Spania

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Asa cum nu-ti alegi vecinii, nu-ti poti alege nici unde ti-e tara. Tara de care vorbim astazi a fost asezata foarte strategic in capatul celalalt al Europei, si pe deasupra si intr-o peninsula. Lucru avantajos, pentru ca avand atata acces la mare si doar o limba de pamant spre Franta, Spania a stat ca intr-un cuib de cioara deasupra Atlanticului. De aici numai un pas a fost (mai mare, e adevarat) pana la imperiu colonial. In fond, ei au finantat descoperirea Americilor, cu exploratori italieni, e adevarat (nu e cazul sa ii uram din cauza asta, restul a fost facut de americani).

spania


Despre Spania se poate vorbi mult si bine, mai ales ca e o tara mare, cu oameni multi (peste 40 de milioane), cu istorie fenomenala, careia i-a servit inca o data asezarea geografica si apropierea de coasta de nord a Africii. Cultura combina mostenirea latina cu cea a arabilor mauri. Spania are cel mai mare numar de orase protejate de UNESCO: Avila, Caceres, Cordoba, Cuenca, Salamanca, Santiago de Compostela, Segovia, Toledo, Alcala de Henares, Ibiza si San Cristobal de La Laguna.

Spiritul latino-mediteranean vrea petreceri si sarbatori, veselie si culoare. Intr-un cuvant, fiestas. Cele mai cunoscute festivaluri spaniole sunt:
- corrida de toros, obicei contestat de multi, dat fiind ca se face un spectacol din lupta cu un animal, reminiscenta a arenelelor romane si spectacolelor cu gladiatori (sau crestini). Se intampla in multe orase si cam tot timpul anului.
- cel de alergat cu taurii, de la San Fermin, Pamplona, unde taurii au ocazia sa isi ia revansa de la corrida, facand ravagii printre nebunii care risca un corn in ficat de dragul adrenalinei.
- bataia cu rosii, Tomatina in Buñol, al carei nume este cat se poate de explicit. Oamenii se aduna in piata si se bat cu rosii. Oare ce viteza prinde o rosie aruncata de la 10 metri? Oare lasa vanatai?

spania
sursa foto

- las Fallas de San Jose, in Valencia, unde atractia sunt statuile de hartie si carton infatisand fel de fel de personaje, carora li se da foc la sfarsitul festivalului;
- carnavalul la Feria de Abril, din Sevilla, cu lupte cu tauri, desigur;
- luptele dintre crestini si mauri din secolul 13 sunt reeditate la  Moros y Cristianos, in Alcoy, Alicante, unde o groaza de armate se iau in sulite spre deliciul publicului ametit de atmosfera medievala.

Dupa prezentarea festivalurilor populare de mai sus (tauri in postura de victima si atacator, rosii, incendii, razboaie) incepem sa ne intrebam daca spaniolii sunt intregi la minte. :)

In ceea ce priveste alte atractii turistice, grupate larg pe regiuni, ele ar fi urmatoarele:

Madrid - orasul vechi, cu Puerta del Sol, Plaza Mayor, muzeul Prado, muzeul national de arta Reina Sofia, unde se afla vestita "Guernica" a lui Picasso, un nesfarsit labirint de simboluri si interpretari. Guernica a fost pictata in memoria victimelor bombardamentului orasului Gernika, in 1937, in timpul razboiului civil spaniol, unde au luptat Hemingway si Orwell si de care Errol Flynn s-a folosit pentru a isi promova filmele, sub pretextul falsei sale morti acolo. Nu exista reguli in razboi si showbiz :)

spania
Guernica - sursa foto

Orasele vecine trebuie vazute neaparat: Segovia, Avila, El Escorial, Toledo si Aranjuez, pentru arhitectura lor deosebita, pentru istoria care se citeste pe toate colturile.

Barcelona - aici trebuie sa vedeti pe langa extraordinarele constructii ale lui Gaudi, vestitul targ "Ramblas", cu piete de flori si pasari, apoi cartierul gotic, Barrio Gotico, care si-a pastrat aerul de secole, satul spaniol de pe muntele evreilor, unde casele copiaza stiluri ale altor regiuni din Spania.
- pe agenda culturala trebuie trecute muzeul de arta catalana, de arta moderna si muzeul Picasso
- in zona Barcelonei se afla cateva sate traditionale pescaresti,Palamos, Tossa, San Feliu, cu plaje si stanci si ape azurii.
- daca tot sunteti acolo, treceti si prin in Figueras, unde s-a nascut Dali, sau prin cele mai vechi orase ale Spaniei, Gerona si Tarragona.

spania
Sagrada familia -  sursa foto

Andaluzia - partea cea mai sudica, de unde poti face cu mana coastei africii, este vestita pentru plajele sale de la Costa del Sol, Costa Tropical, Costa Almeria si pentru cultura care este o combinatie arabeasca, crestina si evreiasca. Printre locurile care merita vizitate: moscheea din Cordoba, cartierul evreiesc din Santa Cruz, Torre del Oro din Sevilla, palatul Alhambra.

spania
sursa foto

Baleare - pe coasta de est a Spaniei se afla un arhipelag cu insule ale caror nume probabil va suna cunoscut: Majorca, Menorca, Ibiza, vestite mai ales pentru petreceri si viata de noapte. Se poate ajunge acolo din Barcelona, Valencia sau Alicante.

Canare - un arhipelag de pe coasta Africii, cucerit de Spania prin secolul 15, ale carui principale insule sunt Gran Canaria (insula cainilor), Tenerife, Lanzarote, La Palma. Pe langa activitati de vacanta gen scufundari, golf, clubbing, merita sa faceti plimbari lungi pentru ca au un relief deosebit (vulcanic).

Daca tot sunteti in Spania, o sa incercati volens-nolens mancarurile traditionale: chorizos (carnati picanti), gazpacho (supa de rosii), jamon serrano (jambon murat) si desigur paella si tortilla.

Nu in ultimul rand, Spania a contribuit in ultimii ani la dezvoltarea economica a tarii noastre, acceptand mii de lucratori romani, care au sprijinit patria muma atat trimitand bani acasa, cat si prin emisii culturale cum a fost legendarul film featuring clima bizonica.



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera