Cinemateca: The Pervert's Guide to Cinema

Sub un titlu cam pompos, Ghidul perversului prin Cinema, criticul si psihanalistul sloven de formatie lacaniana Slavoj Žižek sustine un tur de forta de doua ore si jumatate de analiza, psihanaliza, deconstructivism si simbolistica freudiana, luand la disecat vreo 50 de filme clasice, mai bune si mai rele, mai vechi sau mai noi.

Reactia privitorilor la documentar  va fi in functie de backgroundul lor cultural.
- Unii vor face ochii mari in fata revelatiei simbolistice si a comorii psihologice care zace latent in spatele unei scene aparent greoaie din Solyaris, de exemplu.
- Altii vor stramba din nas, circumspecti, "iar poliloghie freudiana pretioasa?"
- Cei mai multi se vor sufoca de nervi "Hai, las-o jos ca macane, cum sa vezi asta intr-un film de desene animate cu Pluto?! E obscen de-a dreptul!"

Cred ca cel mai bine e sa te asezi undeva intre ele si sa tratezi The Pervert's Guide to Cinema ca pe un documentar bunicel si deloc lipsit de umor, dar nu ca pe o biblie a perversului in cinema.
Filmul e fara indoiala "doxa" de psihanaliza, dar cam old-school. Monologul de 150 de minute care nu deviaza prea mult de la directia analizei de tip lacanian devine obositor. Referintele cu osanale la aceiasi regizori (Lynch, Hitchcock, Lynch, Hitchcock) incep sa plictiseasca. Teoretizarea structuralista a realului, a simbolicului si a imaginarului, desi sustinuta cu varii exemple cinematografice, tinde sa devina abstracta si neatractiva.

Prima jumatate a filmului (regizat de Sophie Fiennes) e mai structurata si cursiva. Žižek vorbeste despre fiecare film direct din decorul sau platoul in care s-au facut filmarile, discursul e antrenant, exemplele sunt interesante, din amintirea recenta a privitorului: Matrix, Psycho, Eyes Wide Shut, Blue Velvet, Alien, The Exorcist, o frumoasa incursiune in The Dictator, cativa pasi de dans prin Fight Club, pana cand se inteleneste in Vertigo, Pasarile, Lost Highway si Psycho. (lista completa a filmelor abordate e aici)

Premisa de la care porneste este ca "Dorinta umana nu are nimic natural. Dorinta este artificiala; trebuie sa fim invatati sa dorim. Cinematograful este arta cea mai perversa. Nu iti da obiectul dorintei, ci iti spune cum sa doresti."



Ecranul de cinema este asemanat la inceput cu un wc care sta sa ti se verse pe pantofi, si nu-i de fapt toata magia spectacolului o amagire care incearca sa ascunda realitatea ca ne uitam de fapt la cacat?... pentru ca la sfarsit sa fie comparat cu Zona din Stalker in care iti poti indeplini cele mai ascunse dorinte, asupra careia iti poti proiecta credintele, temerile, sperantele si angoasele.

And is the entire magic of a spectacle shown on the screen not a kind of deceptive lure, trying to conceal the fact that we are basically watching shit, as it were?

Taind in stanga si-n dreapta prin hatisul discursului doct al lui Žižek, inlaturand excesele si zabovind la lucrurile interesante (cum le percepe fiecare), inveti totusi sa citesti altcumva filmul. Mai mult de "sunt actori buni", "ce scenariu prost", "ce imagine misto", inveti sa te uiti si la alte aspecte, la simboluri, la asocieri, la legaturi invizibile intre personaje, la "ce a vrut sa spuna autorul", inveti sa asculti muzica si vocile si sa vezi un film, nu sa-l traiesti.

Departe de a fi un ghid autentic in cinematografia perversului si la fel de departe de a fi exhaustiv, The Pervert's Guide to Cinema este un documentar care merita sa faca parte din experienta ta de cinefil si poti sa ii sacrifici 2 ore si jumatate, vei ramane cu lucruri interesante dupa el.

DVD-ul se poate cumpara de pe site-ul oficial, la pretul de 17,5 lire sterline. Mare parte se poate vedea si online, pe youtube, in episoade.