Film: Orfelinatul (El Orfanato)

Ce filme de groaza va plac? Sangeroase? Cu forte supranaturale? Cu mistere ucigatoare? In care protagonistii sunt exterminati unul cate unul? Cu psihopati? Cu criminali? Mie imi plac mai degraba cele cu fantome. Nu stiu de ce, dar tensiunea "ii mananca sau nu-i mananca pe toti" parca nu-mi produce energii prea pozitive.

Filmele cu fantome insa, da, sunt o delicatesa rara. Mi-a placut Orfelinatul (produs de Guillermo Del Toro). Atat de mult incat l-am oprit, am aprins lumina si am revenit cateva minute in lumea reala, fara usi trantite, fara picioare tropaind, fara tavane scartaind, fara jocuri sinistre si fara suspans. Abia dupa aceea m-am intors la film.



Este un film foarte atmosferic - pune mult accent pe sunete, fie ele din coloana sonora, bine aleasa, care iti cam ridica parul pe ceafa, fie zgomote bruste: cele mai insuportabile mi s-au parut usile trantite, care incep sa danseze cam dupa primul sfert al filmului.

Apropo de sfert, filmul incepe cuminte, dar mai devreme de jumatate incepe joaca. Sinistra, cu atat mai mult cu cat la un moment dat singurul personaj viu e Laura. Belen Rueda, o actrita de curand iesita din rolurile de televiziune, are un rol greu si un joc foarte bine pus la punct si extrem de intens. Interpretarea ei trece prin spaima, disperare, speranta si o groaza de sentimente contradictorii. Laura e o Wendy care a crescut si se chinuie sa incapa iarasi in lumea lui Peter Pan si in jocurile copilariei care o cheama si o resping, ca sa o testeze. Poate sau nu poate sa intre?



Scurt sinopsis (contine spoilere moderate)

Laura se muta impreuna cu sotul si fiul ei in casa care adapostise cu ani in urma orfelinatul unde crescuse ea. Cei doi intentioneaza sa deschida acolo o institutie similara. (Atentie, spoiler moderat) In ziua cand noul orfelinat trebuia sa se umple cu locatari, se intampla ceva. Laurei i se ia ceva pretios, iar fostii locatari ai casei o angreneaza intr-un joc sinistru de "gaseste comoara", culminand in lugubrul "un, doi, trei, la perete stai".

Desi il jucam mult in copilarie, cred ca e prima oara cand vad potentialul de thriller din jocul asta, foarte nimerit pentru o atmosfera plina de tensiune (e sau nu e cineva in spatele meu?) Stiti cum era, un copil sta cu fata la perete si in timp ce spune "un, doi, trei, la perete stai", ceilalti se furiseaza cat mai aproape de el, incercand sa ii ia locul si incremenind ca niste statui, ca niste spectre, cand conducatorul de joc se intoarce.


Geraldine Chaplin, protagonista unui alt moment de-a dreptul horror, construit in dulcele stil clasic (medium, regresii, transpuneri, exorcizari, perceptii paralele)

Finalul nu e tocmai la ce te-ai astepta. (atentie, spoiler moderat) Te lasa putin cu buza umflata: "Cum, a cedat?" Da, odata atins de magia copiilor pierduti din Never Neverland, lumea asta reala nu mai are nici un farmec.

Filmul, pe de alta parte, are. E un thriller/horror clasic, facut corect, filmat frumos, care merita vazut. Nu prea vi l-am recomanda la cinema insa... Pentru o experienta completa, un asemenea film trebuie vazut singur in casa, la miezul noptii, cand linistea se aude.