Cehia

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
cehia
harta de pe wikipedia

Cum se ajunge
:
Cel mai frumos drum este cu masina. Intre Bucuresti si Praga sunt 1400 km, trecand prin Ungaria si Slovacia. Daca nu avem GPS, Viamichelin ne spune exact cum ajungem si apreciaza cam 16 ore de condus. (dar socoteala lor nu e la fel cu cea din targul nostru)

buh-prh

Cel mai bine ar fi insa sa faceti popas de o noapte la Budapesta. Oricum, odata iesiti din Romania, drumurile sunt mult mai rapide (pentru ca altii au autostrazi).

Puteti de asemenea sa luati trenul (varianta cea mai ieftina) sau avionul, exista cursa directa la Praga cu liniile cehe CSA - rapid si destul de ieftin, daca luati din timp bilet.
Odata ajunsi in Praga, trebuie sa stiti ca un bilet de calatorie cu transportul in comun valabil 1 ora costa 12 coroane (0,40 euro) si un abonament pe zi costa 70 coroane (cam 3 euro).

Ce (nu) stiati despre Cehia:
Cehoslovacia a avut aceeasi data de nastere cu Romania: 1918. Tot odata cu Romania a scapat de comunism, in 1989, prin "revolutia de catifea". In 1993 Cehia si Slovacia s-au despartit in doua republici separate, lucru care se pare ca le-a prins bine, pentru ca in 2004 au intrat amandoua in UE.

In Cehia se vorbeste limba ceha, dar puteti incerca si engleza, o sa fiti surprinsi cata lume intelege (de asemenea, puteti fi surprinsi si de vreun vanzator de suveniruri care rupe cateva boabe pe romaneste). Moneda nationala (inca) este coroana (CZK), iar rata de schimb este 28.04 CZK = 1 EUR.

Capitala este Praga, asezata pe raul Vltava, in regiunea Boemia, si este un oras cu o istorie veche, de peste un mileniu, format in jurul Castelului Hradcany, care este cea mai mare fortareata medievala locuita din lume si prin care poti sa ratacesti ore intregi, fara sa te plictisesti - Biserica Sf. George, Catedrala Sf. Vitus, Strada de Aur (a alchimistilor, unde a locuit si Kafka), Scoala de Calarie, Palatul Regal, sala de bal si multe altele.

Din Castel poti sa cobori in cartierul Mala Strana, sa traversezi Podul Carol (construit cand Bucurestiul nici nu exista), cu cele 30 de statui baroce, si apoi sa te indrepti printr-o straduta pitoreasca plina de buticuri si carciumioare spre partea veche a orasului (Stare Mesto) sau cea noua (Nove Mesto), care sunt in principiu cam la fel de vechi amandoua (secolul 14).

Cam de atunci exista si ceasul astronomic din turnul vechii primarii din Stare Mesto, care aduna la fiecare ceas sute de oameni veniti sa vada statuetele de lemn ale apostolilor care vin sa bata ora exacta.

Preturile, in mare, sunt accesibile, adica relativ comparabile cu ce avem in Bucuresti. Cateva exemple: benzina - 30 coroane/l, cam cat e si sticla de apa minerala. Un tricou imprimat (cu "prietena mea a fost in Praga si nu mi-a adus decat tricoul asta nenorocit") este circa 300 coroane, o portie de gulas cu galusti Knedlíky (traditional) este cam 75 coroane, iar o bere Pilsener originala (si originara din Plzen, Cehia) este 19 coroane (preturi de aici).

Apropo de bere, e bine de stiut ca Cehia are cel mai mare consum de bere/ cap de locuitor, cele mai cunoscute fiind Pilsener si Budweis (cu o traditie din secolul 13).

Mancaruri traditionale: trebuie sa incercati supele (de cartofi, de usturoi, de ce cu gandul nu ganditi). Felul principal are de obicei garnitura galusti (knedlíky) in diverse combinatii facute felii, si foarte draga le e cehilor si varza murata cu friptura de purcel (tot cu galusti alaturi), ceea ce s-ar numi intr-un meniu "veprove, knedliky a zeli".

Daca va plictisiti de Praga (nu e greu, totusi, dupa 2 zile de bantuit prin centrul vechi nu prea mai ai ce vedea, restul orasului este destul de gri si plin de blocuri fara personalitate, cam ca la noi), n-ar fi rau sa vedeti si alte orase. Cu renume turistic international sunt cateva orase-statiuni:

Karlovy Vary (Carlsbad), in vestul Cehiei, cu ape termale, un oras de o frumusete deosebita, care atrage atat turisti, cat si regizori (tocmai s-a filmat acolo Casino Royale)

kv
foto de aici

Český Krumlov, in Boemia, cu o fortareata care concureaza in vechime si dimensiuni cu cea din Praga, Castelul Krumlov. Este un orasel superb aflat la granita cu Austria, iar cei care au fost si au o idee de arta medievala spun ca Sighisoara noastra este mic copil pe langa CK.

Alte orase cu renume turistic sunt Marianske Lazne (Marienbad), Teplice sau Brno. Mai interesant poate de stiut este ca in Cehia sunt foarte multe rezervatii si parcuri, pesteri, muzee in aer liber si poate aveti ocazia sa vedeti una din ciudateniile tarii, Biserica "de oase" de la Kutna Hora. Ca idee Cehia are in jur de 2000 de lacuri si peste 2000 de castele.

oase
foto de aici

Cultural: Nu toata lumea ii stie pe Eminescu si Enescu ai nostri, dar noi suntem mai destepti si stim despre ai lor. Dintre personalitatile Cehiei trebuie sa ii amintim pe scriitorii Kafka, Milan Kundera, Jaroslav Hasek (va aduceti aminte de soldatul Svejk?), apoi compozitorii Antonin Dvorak si Gustav Mahler, regizorul Milos Forman, Eva Herzigova de care (macar) ati auzit cu totii, Martina Navratilova (tenis) si multi altii.

Stiati ca...?
- originea cuvantul robot este ceha, apartine scriitorului Karel Capek si vine de la verbul "robota" = a munci, a... roboti :)
- Casanova (da, acel Casanova) a fost spre sfarsitul vietii bibliotecarul castelului Dux din Boemia

Speram ca mini-ghidul nostru o sa va fie de folos in drumurile de vacanta, pe care vi le dorim cat mai dese.

Voi ati fost in Cehia? Ce v-a placut? Sau nu... ?



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera