Film: Oglinzi malefice (Mirrors)

Oglinzile sunt un motiv mult prea recurent in cultura populara, in legende urbane, in povesti de groaza si in cosmaruri ca sa nu-i treaca prin cap cate unui regizor, din cand in cand, sa-l refoloseasca. Nu e nevoie de multa imaginatie, pentru ca oglinzile vin cu un bagaj propriu de material: ambiguitatea lor, fascinatia pe care o manifesta asupra multora, ideea de dublu, ideea de ferestre catre alta dimensiune etc. Aceasta din urma a fost cea care l-a pus la treaba pe tanarul regizor Alexandre Aja.

Atentie, spoilers!

Dar o data cu temele arhicunoscute vine si provocarea reinterpretarii lor, iar acesteia nu ii fac toti fata; Aja promitea, pana spre jumatatea filmului, sa aduca ceva nou temei, dar rezolvarea - cu elemente aproape scoase din Exorcistul si cu ambiguitatea finala a la Stephen King, pusa acolo doar de dragul ambiguitatii, dupa ce furia care bantuia oglinzile isi regasise gazda de drept si murise supposedly o data cu aceasta, nu face nici un serviciu temei.

Probabil ca cel mai mare merit al filmului nu se gaseste insa in tema, ci in cele cateva scene care, chiar daca nu-ti ridica parul in cap in maniera Saw, iti dau un sentiment de stranietate destul de intens. Pe scurt, daca vreti fiori intensi si senzatii tari brute, Mirrors nu va fi pe gustul vostru; daca preferati insa o spoiala de parapsihologie cu ceva psihiatrie condimentate cu scene stranii (desi uneori previzibile), veti petrece o seara placuta cu Mirrors.

Scenele stranii si previzibile despre care vorbeam sunt cele in care personajele se uita in oglinda si, cand pleaca, ramane acolo reflexia, care de obicei e cam pusa pe rele. Normal ca eroul, Ben Carson (Kiefer Sutherland), un politist decazut din drepturi pentru ca ucisese pe cineva, actualmente paznic la ruinele fostului magazin Mayflower din New York, care arsese in urma cu 5-6 ani, incearca sa afle de ce sunt oglinzile asa pornite sa faca rau.

Mai ales dupa ce ii fac lui cateva nopti de groaza in fostul magazin, ii ucid sora si incep sa-i ameninte familia. O prima ipoteza s-ar lega de incendiul care distrusese magazinul, dar firul acesta e lasat in suspensie dupa ce reuseste sa faca atmosfera.

Fostul politist pune cap la cap cateva indicii, lucreaza cu spirit de investigatie si isi foloseste prietenii din politie ca sa afle mai multe decat reusisera fostii paznici ai magazinului - primul dintre acestia il si incendiase, iar al doilea fusese ucis de oglinzi in scena cu care se si deschide filmul - pe undeva prin statia de metrou Romana, pentru ca filmarile s-au desfasurat in Bucuresti.

Casa groazei, adica fostul magazin Mayflower din New York, este interpretata stralucit de viitoarea (?) cladire a Bibliotecii Nationale, din zona Esplanada. Locul avea un potential urias, daca ne gandim si la sufletele pierdute pe acolo: homelessi si caini fara stapan, plus la istoria trista a proiectelor faraonice cazute in uitare si in paragina dupa 1990; de fapt, daca scenografii ar fi tinut cont de toate astea, probabil ca in loc de Mirrors asa ar fi iesit doar un documentar despre Bucuresti, cu cateva accente horror. 

A iesit insa un fel de thriller cu cateva scene horror neconvingatoare si cateva accente politiste (investigatia cazului, medicina legala). Dar finalul ambitios, care incearca sa fie si rotund, adica sa exorcizeze demonii oglinzii, dar sa si creeze o ambiguitate nenecesara in cazul asta, te cam face sa strambi din nas.

Gaselnita cu oglinzile si schizofrenia e insa meritorie si preferabila altor bazdaganii demne de revista Paranormal cu care ne plictisesc o parte din filmele de groaza.

Daca vrei sa vezi unde ruleaza Oglinzi Malefice, click aici.