Cafenea: Hobby Caffe&Shop
Hobby Caffe&Shop este un spatiu fandosit cu mobilier parca adus de pe nava extraterestrilor si pus pe putini metri patrati. Mesele rotunde isi schimba culorile sub fata ochilor si chiar daca te-ai asezat la masa galbena, curand te vei trezi ca stai la masa verde. Tot localul este iluminat discret iar luminitele colorate care se propaga din blatul mesei sunt de un efect foarte dragut, terapeutic chiar.
Decorul futuristic te rupe de peisajul boem al zonei si te transpune intr-un peisaj inedit in care peretii sunt invadati de masinute teleghidate, de elicoptere, motociclete si alte jucarii care au luat locul tablourilor. La Hobby peisajul e total altfel si gasesti lucruri si elemente pe care nu le vezi in orice bar; ca sa nu mai punem la socoteala efectul vazut de afara, cu mesele in forma de ciupercute care isi tot schimba culorile si de fiecare data lucesc altfel.
Intr-un astfel de loc dichisit, curat si ordonat ca la muzeu, ne asteptam sa gasim niste preturi destul de piperate. Din fericire, scorurile sunt chiar decente: cafeaua si specialitatile din cafea sunt intre 7 si 10 lei, cocktail-urile sunt 14 lei, cocktail-urile nonalcoolice sunt 9 lei, racoritoarele- 6 lei, fresh-urile- 12 lei, berile intre 6 si 12 lei. Gasesti si cate ceva de-ale gurii la Hobby, dintre care spaghetele sunt intre 21 si 27 lei, salatele intre 20 si 24 lei iar sandvisurile intre 13 si 20 de lei.
Noi am testat frappe-ul (12 lei) foarte bun si cremos, un milkshake de banane (12 lei) la fel de cremos, dar si mai bun decat frappe-ul. Am mai gustat si un cocktail nonalcoolic, Baby Doll (9 lei) si el destul de bun si cu un aspect eye-catching. La capitolul gustari am incercat sandvisul Lo Chef (13 lei), chapata cu sunca si cascaval, salata si sos de mustar. Ingredientele erau proaspete, painea pufoasa si portia era destul de mare, chiar si pentru un simplu sandvis.
Hobby Caffe&Shop a trecut testul barului cu bile albe la toate categoriile: aspect, servire, preparate, preturi si bai (unde totul e automat, pana si cosul de gunoi). Pentru ca partea feminina s-a abtinut sa-si dea cu parerea la partea de shop, i-am lasat pe baieti sa vina cu impresii. Asa ca acestia s-au dus in spate, acolo unde e magazinul, si au facut ochii mari la toate jucarelele din vitrine.
Produsele nu sunt tocmai genul de cadou pe care sa-l faci unui copil, mai ales pentru ca multe dintre masinute prind si 60 km/h. Multe dintre jucarii sunt de colectie si cu preturi corespunzatoare, dar baietii veniti de pe terenul wonderland of big boys toys ne-au spus cu multa incantare ca au si elicoptere mari pe la 400 lei. Asadar, se gasesc si masinarii teleghidate la preturi ok.
Din raportul baietilor, am inteles ca oferta este bogata si diversificata. Noi le-am vazut si le-am apreciat ca fiind dragute si facute cu o mare atentie pentru detalii. Dar daca vrei sa vezi jucariile de la Hobby, poti sa arunci o privire la varianta online, aici adica.
Aceleasi mese, alte culori
Iar ca tachinarea sa fie completa, in partea de cafenea, pe un perete se proiecteaza si mici filmulete demonstrative cu produsele de la vanzare. Se intelege ca baietii intrerupeau discutia ca sa mai scoata un "wow" si sa isi repete cu voce tare: "nu, dar tre' sa-mi iau si eu un elicopter de genul".
Chiar daca am plecat fara elicoptere sau masinute, Hobby Caffe&Shop ramane o cafenea foarte simpatica in care ne-am simtit bine si in care sigur ne vom mai intoarce.
Tu ai fost la Hobby Caffe&Shop? Daca nu, pune-i un bookmark, noi zicem ca merita sa treci pe aici.
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Stiri: marti, 25 august, pe scurt
- Cum cheltuie Liviu Negoita banii publici: 84 de mii de euro pentru doua spaliere pentru flori , 4 milioane de euro pentru fantani , 22 de milioane de euro...
Hobby: Modelism
Mai toti am trecut printr-o perioada de pasiune pentru jucarii asamblate din diverse bucati - ca erau LEGO sau masinute din ouale Kinder, nu conteaza. Majoritatea ne-am gasit alte hobby-uri...
Cafenea: Iki Caffe
In spatele pietei Amzei se intinde strada Mendeleev, plina de atractii luminoase si sclipitoare: Hippie Hippie Shake , un sex shop, DownTown , Rooms si, am descoperit, mai nou, ...

Jucarii pentru copii mari: Aeromodele
Atunci cand vad pentru prima oara un aeromodel , mai ales de dimensiuni mai mari, multi oameni simt nevoia sa intrebe: "Asta chiar zboara?!" Ei bine, da, de cele mai...
Cafenea: Hobby Cafe
E posibil ca un nou hobby al Metropotamului sa fie chiar vizitarea recurenta a unei cafenele de care s-a atasat repede si usor: Hobby Cafe . Rar se indragosteste animalul...






Tu ce parere ai?