Mancare belgiana in Bucuresti: Waterloo versus Bruxelles

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Endril este cititorul nostru care, fiindca iubeste mancarea belgiana, s-a gandit ca ar fi misto sa faca o paralela intre cum e la restaurantul Bruxelles si cum e la Waterloo din Bucuresti. A iesit ceea ce urmeaza - Endril, multumim inca o data!

OK, am promis detalii cand ma intorc de la Waterloo Taverne, poftim detalii :p

De fapt, o sa fac o mica comparatie intre Waterloo Taverne si resturantul Bruxelles, ca sa fie treaba mai clara cu belgienii astia. Am fost in afara orelor de varf, la Bruxelles miercuri pe la ora 16-17, la Waterloo vineri la ora 18 si duminica la ora 13. Locuri libere cate vrei, mai ales la Bruxelles, unde nu prea mai era nimeni (deh, era in mijlocul saptamanii).
Nota: Preturile sunt evident fara bacsis.

Asezare:
-Bruxelles: pe langa stadionul Dinamo
-Waterloo Taverne: pe langa Foisorul de Foc

La capitolul asta, mie imi place mai mult Waterloo Taverne – circul cu metroul si prefer sa fac un pic mai multa miscare cand ma duc la restaurant (sa creasca pofta de mancare) si cand plec (sa ma dezmortesc un pic dupa atatea bunatati). De la Universitate e insa ceva de mers, celor care le place mai putin sa mearga – Bruxelles e la 5 minute de Stefan cel Mare, iar pentru Waterloo Taverne exista tramvai/troleibuz.

Aranjament:
-Bruxelles: mai conventional si mai mare, cu bar la parter si restaurant la etaj – mie mi s-a parut o idee de kitsch, dar merge
-Waterloo Taverne: mai mic, stilul taverna aranjata cu bun gust, plus o terasa in curte

Servire:
Prompta in ambele locatii, desi iar spun - am fost in afara orelor de varf.

Toaleta:
Super OK, curat, doar ca la Waterloo trebuie sa intri mai pe dunga, fiind mai inghesuit.

Bauturi:
Aici imi pare rau, pe cei cu gusturi pentru vin nu pot sa-i sfatuiesc, eu merg la restaurante belgiene ca sa am bere belgiana la meniu. Amandoua restaurantele au gama obisnuita de beri belgiene care se gasesc in Romania, cu un plus pentru Bruxelles care are Delirium Tremens. In rest, Leffe (blonda si brunda, nu sperati la Radieux), Chimay (Blue 9% alcool e preferata mea), Duvel, Hoegaarden (la Waterloo nu aveau cand am cerut), un sortiment de 12% alcool, Stella Artois. Surprinzator e ca la Bruxelles berea e mai scumpa – cel mai clar exemplu – Chimay Blue e 20 RON, iar la Waterloo e 13,5 RON.

Mancare:
La Bruxelles o sa gasiti un meniu mai variat, dar atentie – ei spun ca au bucatarie belgiana, frantuzeasca si internationala si asta se vede; partea proasta e ca nu sunt sortate pe tipuri de bucatarii si poate fi un pic confuz si stii ce e belgian si ce nu.
La Waterloo meniul e mai scurt, dar cam tot ce o sa vedeti e belgian (da, stiu, ciorba de fasole cu afumatura nu e belgiana :p). Si au si scoici, pentru cine vrea sa incerce (belgienii mananca multe scoici).
Ca preturi mie nu mi se pare foarte mare diferenta – la Bruxelles garnitura e inclusa in pretul felului principal, la Waterloo nu.

Bruxelles – aici am mers cu un prieten si am comandat:
Meniu 1 (al prietenului):
-Supa de legume (aka de ceapa) – a zis ca a fost foarte buna – eu am gustat crutoanele si erau buuuuune :p
-Gratar de porc cu paste – la fel de bun, dar nu bag mana in foc ca era fel belgian
plus 1 Leffe blonda (12 RON)
Meniu 2:
-Supa de vacuta – super buna, fierbinte exact cat trebuia, dar nu prea cred ca era belgiana
-Berbec cu ciuperci in unt cu lamaie si cartof copt cu sos de usturoi – sa te lingi pe degete, nu alta; mancare belgiana ca la mama belgianului :)
plus 2 Chimay Blue (2x20 RON) – 2, ca berbecul cere mai mult
TOTAL: 125 RON
Desert nu am comandat, ca eram deja cam satuli. In medie, mancarea a fost vreo 35-40 RON/persoana.

