus) a restaurantului Casa Elisabeta, de pe strada Ion Neculce.
Un picolo amabil ne-a adus meniurile si de baut, apoi a chemat ospatarul (inca un apanaj al acestor restaurante de moda putin mai veche este vocabularul usor perimat, folosind cuvinte cum este "ospatar", cand toata lumea i se adreseaza in general cu apelativele "auzi, auzi" sau "nu te supara" sau in cel mai rau caz cu... chelner).
Ospatarul era de fapt o ospatarita intre doua varste, cu sortulet, care mi-a adus dupa un timp de asteptare moderat (vreo 15 minute) o ciulama de ciuperci bunicica (si cu foarte multe ciuperci) cu garnitura de mamaliga proaspata si aburinda.
Pana sa vina desertul (sufleu de mere cu inghetata), am analizat putin locul. Terasa, cum am spus, frumusica si foarte verde: vreo 5 copacei fructiferi, plante agatatoare, curgatoare, urcatoare, mobiler de gradina verde si el, dar cam incomod.
Nici inauntru n-as fi stat prea confortabil pentru ca era exact genul de atmosfera de restaurant de care ma feresc: apasatoare, de un clasic rece si sec, indulcit cu o gramada dizarmonica de statuete de inspiratie africana si indiana, tablouri cu rame groase si aurii, obiecte retro (radiouri, gramofoane si alte traznai kitchoase) si... supremul decor... un poster cu Marilyn Monroe.
Baia a fost si ea o experienta placuta. Curata si igienizata, insa avea o usa tip sopron care scartaia fantomatic, iar ferestruica dadea in bucatarie sau camara, pentru ca am ascultat cu interes discutii despre salate de castraveti murati. Pe de alta parte imi imaginez ca si din sens invers trebuie sa fi fost placut: sa pregatesti mancarea clientilor in timp ce auzi cum ei isi usureaza basica udului. Classy!
Desertul (sufleu de mere cu inghetata) arata cam asa:
Daca nu stiti, sufleul e un fel de budinca, nu un fel de mar copt sub inghetata si sirop de ciocolata.
Meniul cuprindea tot felul de preparate romanesti sau internationale, la preturi care se incadrau in categoria "pentru orice buzunar", si mici, si mai mari. De la ciorba de vacuta (cand se va extinde mania diminutivelor si la fripturica de porcusor cred ca o sa devin vegetarienuĊ£) pana la platoul cu branzeturi frantuzesti, de la tocana cu mamaliga pana la... "Orgoliul curcanului cu ciuperci in sos de suspine" (22 lei), "vitel cu portocale garni" (31 lei) sau friptura de vita flamanda (speram ca era o vita din Flandra, nu una nemancata), meniul de la Casa Elisabeta era intr-adevar foarte bine prezentat.
Pe prima pagina scria:
2 lingurite de rabdare
1 ceasca de bunatate
4 lingurite de amabilitate
1 pic de speranta
o doza de credinta in arta
adaugati ingaduinta
putina prudenta
cateva fire de simpatie
1 manunchi din acea planta rara
care se numeste omenie
condimentati totul cu bun simt
lasati sa se coaca la foc mic
si veti avea o zi buna
Daca mai vrea cineva mostra de intelepciune de mai sus brodata pe un stergar, sa si-l puna pe monitor, sa ne lasati un comentariu. Noi deja am comandat ghergheful.
Casa Elisabeta este pe strada Ion Neculce nr. 63, langa Piata 1 Mai, tel 021 225 18 85 sau 0722 662 644.
(*cuvantul bistro vine din rusa, unde inseamna "repede" - soldatii francezi, intorsi din campania bonapartista in Rusia, tot strigand prin restaurante sa vina mancarea mai repede, foloseau cuvantul rusesc, pe care pana la urma l-a asimilat si franceza, sub forma denumirii unui tip de restaurant)
Nota: ne cerem scuze pentru calitatea fotografiilor, daca par facute cu telefonul e pentru ca asa sunt.
Comentariu nou
Si "Pulpa printesei"? Pe ea n-o pomeneste nimeni? Si clatitele care aratau taaaaare bine (inghit in sec) si erau la un pret bulimic (numai 2 RON, de-mi venea sa-mi iau vreo 6)? Hai mai, ca esti nedreapta..
Comentariu nou