Bubbles Tea Station - flavour, topping si popping pentru un ceai funky
In drum spre Beca's, am vazut noi cu coada ochiului un magazin colorat. Se numeste Bubbles si are pe geam niste pahare de suc? Clar trebuia sa vedem despre ce e vorba. Atunci era seara si era inchis, dar am revenit a doua zi dis-de-dimineata pe Mihai Eminescu, la numarul 17, aproape de intersectia cu Dorobanti. Am gasit un "bar" de bubble tea, in genul Boba!
Deschis de prin august, Bubbles Tea Station imbie cu cocktailuri pe baza de ceai verde, ceai negru, iaurt, lapte sau cafea, la care poti adauga aroma fructului preferat, un topping (pe baza de lapte de cocos) si un popping (facut din mici perle de tapioca sau agar-agar). Aromele variaza de la hibiscus (interesant!) si iaurt (dubios), la clasicele fructul pasiunii, ananas sau mar verde, iar toppingurile exista si-n varianta composite jelly sau aloe vera, nu numai nata de coco.
Noi am zis sa incercam un ceai negru cu aroma de mango si perle de tapioca, fierbinte. O bautura la 375 ml costa 8 lei, la 500 ml 10 lei si la 750 ml, 12 lei. Am luat o bautura medie, sa nu fie nici prea mica, nici prea mare, si ne-a mai costat 1 leu popping-ul, care este separat. Dar tot cu coada ochiului am vazut oferta de clatite, asa c-am poftit si-o clatita cu ciocolata, la 6 lei. Sa-ti tot incepi diminetile asa, fara nicio grija, privind masinile care stau bara la bara la semafor..
Bineinteles ca i-am batut la cap pe bietii oameni sa se gandeasca sa ofere pe viitor lapte de soia/migdale/cocos pentru vegetarieni, deci va tinem la curent cu acest demers. Data viitoare vrem sa incercam o cafea, de preferat cu lapte vegetal si perle de tapioca, langa o clatita cu banane si ciocolata! Voi ati fost pe aici sau dati o fuga? :)
sau poate ca nu
O fi el colorat, dar prea sanatos nu este...
http://en.wikipedia.org/wiki/Bubble_tea#Controversy
Irelevant
În zilele de astăzi numai fermierii din munți sau bogătașii pot mânca sănătos.
Iris, nu cred că ești nici una, nici alta, așa că renunță la comentariile irelevante.