Waterloo – aici am mers in 2 zile diferite si am comandat:
Meniu 1:
-Supa de ceapa – buna, dar cu o felie de paine pusa in ea; mi-ar fi placut mai mult cu crutoane.
- Berbec cu sos de bere & morcovi – superb, carnea frageda (gust un pic dulceag de la morcovi, aviz celor care nu le place dulce)
-Frites – adica cartofi prajiti facuti ca in Belgia – nu stiu cum trebuie sa fie, in Belgia nu am mancat – fata de cartofii prajiti normali pareau taiati mai mici; ar fi mers mai degraba un piure de cartofi (greseala mea :p)
-Goffre de Liege cu inghetata – super buna, dar deja era cam mult, ca eram aproape plin (apropo, goffra de Liege e diferita de aia din capitala Belgiei – un pic alt gust si cu colturile taiate).
plus 1 Chimay Blue (13,5 RON) + 1 apa plata (5 RON)
TOTAL: 62,5 RON

Meniu 2:
-Crepe de Brugge – pe romaneste clatita facuta in unt umpluta cu tocatura de carne si cu mirodenii – buna, se topea in gura
-Friptura de pui in sos de bere – cine m-a pus? Dupa clatita aia consistenta, am comandat ceea ce s-a dovedit a fi un picior de pui imens si cu o bucata de piept alaturi, totul facut in sos de bere – delicios, dar mult prea mult :)
-Cartofi prajiti – romanesti 100%
- Souffle de mere – bun, cu stafide prin el si cu gust ca de umplutura de strudel, dar un pic mai deosebit – am mai lasat in farfurie ca nu mai puteam sa-l termin (m-am luptat cu el si cu un Leffe si am plecat hiper-satul).
plus 1 Chimay Blue (13,5 RON) + 1 Leffe bruna (10 RON)
TOTAL: 67 RON
In medie, mancarea a fost vreo 45 RON/meniu complet (cum desertul era pana in 10 RON, pretul e comparabil).

In concluzie, eu prefer Waterloo Taverne pentru atmosfera, decoratiuni si berea mai ieftina. In ambele locuri se mananca bine, daca vreti ceva mai mult decat mancare belgiana mergeti la Bruxelles, daca vreti numai belgiana mergeti la Waterloo. Data viitoare o sa incerc crepe cu pui, ciuperci si whisky, inca o goffre si ceva berbec, sau pui cu sos Duvel, sau vita cu sos de bere sau ... sau mai vedem. Pofta buna! 



6 comentarii

Mancare belgiana in Bucuresti: Waterloo versus Bruxelles
Endril
#1 -

Completare

Am mai fost o data (ultima oara cand scriu despre asta, promit) la Waterloo Taverne, insotit de o adorabila domnisoara. Spre surprinderea mea, muzica era de la radio si am avut ocazia sa ascult stirile de la ora 13 (sic); pe urma si-a revenit si am ascultat din nou muzica veche, in general frantuzeasca.
La mancare, domnisoara a luat ce i-am recomandat eu - ii era foame, asa ca m-am razbunat pe chinurile de ieri si i-am luat pui cu sos de bere, pe langa supa de rosii; a avut mari probleme sa termine ce avea in farfurie :)
Eu am incercat crepe cu ciuperci si whisky (delicios) si berbec cu ciuperci facute in unt, plus cartof copt. Chestie de gust, la restaurantul Bruxelles acelasi fel mi-a placut mai mult, la Waterloo fiind facut mai natur si mai scurs de unt ;)
La final, am avut surpriza sa aflu ca gouffre a mea cu inghetata era de fapt cu ciocolata (inghetata nu venise inca, deh, era luni la pranz). Iarasi chestie de gust, cu inghetata e mai buna.
In rest, aceeasi bere, aceleasi preturi, aceeasi servire OK (am fost servit in 3 zile de 3 chelneri diferiti, asa ca treaba e verificata statistic).
La toaleta femeilor e tot curat si frumos (si tot o idee inghesuit); n-am intrat, a verificat compania mea :)
Problema a venit dupa ce am plecat - cu gandul la Belgia, timpanele mi-au fost agasate la nici 300 de metri de o muzica arabo-lautareasca data la maxim (era ceva live, vreun botez-nunta-paranghelie); iar alti 300 de mtri mai incolo, pe Calea Mosilor printr-o zona mai retrasa, am fost acostat de o domnisoara cu textul clasic: "Alo, domnu', nu vrei o fata?" Nu, nu vroiam, culmea ca eram cu domnisoara de brat, asa ca i-am raspuns: "Inca una? Nu, multumesc." :D

Daca mai aflu de alte chestii belgiene (baruri, restaurante, etc), promit sa le vizitez si sa va tin la curent. Nu ma deranjeaza sa-mi spuneti voi de alte locuri, abia astept. Pofta buna!

