Glasgow Pub - o poveste frumoasa aplicata prost

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Chiar pe colt, in Centrul Vechi din Bucuresti, la intersectia Covaci cu Selari, se ridica semet Glasgow Pub. L-am remarcat de prima data pentru mesajul inscriptionat la intrare - drinking of you, vegetatia care delimiteaza terasa si ventilatoarele care arunca apa.

Glasgow Pub Glasgow Pub

Am prins o dupa-amiaza caniculara, asa ca, desi pe meniu scria "We proudly welcome heavy drinkers", am inceput cu o bere nefiltrata la draft (10 lei). Tot rasfoind meniul, am ajuns la sectiunea Limonada. Cea simpla e 9 lei, de capsuni sau menta - 10 lei, iar Glasgow Lemonade - 11 lei.

In meniu am mai gasit: sucuri (7 lei - Pepsi, Prigat, Mirinda), freshuri (portocale - 12 lei, grapefruit - 13 lei), Smirnoff Ice - 13 lei, Red Bull - 14 lei, Cocktailuri din cafea (20 lei), Frappeuri (simplu --13 lei), bere (Tuborg - 8 lei, Guiness - 14 lei), Cafea (8-10 lei), Long Drinks (18 lei), Shoturi (14 lei), Cocktailuri Non Alcoolice (15 lei), vin (60-70 lei), sampanie (80-400 lei), apa plata (7 lei).

DSC05683.JPG poza4.JPG

Ingredientele nu erau trecute in meniu (la niciuna dintre bauturi), asa ca am intrebat daca pentru limonada folosesc capsuni adevarate.

- Numai siropuri, a venit raspunsul.
- Si cea Glasgow ce contine? am continuat.
- Nu stiu exact, parca migdale. Da, sirop de migdale.

Cum sunt un mare fan al aromei de amaretto sau migdale in cafea sau in limonada, am comandat specialitatea casei - limonada Glasgow.

Glasgow Pub Glasgow Pub

In meniul de mancare am gasit elementele clasice pentru orice restaurant comun din Romania: salata Caesar (22 lei), salata greceasca (18 lei), paste (intre 17-28 lei) si pizza (18-26 lei). Am optat pentru pizza, Prosciutto rucola (26 lei) cu rosii cherry, parmezan, mozarella, rucola si prosciutto si sos picant.

Cum a fost atmosfera

In asteptarea pizzei, am servit bauturile in bataia ventilatorului din care tasnea apa. Foarte placut si racoros, avand in vedere canicula de afara. Mesele erau asezate foarte aproape unele de altele, asa ca momentele de tacere erau umplute cu franturi din conversatiile celorlalti.

Dinauntru se auzea muzica house, mai precis tobele din melodii. Restul fundalului sonor era asigurat de barurile de langa; aveau probabil volumul mai tare in boxe.

Per total, un haos auditiv. Ceva normal in Centrul Vechi din Bucuresti.

Cum arata

Terasa barului e delimitata de vegetatie, asa ca are un aer exotic, insa fara a iesi in evidenta printr-un element anume. Mese normale, scaune normale. Pare un bar facut special pentru englezi - dovada sta chiar pe perete prin stema regala a armatei Marii Britanii si inscriptia "honi soit qui mal y pense".

Glasgow Pub Glasgow Pub

Glasgow Pub Glasgow Pub

Servirea

Bauturile au venit aproape imediat. Siropul din limonada nu era de migdale ci de piersica, foarte dulce si gretos.

Comanda a venit repede, insa domnisoara care ne-a servit nu prea stia ce contin bauturile si se ducea constant sa intrebe la bar. Poate sunt la inceput si acest lucru va fi remediat. Pizza a ajuns in 15 minute si la prima vedere arata ok. Insa...

Ce nu ne-a placut

Desi locul ne place, o serie de detalii ne-au facut sa fim cel putin nemultumiti de Glasgow Pub.

Confuzia cu siropul de migdale am catalogat-o drept "o mica scapare". Insa tacamurile nespalate au fost un adevarat soc.

Apoi, pizza nu continea parmezan, desi era trecut la ingrediente. Prosciutto-ul avea o culoare maronie si parea vechi, iar rosiile cherry au fost o aparitie episodica.

