Metropotam rescrie: Sarmanul Dionis, Mihai Eminescu

Aveam la noi doua pungi cu iarba, 75 de granule de mescalina, 5 coli de imbibate cu LSD, o solnita pe jumatate plina cu cocaina, o intreaga galaxie multicolora de pilluri, de asemenea, un sfert de litru de tequila, un sfert de rom, o lada de bere, o halba de eter industrial si vreo doua duzine de poppers.   

- ... si tot astfel, daca inchid un ochi vad mana mea mai mica decat cu amandoi, ii zic avocatului meu Dr. Creangonzo. De-as ave trei ochi as vedea-o si mai mare, si cu cat mai multi ochi as ave, cu atat lucrurile toate dimprejurul meu ar pare mai mari. Cu toate astea, nascut cu mii de ochi, in mijlocul unor aratari colosale, ele toate in raport cu mine, pastrandu-si proportiunea, nu mi-ar pare nici mari, nici mai mici de cum imi par azi...

- You took too much, man, you took too much, too much... Omul de la volan era avocatul meu, Dr. Creangonzo, dar sa lasam asta, sa incepem cu inceputul... 

Douazeci si patru de ore mai devreme ne aflam in Polo Lounge, holul unui hotel din apropierea Iasiului, pe terasa, bineinteles, band cocktailuri asortate cu mescalina. La un moment dat imi amintesc ca am spus ceva de genul: Sa ne-nchipuim lumea redusa la dimensiunile unui glonte... In fapt lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu - ele sunt numai in sufletul nostru. Trecut si viitor e in sufletul meu, ca padurea intr-un sambure de... Incepusem sa imi pierd controlul asupra intensitatii vocii si toata lumea de pe terasa se uita la noi doi. Chelnerul pitic m-am intrerupt la timp carand dupa el un telefon.

- Domnule Raoul Dionis, cred ca asta este telefonul pe care il asteptati.

- Mmmm. Chiar asa. Da. Da. Okay, mersi! Erau de la sediul central, voiau... Ahem! Piticul bagacios tragea cu urechea asteptand un bacsis. Am bagat mana in buzunar si i-am aruncat pe jos niste monede. Strambandu-se, mi-a soptit: Va multumesc! Apoi a plecat.

- Voiau sa merg de indata la Galati si sa contactez un fotograf portughez numit Ruben. El va avea toate detaliile. Ce crezi?

- Se pare ca te paste un pericol. Vei avea nevoie de o gramada de consiliere legala inainte ca toata treaba sa se termine. O, da. In calitate de avocat, te sfatuiesc sa inchiriezi o decapotabila rapida. Si vom avea nevoie si de cocaina. Un casetofon pentru muzica speciala. Camasi Acapulco. 

[...]

In cele din urma, am ajuns in Galati, unde am intrat in primul casino care aducea aminte a Las Vegas. Pe ici pe colo pe la mese se zareau grupe de jucatori de carti, oameni cu parul in dizordine, tinand cartile intr-o mana ce tremura, plesnind din degete cu cealalta inainte de a bate, miscandu-si buzele fara a zice o vorba si tragand din cand in cand cu sorbituri zgomotoase cate-o gura din cafeaua si berea ce li se da dinainte - semn de triumf! Dincolo unul scria cu crida pe postavul verde al biliardului; unul cu palaria nalta pe ceafa si cu mainile unite pe spate, c-o tigara lunga in gura, a carei independenta era marginita numai de buzele individului, se uita - dracu stie, cu interes ori asa numai la un portret a lui Dibici-Zabalkanski atarnat in afumatul parete.

La un moment dat avocatul meu a facut o criza si a inceput sa urle.

- Ahhh! Ohhh! Ahhh! Medicament! Din nou toti ochii erau atintiti asupra noastra.

- Nu va faceti griji, am incercat eu sa linistesc spiritele, acest om sufera de o boala de inima. Angina pectoris. Dar avem un leac pentru ea. Ia de aici, baiete. O sa fie bine. [sniff, sniff, sniff] Mult mai bine. Gata o sa fie ok.

Apoi ne-am retras repede in camera noastra. Am mai inghitit cateva piluri si ne-am culcat.

E noapte... O racoreala dulce patrunde prin ferestrele deschise, si Raoul Dionis lungit in patu-i tremura de friguri (sevraj?), cu buzele uscate, cu fruntea plina de sudoare si capul greu. I se pare ca s-a trezit din nist vise lungi, obscure, fara de inteles si el priveste, fara de-ncredere in realitate, la imprejmurimea lui.

"Ciudat, gandi el, din minune in minune... eu nu mai stiu ce se intampla cu mine." Cineva batu la usa.     

Usa se deschise si se ivi un om inalt, cu barba lunga si sura, cu fruntea mare, iar pe crestet ave un fes mic, asemenea iarmurcei judovesti. In dulapuri vechi de lemn simplu erau carti vechi legate in piele, crane de oameni si paseri impaiate pe politele din parete, un pat si o masa pline cu pergamente si hartii; iar in atmosfera, grea de mirosul substantelor inchise in fiole, faclia arunca o lumina tulbure, rosie, galbena si somnoroasa.

Avocatul meu era inca sub influenta si, intins pe pat, i se adresa fotografului:

- Am trait in viitor, striga el, iti spun, acuma am doi oameni cu totul deosebiti in mine - unul care vorbeste cu tine, altul cu alt nume, traind peste cinci sute de ani de acum inainte. 

I-am zambit oarecum stanjenit fotografului si i-am trantit usa in fata. Nu puteam continua in felul acesta. Era prea mult. Era prea periculos. In orice moment cineva putea sa isi dea seama de cum stateau lucrurile. Ne-am hotarat sa abandonam toata misiunea si sa ne intorcem.

Doua vorbe conclusive.

Cine este omul adevarat al acestor intamplari? Multi dintre lectorii nostri vor fi cautat cheia intamplarilor in lucrurile ce-l inconjurau. Fosta-au vis sau nu, asta-i intrebarea. Nu cumva indaratul culiselor vietei e un regizor a carui esistenta n-o putem esplica? Nu cumva suntem asemenea acelor figuranti cari, voind a reprezenta o armata mare, trec pe scena, incunjuara fondalul si reapar iarasi? Nu suntem aceiasi actori, desi piesele sunt altele?