Creanga de Aur se lauda c-ar fi cel mai bun restaurant din Bucuresti
Deschis de vreo 2 saptamani pe Hristo Botev, Creanga de Aur se lauda in firma de la strada cu titlul de "cel mai bun restaurant din Bucuresti". Dupa ce am chicotit infundat (a se citi ras isteric) cateva minute bune, am stiut ca trebuie sa le facem o vizita.
Am gasit vechea casa boiereasca construita de Anghel Saligny la numarul 25, la 2 pasi de ceainaria Aristocats. Se gaseste lejer parcare, au o terasa umbroasa, iar atmosfera este destul de tihnita; toate bune, trecand cu vederea muzica relativ dubioasa (ne-am tot gandit cum s-o definim, dar la un moment dat a devenit o greceasca-populara imposibil de incadrat - dubioasa).
Interiorul este format din parter plus etaj: la parter avem 2 saloane mai mici si expozitie de caricatura, iar la etaj avem un singur salon mare cu multe mese rotunde, numai bun pentru evenimente private. Noi am stat, bineinteles, pe terasa.
Stiind in mare cam in ce consta meniul (un ghiveci cu de toate, de la terina de somon, pui thai, salata tabuleh si paella marinera la platouri muntenesti, dobrogene si campenesti), am sperat totusi ca vom manca ceva fructe de mare la "cel mai bun restaurant din Bucuresti". Motiv pentru care am inceput cu un Nachbil Trio Alb 2011, sec, cu aroma de citrice si mar verde.
Ne-am bucurat sa aflam ca restaurantul Creanga de Aur este partener in campania organizata de vinul.ro, Vara in Alb (adica 9 vinuri albe la preturi speciale, in perioada 1-30 iunie, insotite de lozuri cu premii). De castigat, n-am castigat nimic, dar macar am luat vinul la 45 lei sticla. In rest, un espresso (8 lei) si-o limonada cu menta (8 lei) pentru metropotamul sofer, ca de-obicei.
Nu prea am apreciat culoarea nenaturala a limonadei, data de un sirop cu aroma neidentificata, si nu o recomandam decat celor care suporta astfel de combinatii. Rea n-a fost, dar sigur o surpriza neplacuta pentru cineva care comanda limonada tocmai in ideea de a evita orice chimicale. In fine, trecand la mancare, aveam pofta de niste bruschete cu rosii (8 lei) ca aperitiv:
Bunicele, dar pana la urma, e destul de greu sa gresesti niste paine cu rosii, busuioc si usturoi. Problema a venit cu fructele de mare: am avut inspiratia sa intrebam ce este proaspat si am aflat ca toate sunt congelate - deci adio creveti sau calamar.
Atunci ce nu este congelat? Pai avem ciorba de vacuta, supa de pui cu legume si taitei, ghiveci calugaresc cu carne de purcel, ceafa de porc, mici, toate proaspete! Bine-bine, dar chiar nu vrem sa mancam asa ceva, e cald, e soare, bem vin alb..
Pana la urma nu prea am avut alternative si am cazut de-acord asupra unui muschi de vita (60 lei) cu legume la gratar (9 lei). Vegetarianul a ales o salata Waldorf (24 lei), adica mix de salate, mar, nuci, stafide, pepene galben si dressing de portocale:
Am cerut medium rare, am primit spre medium. Nu ni s-a parut nici prea fraged, obisnuiti cu muschiul de vita care in alte restaurante este tinut in baie de ulei inainte de a fi pus pe gratar, tocmai pentru fragezire. Totusi, nota 8/10, bunicel.
Salata vegetarianului a dus lipsa de salata - a simtit doar mar, pepene galben, nuci si stafide, un fel de salata de fructe. Nici dressing-ul de portocale nu prea si-a facut simtita prezenta. Dar a fost buna cu paine, oricat de trist ar suna treaba asta..
Metropotami de buna credinta cum suntem, am vrut sa luam si desert - ne-au facut cu ochiul din meniu chocolate fondant-ul si cheesecake-ul - dar bineinteles ca nu aveau. Aveau in schimb tiramisu (20 lei), placinta cu mere si nuci (12 lei), inghetata asortata (14 lei) si.. cea mai buna crema de zahar ars din Europa! (12 lei), cum am vazut ulterior ca o intituleaza pe Facebook.
Noi am incercat un tiramisu si cu siguranta nu ne-a dat pe spate - bunicel, dar nimic special. In concluzie: 198 lei pentru 2 persoane, o masa cinstita, dar banala. Potential exista, insa drumul este lung si ii recomandam domnului proprietar sa iasa mai des la masa in cele mai bune restaurante din Bucuresti (de Europa, nu mai vorbim). Asta daca nu cumva glumea..
Bile albe: discount 30% pentru masa de pranz intre orele 12-15; pentru consumatii mai mari de 100 lei din partea casei Almanahul Nastratin, iar peste 200 lei o sticla din vinul casei; de asemenea, tinem sa subliniem si servirea prietenoasa.
Asteptam pareri & mai multe fotografii gasiti aici.
Comentariu nou
Iar platourile alea pline cu frunze de salata, ca pe vremea lui Ceausescu, ma face sa-mi fie scarba...!
Comentariu nou
Mai nea Marcele, se pare ca mata ai o problema grava cu SALATA si nu numai...si cu lb.romana. Daca platourile 'te face' sa-ti fie scarba, e naspa rau...daca frunzele de salata 'te face' sa-ti fie scarba e si mai naspa...mergi bre la doctor, se pare ca scarba vine de la bila...sau poate ca nu ?!? In privinta restaurantului, am fost de cateva ori si pe langa faptul ca nu am avut nimic de reprosat bucatarului, atmosfera este de genul 'DE-AL CASEI' ! Personalul iti lasa impresia ca tocmai pe tine te astepta, ca locatie: nota 10. Este miniatura fidela a Casei Oamenilor de Stiinta ! BRAVA LOR ! Promite mult !
hehe
mersi de info. nu o sa calc nicodata there
mugg marcel
de la marcel ai trecut la mugg :))).
Nici in limbajul animalelor n-ai habar ca mu se scrie fara g.
Tataie invata limba romana.....s-a dat bacalaureatul dar incearca la toamna...poate ai noroc.