Pe terasa la Trafalgar - ambient relaxant si muzica buna

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

In cautare de terase racoroase si ferite de agitatia cotidiana, Metropotam si-a amintit ca acum cativa ani a vizitat Trafalgar, un restaurant deloc pretentios din Dorobanti. Atunci mancarea nu ne-a cazut prea bine, insa din 2008 lucrurile s-au schimbat in bine. De data asta ne-am lins pe degete si am plecat foarte multumiti.

Inclusiv terasa arata altfel decat eram obisnuiti - poate mai putin colorata, insa mult mai prietenoasa si degajand o atmosfera care imbie la relaxare si discutii in surdina. Poate ca arata ceva mai fancy, mai ales in partea cu mese de culoare ceva mai deschisa, dar nimic din ce-am vazut sau trait acolo nu ne-a dus cu gandul la "fitele de Dorobanti" deja intrate in folclorul urban.

Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012) Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012)
Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012) Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012)

Am avut parte de un serviciu foarte respectuos si amabil, poate un pic cam lent si relaxat, dar sigur e din cauza terasei pe care nu poti decat sa visezi cu ochii deschisi. Am apreciat foarte mult chelnerita draguta care ne-a servit si care nici dupa o iesire ceva mai artagoasa a Metropotamului nu si-a pierdut rabdarea, explicandu-ne foarte calm ca noi gresim, nu ea.

Ne-a placut tare mult si muzica; la Trafalgar nu se asculta radio, ci foarte multa muzica veche, rock sau, pur si simplu, de calitate, inca un motiv pentru care ambientul este atat de placut. Am cam topait in scaune pe Muse si Fatboy Slim, recunoastem spasiti.

Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012) Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012)
Trafalgar in interior - pustiu, negru si racoros, ca un English pub pe timp de vara

Sa trecem insa si la partea culinara. Ne-am racorit cu o limonada de ananas preparata clasic (21 de lei un litru), cu miere si bucati mari (si multe) de fruct, care s-a consumat cel mai repede. Daca mai adaugau si o frunza de menta, mai ceream... cam o galeata, sa ne ajunga.

Fiind vara si cald, nu ne-am aventurat la preparate prea grele, ci am preferat un pranz mai frugal, cu multe legume, fructe si carne preparata cat mai sec. Alegerea noastra s-a dovedit a fi buna; toate preparatele aratau excelent si erau bune si la gust, provocandu-i o exclamatie interesanta Metropotamului: "Uuuu, ce fotogenica e tarta ta!".

Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012) Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012)
stanga - limonada de ananas, ceva mai inchisa la culoare; dreapta - supa de pui cu taitei

Chiar daca nu a fost preparata cu teitei de casa, supa ardeleneasca de pui (9 lei) a fost excelenta, cu un gust puternic si bun de carne, care ne-a dus cu gandul la bucataria mamei. Pe urma ne-am dat seama ca suntem ipocriti: nici noi nu mai depunem efortul de a gati cu taitei de casa.

Crochetele de pui in susan (14,5 lei) au fost singurele pe care nu le-am recomanda, fiind parca putin prea uscate pentru gustul nostru. In schimb, salata de rosii coapte cu usturoi, ruccola, masline, otet balsamic si crutoane caramelizate (11,5 lei) a satisfacut gusturile a trei Metropotami flamanzi. :) Nu numai ca portia era foarte mare si consistenta, dar salata chiar a fost preparata ca la carte si ne-a cazut foarte bine.

Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012) Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012)
stanga - sote cu broccoli, morcovi, telina; dreapta - crochete de pui cu susan

Cuvinte de lauda ne-a smuls si sote-ul cu broccoli, morcovi si telina (6,5 lei), dar numai dupa ce l-am condimentat pe gustul nostru, caci la bucatarie cineva uitase sa faca asta.

Si deserturile au fost foarte gustoase: crema caramel (9,5 lei) nu a fost foarte dulce, iar gustul de coji de lamaie se simtea exact atat cat sa gadile placut papilele gustative. Crumble-ul cald cu fructe (11,5 lei) e delicios si il recomandam din suflet fanilor fructelor, ca o alternativa calda la salatele de fructe.

Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012) Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012)
Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012) Pe terasa la Trafalgar - British Pub (revizitat 2012)
stanga sus - salata de rosii coapte; jos - crema caramel;
dreapta sus - Churchill is watching us; jos - crumble cu fructe.

Noi va recomandam Trafalgar, daca doriti sa mancati bine si usor, de vara (dar nu numai), la preturi medii (salate intre 8,5 - 19 lei, supe 8 - 9,5 lei, deserturi intre 9 - 22 de lei, bauturi racoritoare proaspete 9 - 17 lei, gustari reci sau calde 9 - 22 lei), pe o terasa frumoasa si racoroasa, unde te incanta melodii numai una si una.





1 comentariu

Pe terasa la Trafalgar - ambient relaxant si muzica buna
mircea
#1 -

corect

Mult mai bun decat se poate descrie. Personalul este o problema peste tot, dar faptul ca cineva se ocupa consecvent de carciuma asta a facut ca intotdeauna sa aive un standard corect. Felicitari !

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera