Muzica: Lenny Kravitz - It Is Time for a Love Revolution

Sa fim bine intelesi: Lenny e un zeu. Poate unul dintre ultimii nascuti ai unei specii pe cale de disparitie, care le are pe toate: talent, carisma, personalitate. Mai este el insa relevant azi, in 2008? Sau, ca tot veni vorba, a fost vreodata? Spre deosebire de idolii sai din anii '60 si '70 dupa care s-a modelat muzicalmente, de la Rolling Stones si Beatles la Stevie Wonder si Bob Marley, Kravitz n-a avut niciodata ceva anume de spus. Doar ca in contextul muzical al anilor '90, retro-modernismul sau, sprijinit de cantece bune si o personalitate vizuala puternica, i-au creat o nisa si i-au adus succesul.

Nimic rau in asta; rock'n'roll-ul este, pana la urma, despre lucruri simple si distractie, iar atata vreme cat muzica e buna, cui ii pasa ca stilul umbreste substanta! Ce te faci insa atunci cand inspiratia a cam secat si tot ce mai ai de oferit sunt niste cantece a la anii '70 bunicele (dar nu grozave) cu o colectie de clisee flower power pe post de versuri ("It is time for a love revolution/It is time for a new constitution")? Vor fi carisma superstarului si succesele trecutului suficiente pentru a tine lucrurile pe linia de plutire? Asteptam concertul din iulie pentru a ne lamuri.

Pana una-alta, noul album Lenny Kravitz, It Is Time for a Love Revolution, este un fel de revenire - daca nu de esenta, macar de forma, dupa ratacirea cu Baptism din 2004. Pe Revolution, Lenny face ce stie Lenny sa faca mai bine, adica rock/funk cu parfum retro de cea mai buna calitate, iar atunci cand il loveste dispozitia de baladist cade in nas si ne lasa atipiti in asteptarea urmatorului cantec mai animat.

Love Revolution ar fi un imn de lupta in toata regula - daca am fi in anul 1968. Asa insa ramane doar un exercitiu de stil si un cantec rock excelent, ceea ce nu-i putin lucru, daca stai sa te gandesti. Bring It On are la baza un riff parca furat de pe demo-urile lui Jimmy Page pentru Led Zeppelin IV si e apasat si groovy, iar  Love Love Love seamana cu Red Hot Chili Peppers in perioada Californication si e aproape la fel de distractiv, daca versurile anti-hedoniste (si usor ipocrite venind partea cui vin) nu i-ar da un gust amarui.

Din pacate, baladele sunt mai putin stilate si, in mod categoric, mai putin inspirate - I Love The Rain e un fel de power ballad de anii '80, cu tot cu soloul de chitara 'eroic' si zdranganeala acustica in timpul versurilor, adica exact genul de muzica la care primul sau album, Let Love Rule era o reactie si o lectie de gust. Dancin' Til Dawn incearca un funk cu valente de club, insa e prea repetitiv si putin sincopat pentru a functiona ca atare, si prea anii '70 pentru a avea succes pe dancefloor. Kravitz nu se abtine nici de la temele politice si reduce necunoscutul la cunoscut si noul la vechi pe Back In Vietnam, unde compara (ati ghicit) situatia din Irak cu razboiul de acum 30 de ani din Asia de Sud-Est.

It Is Time for a Love Revolution nu e dupa nici o masura un album rau, si este cel mai bun material al lui Lenny din ultimii 7-8 ani, insa ii lipseste acea scanteie si consistenta care sa-l treaca in randul clasicelor precum Let Love Rule sau Are You Gonna Go My Way.

Acestea fiind spuse, nu stiu in ce masura modul de a fi retro al lui Kravitz mai 'tine apa', sa zicem asa, dupa ce succesul unor The White Stripes sau The Strokes au aratat valoarea unei reinterpretari creative a trecutului - iar ce face Lenny acum e simpla imitatie si fetisizare, necum prelucrare originala a sus-numitului trecut.