URMELE IN ZAPADA

Urmele in zäpada

...era iarna si ningea.

Seara inainte sa mä bag in pat, eu avind vreo sase ani, mä uitam un pic afarä prin fereasträ cum cad fulgii si imi doream ca zäpada sa fie si mai mare a doua zi ca sä merg cu Tata cu säniuta.

In zori de zi, dorinta se implinise, zapada era prea frumoasa ca sa fie adevarata.

Ma imbraca Tati cu doi pantaloni doua pulovere, fularul, manusile, caciulita , ghetele cele mai calde, geaca impermeabila ( care le aranjase mama ) si hai la drum.

Sania era de lemn, scurta, tare si foarte repede. Funia era atit de lunga, ca Tata sa poata sa ma traga, dar sa nu se loveasca cu calciiul de virful sänii si sa ii pot vedea cit mai bine amprentele bocancilor lui uriasi. 

O luam din Amzei pe Calea Victoriei la dreapta, directia Muzeul Enescu, pe linga Muzeul Antipa, spre Arcul de Triumf.

Unde incepea Herastraul era inainte o pirtie de nemaipomenit. Era lunga si periculoasa pentru ca era in panta mare, avea curbe indesate si erau si multi pomi.  La inceput numai noi o stiam.  Incet , incet veneau si alti copii . Ne luam la intrecere, cine are cea mai tare sanie, cine e primul jos, cine e primul sus, cine are ce manusi , ghete ... etc. ...  Dar nimeni nu avea bocanci ca Tata.

Dupa vreo citeva ore bune de pirtie si degete inghetate, ne intorceam spre casa cu o mare foame pe sarmalele pregatite de mama.

Era una din acele zile de iarna, in care mergeai prin Bucurestiul inzapezit, si era ca in povesti, parea a fi totul din frisca iar zaharul pudra cadea din cerul fermecat.

Cu toate ca mergeau si masinile si autobuzele era o liniste cuprinzatoare.

Toate zgomotele obisnuite a orasului erau filtrate. Parca toti sopteau. Totul era curat.

Din momentul in care ma asezam pe sanie si Tata incepea sa ma traga, incepea o perioada de contemplare , de reflectare , de meditare , de vis .

El parea si mai mare, acuma ca sedeam. Era mare si puternic.  

Puterea lui si exactitatea tactului  pasilor lui ma leganau intr-un fel de trance.

Ma fascinau urmele bocancilor lui Tata care ramineau in acelasi ritm in zapada.

Prin forta si greutatea lui , zapada scirtiia moale dar sanatos intr-un ton bas-bariton...

... era sunetul iernii si ritmul vietii.  Nimic nu ne putea opri.  Mergeam spre casa.

nabres