Jazz, blues si lumini difuze in Lucky 13
Clubul se afla in Curtea Sticlarilor din centrul vechi al Bucurestiului, cum intri, la etaj, dupa ce urci pe o eleganta scara in spirala. Eleganta se pastreaza si in interior, prin aspectul de casa veche, frumos pastrata si decorata. Daca s-ar da mesele la o parte, nu ti-ar trebui mult sa-ti imaginezi ca esti intr-o sala de bal si ca trebuie sa-ti verifici carnetelul, pentru ca dansul sta sa inceapa.
Luminile difuze vin de la lampi inalte din hartie, care creaza o atmosfera calda si relaxanta. Asculti doar jazz si blues, iar elementele de decor, precum saxofoane sau alte instrumente muzicale, posterele vintage si mobilierul cubic te trimit cu gandul la cluburile de jazz interbelice.
Dupa ce te asezi comod pe scaun, iti comanzi ceva de baut. Ne asteptam la preturi mai mari pentru cum arata locul, dar am gresit. :) Berea porneste de la 4 lei (Ursus) si ajunge la 10 lei (Corona), un suc este tot in jur de 4 lei, iar cocktailurile intre 8 si 13 lei. Noi am baut un Green Apple foarte bun (chiar era green si chiar avea gheata pisata, lucru ce se omite in alte locuri) si un Rainbow. Martea este ziua ceaiului vienez, inca un antidot pentru cele trei ceasuri rele amintite.
Serviciul este ok, desi, spatiul fiind mare, trebuie sa te faci vazut cand mai vrei o cafea. In schimb, chiar daca sunteti ultimii clienti si se inchide barul, nu vei fi refuzat daca mai spui: inca patru beri va rugam si apoi... ne mai aduceti si un frappe (apropos de frappe, foarte bun si el).
In concluzie, Lucky 13 e un loc bun, care arata bine, daca vrei sa bei dupa-amiaza o cafea sau sa stai seara cu un grup de prieteni sa va relaxati la un ceai si sa dezbateti problemele importante ale tarii. Sau ale voastre. Si da, merge bine de tot pentru o intalnire romantica, mai ales ca nu te aude nimeni cand ii soptesti cuvinte dulci prietenei sau prietenului. :)
Lucky 13
Str. Selari nr. 9-11 (la etaj)
In Curtea Sticlarilor
Program: Luni-Sambata 10:00 - 02:00, Duminica 14:00 - 23:00
Tel: 021/ 3144066
Vezi unde e pe harta
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:

Curtea Sticlarilor - terase la etaj
Ne-am obisnuit sa nu ne uitam in sus, ci doar drept, poate in jos, mai ales cand mergem prin Centrul vechi, din nou dinamitat. In Curtea Sticlarilor e mai mereu...

Teatrul Joint se muta in Lucky 13
Din toamna asta Teatrul Joint se muta la Lucky 13 , pe Selari, in Curtea Sticlarilor. Deschiderea stagiunii permanente se va face pe 7 octombrie cu No uman, no crai...
Bar-club: The Floor
Lucky 13 nu a fost atat de norocos si sub semnul numarului ghinionist din nume s-a inchis si in locul lui a aparut, tot la etaj, The Floor , club...

Bar: La prieteni
In Curtea Sticlarilor se inghesuie trei baruri, toate dragute si cu avantajul mare ca "daca nu gasim loc la unul, incercam la altul". Prin multe intelegem trei, dar tinand cont...

Locul saptamanii: Palatul doamnei si al coconilor
Printre ultimii voievozi ai Tarii Romanesti care au adaugat ceva, ca pe un pergament tridimensional, in zidurile Curtii Vechi, a fost Stefan Cantacuzino. Intr-o zi sumbra de vara din...






#1. Cafeaua sucks
E putin cam scump, dar arata bine. In plus, cafeaua e absolut groaznica. Am avut parte de ea intr-o dupa-amiaza, exact cum ziceti voi in material.
Ah, si un club de blues&jazz ar trebuie sa fie mai filthy, dupa parerea mea.
Oricum, locul arata bine si servirea e ok.
#2. Asa da
Lucky 13 e dovada ca un loc cu muzica care nu e "pe val", cum ar fi blues-ul, nu trebuie sa fie mic, inghesuit, mizer, ieftin, cum se zice "pentru rockeri". Iata ca se poate o muzica foarte buna la standarde foarte ok de servire si prezentare. Meniu diversificat, cu preturi putin cam mari, dar fara sa sara calul. Atmosfera placuta, oameni faini. Keep it this way!