Madame Pogany - Restaurant, Bucuresti

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Unde inainte cu ceva vreme se adunau "fitzele" in clubul Gaia, s-a deschis pe la sfarsitul anului trecut restaurantul/bar de zi Madame Pogany - adica la parterul unei cladiri de birouri din Floreasca, de pe Banu Antonache 40-44. Locul care trece drept restaurant, bar de zi si club ne-a adus aminte de The Ark (care avea cam acelasi profil si "filosofie"), cu peretii nefinisati din beton si cu instalatiile de aerisire la vedere, cu o tabla neagra la bar pe care sunt scrise ofertele si cu un mobilier minimalist, practic si de bun gust.

Aflat intr-o cladire de birouri, Madame Pogany tinde sa-si selecteze atent clientela (poate involuntar), atragand mai mult oamenii la patru ace din mediu business/corporate, insa in ultima vreme evenimentele "hip" (concertele The Amsterdams, The Model, Marika etc.) au atras si un public mai relaxat si mai cool. Un alt aspect (voluntar) care i-ar putea tine pe multi departe sunt preturile un pic cam piperate, peste medie.

Pe noi ne-au convins sa le facem o vizita cele doua sintagme: bucatarie urbana si bar de zi, ambele ne-au gadilat curiozitatea. Prima suna mult prea cool pentru a o ocoli, iar cea de-a doua ne-a intrigat, pentru ca pana acum nu am vazut-o decat (ne scuzati) pe firmele bodegilor de cartier.

Madame Pogany Madame Pogany Madame Pogany Madame Pogany
Madame Pogany Madame Pogany

La Madame Pogany am ajuns in mijlocul zilei de duminica pentru a testa si bucataria urbana si pentru a vedea si cum e atmosfera in barul de zi. Asa cum se poate vedea si din poze, era pustiu. Cu toate acestea, atmosfera era placuta. Un DJ punea muzica buna si la un volum deloc suparator, iar chelnerul care ne-a luat comanda a fost foarte prietenos, atent si vorbaret - lucru care ne-a placut. Ce nu ne-a placut a fost faptul ca restul chelnerilor, pentru ca nu aveau ce face, stateau la tigara pe terasa restaurantului.

Mancarea a fost buna, dar foarte scumpa - pui asiatic cu orez basmati - 25 lei. Meniul nu este unul foarte bogat si nici fix, in fiecare zi disparand si aparand noi feluri de mancare. Alte feluri de mancare care erau in meniu cand am trecut noi pe acolo: piept de pui cu spanac - 25 lei, rasol de vita vienez - 25 lei, steak de somon si risotto cu verdeturi - 45 lei, tagliatelle cu somon si spanac - 26 lei, risotto cu praz si hribi - 24 lei etc. Supele au preturi intre 16 si 30 lei, iar salatele intre 18 lei (salata de linte cu sfecla) si 25 lei (salata de pui cu parmesan si crutoane). Deserturile au si ele un pret destul de mare, cea mai ieftina prajitua fiind 18 lei (cea din imagine este prajitura cu fructul pasiunii) si ajungand pana la 35 lei .

Madame Pogany Madame Pogany

La capitolul bucatarie urbana, ne-a placut mancarea, dar nu putem spune ca am fost dati pe spate decat de preturi. Am mancat la fel de bine si in alte locuri si mai ieftin. La capitolul bar de zi, cea mai ieftina bere era un pahar de Ciuc la 250 ml - 6 lei, un Heineken la 330 ml costa 10 lei, cocktailurile costau 20 de lei, o cafea 7 lei si o limonada 15 lei. In concluzie, scump. Si, la fel, barul de zi era gol in toiul zilei, nu stim cum e noaptea. 

Madame Pogany e un loc care arata bine, cu bun gust la toate capitolele, dar care pastreaza un aer de "fitza" si un meniu destul de scump pentru multe buzunare.  





7 comentarii vrei sa comentezi?

Madame Pogany - Restaurant, Bucuresti
x
#1 -

e naspa

foarte scump

Madame Pogany - Restaurant, Bucuresti
MrsGod
#2 -

funny

Genul asta de preturi ma face sa am impresia ca citesc un banc. Nu voi merge niciodata acolo, dar m-am distrat citind selectia de preturi din meniu.

Madame Pogany - Restaurant, Bucuresti
maxy
#3 -

New comment

Asa zona, asa preturi...

Madame Pogany - Restaurant, Bucuresti
bo
#4 -

Pret

Daca compari cu city grill sau la mama, au preturi duble. Daca te uiti la calitatea mancarii e fix de doua ori mai buna, mi se pare ca chiar au bucatar nu sef de popota ca cei mentionati mai sus.

Madame Pogany - Restaurant, Bucuresti
bodyshot
#5 -

Pret

greu sa faci un "review" obiectiv cand frustrarile sunt mari. Probabil apropierea de gaia a contat mai mult decat mancarea in sine. caci deh, unde berea nu e 6 lei, nu e loc "cool" pentru hipsteri urbani.

Madame Pogany - Restaurant, Bucuresti
Miki
#6 -

Ceafa de porc la pret de caviar!

Daca "bucatarie urbana" inseamna pulpe de pui dezosate si ceafa de porc (cam asta e meniul zilnic) atunci cum se cheama nene mancarea de la Bolta Rece???!!! N-am inteles care e legatura dintre amenajarea cu pretentii si preturile pe masura si meniul de tip cantina studenteasca. De fapt n-a inteles nimeni ptr. ca e vesnic pustiu! Dar e a carciuma lu' conashu' Dinu Paturiciu asa ca niste bani sparti aiurea si niste clienti lipsa nu mai conteaza :-D.

Madame Pogany - Restaurant, Bucuresti
Radu Ramniceanu
#7 -

Onestitatea angajatilor localului

Eu nu am sa mai intru niciodata aici. Am fost pe data de 29 februarie 2012 la o petrecere privata care a durat vreo 5 ore, si unde a fost inchiriat tot salonul din partea stanga a localului. Mi-am uitat acolo ochelarii si un smartphone. A doua zi de dimineata, am avut o surpriza neplacuta...nici unul dintre obiecte nu a fost gasit. Reprezentantii localului mi-au comunicat ca ma suna. Ghici de cate ori au facut-o...niciodata. Asa ca, PAS.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera