La restaurantul Mazagran

Nu stim daca am mai folosit vreodata cuvantul fite in descrierea unui restaurant. Nu ca fitele ar fi ceva rau, dar cele de la restaurantul Mazagran noua ni s-au parut gratuite.  Prima impresie este a unui restaurant classy, elegant si spatios, genul de loc unde iti duci partenerii de afaceri, mai ales daca sunt, sa zicem, trecuti de varsta a doua.

Restaurantul se afla intr-o casa veche, boiereasca si mare, fix fata in fata de Tonka, interiorul este spatios, cu o camera de primire si cu alte cateva incaperi unde mesele nu sunt deloc inghesuite. Decoratiunile? Ok ca directie (obiecte retro, fotografii vechi, picturi, flori), dar apasatoare prin numar. Multe, foarte multe. Tablou langa tablou, veioze, perdele iau din spatiu si-l fac sa para mai mic decat este.

Sa zicem ca ai impresia ca intri in casa bunicii, unde ea a pastrat toate obiectele cumparate inainte de razboi si imediat dupa. Tot de la bunica si pentru bunica vin si usile pictate, lemnul incrustat si oglinzile. Bineinteles, prima intrebare care ne-a rasarit pe buze a fost: "oare de cate anticariate sau targuri de vechituri (in sensul vintage, bineinteles) enevoie  sa decorezi un restaurant? Ne-au placut in schimb candelabrele, frumoase, amintind de salile de bal.



Pe terasa atmosfera e mai putin apasatoare, asa ca ne-am asezat cuminti la o masa. Terasa arata bine, nu e inghesuita, colorata de flori, felinare vechi si umbrelute cu logo-uri de bere. :)  Grupul era mare, vreo 6 oameni, asa ca sa nu credeti ca ce urmeaza a fost doar impresia unui singur metropotam dupa un singur fel de mancare. Nu.

Asteptam. "Nu va suparati, ne dati si noua meniuri?" "Vine colegul". Dupa 10 minute, vine colegul. In meniu, preturi mari. "Poate e mancarea buna", zicem noi increzatori, mai ales ca ce vedeam in meniu arata bine. Sa va spunem si voua ce-am citit.

In materie de gustari, ne-au sarit imediat ochii pe camembert pane cu dulceata de ceapa (24 ron), pe jambon cu pepene galben (29 ron) sau pe creveti si calamari picanti (52 ron). In materie de supe, am gasit, pe langa celebrele supa de pui si bors de vacuta (11 ron), crema de sparanghel (15 ron), crema de spanac (11 ron) si supa de ceapa (15 ron).

Restaurantul pare cumva specializat in paste si orez. Nu scrie niciunde, dar predominau in meniu. De fapt, daca stam sa ne gandim mai bine, nu are nici un fel de specific. Despre paste, meniul spunea ca sunt proaspete, facute in casa. Pretul variaza intre 19 (cele cu rosii si busuioc sau cu usturoi si ulei... complex... ) si 29 (cu fructe de mare sau cu cerneala de sepie... si mai complex).

Si la felul doi, parca ar scrie mare specialitati. Rata cu masline (65 ron), muschi de vita cu piper verde (45 ron), prepelita la tigaie (25 ron), rulada din vitel de lapte (45 ron), tot felul de fripturi, dintre care ne-a atras atentia muschiul de vita de Brazilia (52 ron). Portia de peste e in medie cam 50 ron si gasesti pastrav, dorada, calamari, portiile fiind undeva la 150-200 gr. Teoretic cel putin.

Suna bine, nu? La cat de bine arata combinatiile, pe atat de fad e gustul.

Sa va povestim de fapt intro-ul. Dupa ce intr-un final am convins chelnerul sa ne ia comanda, vine si ne aduce tacamurile. Surpiza...  "Nu va suparati, cerem prea mult daca vrem ca furculita sa fie curata?", zicem noi fixand cu privirea niste urme de salata lipite de ea si fara a ne putea opri imaginatia despre ce a mancat ultimul client.... "da, imi cer scuze". Aha, si noi ne plangeam la Corsarul in Vama ca era paharul murdar pe exterior. :)

Daca va imaginati ca singura asteptare a fost dupa meniu, va inselati. Nu, dar credeam ca totusi complexitatea mancarurilor e responsabila de timpul prelungit petrecut acolo. Intr-un final au venit...

Supa crema de spanac era ok, nu spectaculoasa, cam prea sarata, dar mancabila. Camembert-ul pane nu avea alta calitate in afara de oul si faina prin care fusese dat, era fad, ce-l mai salva era dulceata de ceapa, intr-adevar, interesanta. Era insotit de legume pe gratar care n-aveau fix nici un gust. Fara condimente, fara sare (fusese pusa toata in supa, probabil), cele cinci bucatele de vinete si dovlecei ofereau un peisaj cam trist.


Orezul cu fructe de mare era, ghiciti, orez fiert cu vreo doi creveti rataciti. Cat de bine suna jambon cu pepene galben (400 gr in meniu, 29 ron)? Iti imaginezi poate jambonul un pic prajit, cu sos, ceva. Gresit, trei feliute de pepene cu trei feliute de bacon (ok, prosciutto) pe ele. Combinatia e clasica si e buna in sine, dar nu i-ar fi stricat ceva in plus. Probabil li se stricase cantarul, ca mai mult de 150 de grame nu aveau.  Bineinteles, fara piciorus de condiment, sos, salata, orice. Cat a durat sa le faca? Cam jumatate de ora.

Salata de pui? Tot asa, cine a mancat a incercat tot timpul mesei sa gaseasca puiul. La pastele cu sos pesto am zis ca nu au ce sa strice, sosul pesto fiind bun by default. Wrong. Acest sos pesto nu avea gust sau cel putin nu unul memorabil. Singura alegere inspirata a fost rasolul de vita, care era gustos si... mare.

In concluzie, la Mazagran sunt preturi mari, mancare fada (de cate ori am folosit oare cuvantul asta in articol?), facuta parca special pentru a impresiona in meniu si a dezamagi in farfurie. Iar cand dai minim 70-80 ron pe o masa si pleci de acolo dezamagit, in cautare de o portie de ceva gustos, iarasi nu e bine. Ma rog, poate n-am inteles noi conceptul... :)

Ah, da, o limonada era 25 ron. Acra.

Restaurantul se afla pe Biserica Amzei numarul 30