Mancare belgiana in Bucuresti: Waterloo versus Bruxelles
alex
#2 -

Comentariu nou

serviciul este foarte prost.
fiind client relativ fidel (4-5 vizite pe luna) am fost dat afara din restaurant (impreuna cu prietena mea) pentru ca am avut tupeul sa comandam 2 fondue de branza (adica pt 4 persoane) cand noi eram doar 2 persoane la masa. Seful chelnerilor, glumind, ne spunea ca are el un vas special de fondue..ca este 1 fondue pt 2 persoane.. ne explica poezia lui..de parca nu o stiam pe de rost. Am insistat ca vrem 2 porti, pt 4 persoane, moment in care am fos tpoftiti sa pleca

Mancare belgiana in Bucuresti: Waterloo versus Bruxelles
radu diaconu
#3 -

alte preturi alti clienti zise caragiale

buna ziua ma mir ca nu spune ca mancarea e pe gratis pentru ca daca mai traia caragiale zice o vorba nu belgiana cum se zice ca e ,,,lasai sa moara prosti,,,asa credeti VOI .....va multumesc

Mancare belgiana in Bucuresti: Waterloo versus Bruxelles
Angela
#4 -

Bruxelles e OK!

Am constatat saptamana urmatoare ca restaurantul Bruxelles e mai mic si la fel si meniul (fata de anii anteriori). M-am bucurat insa sa regasesc o mancare chiar buna, o servire excelenta si acelasi decor "veritable belgique". Apreciez si faptul ca poti alege din meniu portie mare sau mica (conteaza pe criza) si preturile sunt medii, deci merita!

Mancare belgiana in Bucuresti: Waterloo versus Bruxelles
Anonim
#5 -

bere buna (normal e belgiana) dar serviciile groaznice (normal sunt romanesti)

Bere buna cu specific belgian, cum rar gasesti in Bucuresti. Chelneri lacomi si tupeisti care iti vor cere socoteala de ce la o nota de 400 de lei (4 milioane) nu ai lasat un bacsis de 10% sau peste. Este prima data cand mi se intampla sa vina cineva la masa sa ma intrebe de ce am lasat doar atata bacsis, de fata cu restul oamenilor. Asa ca atentie, daca aveti nevoie de scandal Waterloo este locul! Probabil ca trebuie sa mai treaca un pic ca oamenii sa inteleaga ca un business nu se sustine din bacsis, ci din volumul vanzarilor. Daca omul este fericit, va consuma...asa ca profitul tau sta in adaosul comercial. Nu trebuie sa te milogesti in a cere mai mult bacsis! Rusinos!

Mancare belgiana in Bucuresti: Waterloo versus Bruxelles
Body
#6 -

trebuie inchis un astfel de loc!

Restaurant Bruxelles, strada Chile....am fost aseara acolo cu sotia....o mare mare porcarie romaneasca, nu stiu cum de au asa locatie pe strada Chile, nici in gara Catelu nu ar avea succes, sunt sigur...pute de trazneste a mancare prajita si a fum de tigara de mori nu alta (azi am pus hainela a.s.a.p. la spalat, pardesiul la curatatorie, miroseau a casa de tzigani), mancarea(cate un fel principal de fiecare) a durat 1 ora si 1 sfert pana a venit, bucataresele urlau una la alta din bucatarie de se auzea in toata sala de restaurant, am luat ceva "specialitate belgiana" din porc cu legume am primit 200 grame de ghiveci de conserva si 4 bucatele infime de carne, maxim 40 grame, restul ghiveciul acela ordinar...la sfarsit "delicioasele clatite "belgiene", care erau facute dintr-un aluat ars, rece(scos din frigider, nu la temperatura camerei...) cu ceva inghetata dezghetata gen Metro(20-30 ron tarna de 10kg)....o un mare mare ordinarie romaneasca tipica...Nu mergeti never acolo!

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera