Ceainarie: La Metoc

Cand am facut Topul teraselor si gradinilor din Bucuresti, ne-am exprimat regretul ca nu mai exista ceainaria La Metoc*. Ba existam, ne-au zis chiar cei care se ocupa de ea, s-a redeschis de curand.

Ce bine, sa mergem deci sa bem un Ceai la Metoc (despre care am scris prima oara acum 5 ani).

 

Nu s-a schimbat nimic. Nici adresa (tot pe strada Popa Rusu), nici tablita de la poarta care te invita la ceai, dulceata, serbet si verdeata, nici gradina, nici meniul. Ba de fapt meniul e ceva mai cuprinzator acum.

Nu ne mai aducem bine aminte de mobilier, dar va recomandam ca atunci cand mergeti, sa va alegeti scaunele pliante, bancutele sunt cam incomode, in ciuda pernutelor.



Noi ne-am delectat cu un ceai de fructe (fierbinte, dar lasat sa se domoleasca pe masa, langa serbetul de trandafiri) si cu ceaiuri mari si reci de iasomie. O bunatate. De altfel meniul de ceaiuri reci e cel mai important pe canicula asta; aveau diverse sortimente, inclusiv combinatii (sa le zicem cocktail-uri?) de ceai si inghetata.



Meniul nu s-a diversificat numai in ceea ce priveste selectia de ceaiuri; au acum si mai multe gustari: saratele, placinte (cu spanac, branza, sunca), diverse prajituri, dulceturi si serbet.

Preturile arata cam asa: ceaiurile reci ~12 lei paharul, ceaiurile calde ~9 lei ceainicul; placintele erau 8 lei, serbetul vreo 5 lei farfurioara. Daca nu vrei ceai (de ce sa nu vrei, totusi? E tare bun, si-i pe alese), mai gasesti acolo si alte bauturi nealcoolice.

Iti recomandam totusi sa incerci un Ceai La Metoc, sub visin, cand se lasa inserarea si se aprind lumanarile din gradina, si cand nu se mai aude (aproape) nimic din zgomotul orasului.



Metocul e deschis de luni pana vineri de la 5 dupa-amiaza, iar in weekend de la 3. E in zona Armeneasca, gasesti harta mai jos.


* metocul era o manastire mica, dependenta de alta, sau o resedinta calugareasca in afara manastirii, folosit cateodata drept loc de gazduire pentru oaspeti sau calatori. I se mai spunea metoh sau mitoc, iar de la ultima varianta a derivat cuvantul mitocan, care desi initial insemna un calator de rand, fara rang inalt, din popor, a ajuns sa isi deterioreze sensul in "om grosolan, necioplit". Citeste aici o poveste mai lunga despre mitocanie, de Neagu Djuvara.