Sosul picant a ajuns tarziu, nu era picant si nici nu avea cantitatea necesara pentru o pizza intreaga, bineinteles in cazul in care cineva ar fi putut manca intreaga portie.

Cand ne-am verbalizat nemultumirile, domnisoara ne-a spus ca mancarea e adusa din alta parte pentru ca ei nu au bucatarie.

Glasgow Pub poza.JPG

Alte detalii:

- wi-fiul nu mergea pe terasa (poate am avut noi ghinion)

- inainte sa platim nota, s-a pornit un vant destul de puternic si toata vegetatia din ghivece ne-a venit in cap. Deci va sfatuim sa nu va asezati pe latura exterioara, cand vremea este capricioasa.

- verificati neaparat tacamurile daca riscati sa vreti sa mancati.

 Concluzia

Glasgow Pub e un bar care arata bine, cu un decor interesant. Insa servirea si produsele lasa de dorit. Este ok sa il incerci pentru o bere sau un suc, daca vrei ceva nou si in cazul in care nu ai nici un loc favorit din Centrul Vechi din Bucuresti.

DAR nu il recomandam pentru mancare sau limonada. Speram ca aceste lucruri sa fie imbunatatite, mai ales ca locatia si elementele vizuale constituie, din start, un avantaj.

 





5 comentarii

Glasgow Pub - o poveste frumoasa aplicata prost
anda
#1 -

Comentariu nou

n am fost niciodata in acest local, insa tacamurile nu sunt nespalate, cel putin in poza, asa arata cand se usuca picaturile de apa pe niste tacamuri lustruite bine :) pahar nespalat am gasit la pizza hut universitate, cu urme de ruj...acolo poti zice ca e nespalat. in rest, bravo pt site :)

Glasgow Pub - o poveste frumoasa aplicata prost
Leilana
#2 -

Comentariu nou

Subscriu la ce a spus Anda mai sus, alea-s picaturi de apa, nu murdarie, nu induceti lumea in eroare.

Glasgow Pub - o poveste frumoasa aplicata prost
George
#3 -

Si eu subscriu...partial

Am fost de 3-4 ori in Glasgow Pub. Nu am remarcat niciodata ca ar fi ceva murdar....vesela,toalete,etc
Ce pot spune este ca de multe ori nu-mi place muzica pe care o pun, servirea cam inceata si "acra" dar locatia in sine este "calda" si placuta. De cate ori trec prin CV fac cate o oprire si pe la ei...

Glasgow Pub - o poveste frumoasa aplicata prost
Iuliana
#4 -

Comentariu nou

Din punctul meu de vedere ca sa faceti poze ar fi trebui sa cereti voie in primul rand,in al doilea rand daca ati analizat atat de bine puteai observa ca meniul de mancare era de la o alta locatie si nu de la Glasgow Pub.Tacamurile au picaturi de apa si nu sunt murdare ar fi trebuit sa observati si asta daca sunteti un critic atat de bun sau ar fi trebuit sa il stergeti cu un servetel sau in cel mai rau caz sa atentionati ospatarita sa va aduca alt tacam.La unele produse din meniu nu sunt trecute ingredientele(Glasgow Lemonade,Glasgow Latte etc) tocmai pentru ca sunt "produsele casei".Daca nu v-a mers wi-fi puteati sa rugati ospatarita sa dea un restart routerului si se rezolva.Si in legatura cu ospatarita,este la inceput,are o saptamana,daca erati asa de nemultumit sau curios puteati chema barmanul si cu siguranta va ddea toate detaliile.Exista de asemenea un manager al locatiei,trebuia sa ii spuneti orice nemultumire pe care o aveti si de asemenea sa cereti voie si subliniez ca sa sa faceti poze atat cu meniul cat si cu locatia.

Glasgow Pub - o poveste frumoasa aplicata prost
ana
#5 -

Comentariu nou

Am fost la Glasqow ieri cu sotul si 2 prietene. Ne-a placut locatia pentru ca este mai aerisita decat restul teraselor din centrul vechi, dar m-ai au de lucrat la capitolul servire, desi nu erau decat cateva mese ocupate ospatarita era lenta, acra si cam fara chef.

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera