Concert: Grimus si girofarul lor au cantat in Laptarie

Ei bine, da, asa cum v-a anuntat deja Cristina, aseara am fost sa-i vad pe Grimus, ultimul produs de export al Clujului dintr-o lunga serie inceputa de Kumm si continuata de trupe precum Luna Amara. Comparatia nu e intamplatoare: desi, ca stil muzical, nu sunt neaparat foarte apropiati, newcomer-ii de la Grimus au in comun cu Luna Amara managementul lui Richard Constantinidi, si asta se vede atat in profesionalismul aparitiei lor (cu o recuzita rar intalnita chiar la nume mai mari - dar despre asta mai incolo) cat si in promovare si numarul de concerte din ultima vreme.

Dupa cum chiar ei ne spun, anul acesta nu au ratat nici un festival important din tara, castigand o expunere substantiala. Adaugati la asta faptul ca tot ei sunt si castigatorii editiei romanesti a Battle Of The Bands de anul acesta, si obtinem o trupa in jurul careia s-a creat un buzz serios. Dar despre ce e vorba de fapt? Cititi mai departe.

Grimus canta un alternativ cu tente de goth, cateodata, alteori de indie sau chiar electro, intr-un amestec ce suna bine si destul de coerent. Cei sase membri ai trupei (vocal, doi chitaristi, clapar, basist si tobar) produc un sound complex si bine inchegat, cu risipa de efecte sonore si tonuri moderne, a la Muse, ale instrumentelor. Unde mai pui ca, desi in inregistrari nu pare, live vocea lui Bogdan Mezofi seamana destul de mult cu a lui Matt Bellamy, mai ales ca pastreaza acelasi registru inalt.

Ardeleni rigurosi din fire, Grimus au inceput concertul fix o ora mai tarziu decat era programat (22.00) cu un jam psihedelic punctat de tipetele lui Mezofi, pe vocea caruia sunetistul adaugase o cantitate de reverb si delay care l-ar fi facut invidios pana si pe un Perry Farrell. Tot acum isi face intrarea in scena si girofarul mai sus pomenit, asezat pe clapa si pe care grimusii il mai porneau din cand in cand, dupa cum ii indemna elanul creator. Bineinteles, dupa ce factorul “wow” s-a risipit, lumina intermitenta a girofarului a devenit repede enervanta, mai ales ca trupetii cam abuzau de aceasta gaselnita, folosindu-l cam des.

Tobele d’n’b de pe Different Color Shoes au inceput sa puna in miscare multimea, iar pe la mijlocul melodiei Mezofi a produs o portavoce in care a cantat aproape o intreaga strofa, spre incantarea mirata a catorva fane ce se agitau pe langa scena. Aparent nesatisfacut de gradul de implicare al publicului, acelasi Mezofi, in mare verva, a amenintat in vreo doua randuri (in gluma, sper) ca nu mai canta daca lumea nu vine mai in fata.

Incet-incet, publicul s-a incalzit si s-a ridicat din fata berilor ca sa-i faca pe plac, probabil curiosi sa vada ce obiecte de recuzita mai scot clujenii. Dupa girofar si portavoce, eu unul aproape ca ma asteptam sa apara si cu o pereche de catuse sau un pulan, insa grimusii n-au continuat tema ‘politieneasca’ si in afara de stativul de microfon imbracat in ceva ce parea a fi un furtun de aspirator, n-am mai observat nimic suspect.

Grimus au avut un setlist lung, de aproape 20 de bucati impartite in doua parti de vreo 40 minute fiecare, din care n-au lipsit cantece precum Elephants, In A Glimpse sau Solitude, declarata piesa anului 2006 de City FM.  Relaxati si parand a se distra pe scena, clujenii au facut show, ajutati fiind si de stroboscop si lumini. Fumigenele ce au erupt in vreo doua randuri mi s-au parut insa cam nelalocul lor in inghesuiala din Laptarie. In orice caz, aceasta insistenta pe partea de spectacol e semn bun de profesionalism, mai ales ca vine din partea unei trupe atat de tinere. Buna treaba, Grimus, si sper ne mai auzim!