Omoara-ti patronul

Marius Ianus, Strumfii afara din fabrica, Cartea romaneasca, 2007  

(fragmente) 

Ianus elementaristu’ mi se pare mai calm ca Ianus fracturistu’. Nu stiu de la ce i se trage, de la cei 30 de ani impliniti sau de la cele 37 de femei (cu care a baut bere sau cu care s-a injurat pe messenger? poetu’ ne lasa libertatea sa interpretam ) sau doar de la nevoile sale elementare de la pagina 56? 

Bun, era si cazul sa lase fracturismul mostenire istoricilor literari, dar de ce sa treaca la „lirism elementar”? Mie mi-ar fi placut mai mult sa-si boteze noul curent literar „rapidism”, ca tot are o poezie „Pentru Rapid” (p. 41). Rapidismul era mult mai interesant si avea asigurati niste fani, as putea spune chiar ca era o sansa reala pentru coborirea poeziei in strada, exact cum i-ar placea autorului, cu surle si trimbite, cu petarde si alte fumigene.  Pina si culoarea de pe coperta, cu putina ajustare, era un visiniu curat.  

Trecind peste rebrandingul acesta vag amuzant, Strumfii… e cum ma asteptam sa fie, adica in general misto, uneori enervant, alteori exasperant de-a dreptul. Contine „Ianus inside” si asta e tot ce conteaza. N-am auzit pe nimeni niciodata sa spuna ca Ianus scrie prost (in general, ca pe bucatele si el, ca Homer…) si nici nu cred ca o s-aud, cine zice ala e. 

Mai calm in primul rind pentru ca nu mai atenteaza la castitatea patriei, ci doar la siguranta vietii patronilor. Or, daca  patria e suficient de naiva sa reactioneze la amenintari poetice, „patronii” sint surzi si orbi. Cind te legi de naivi e clar ca o faci ca sa capeti reactii, cind te legi de indiferenti, in schimb, capeti asa, o aureola de speaker in pustiu. „Omoara-ti patronul / si mergi mai departe” – e un exemplu de lirism elementar (p. 79). Mi se pare cea mai frumoasa chestie din carte – sint si eu naiva, ce vreti. Combinat cu un vers din alta poezie, „Azi tehnician in sala motoarelor Gindului” (simpatic, nu?), indemnul „omoara-ti patronul” rasuna si mai bine. OK, fac misto, dar imi place imaginea asta de „poet salbatic din lumea a treia” (p. 25) intemnitat in subsolul unei firme ca orice alta firma de pe glob si care mai gaseste energie sa indemne la razvratire impotriva patronilor.  

De fapt, chiar ar fi simplu si elementar: Ianus se scrie pe sine impotriva lumii. A patriei burghezo-comuniste sau a „patronilor” sau a prietenilor care l-au „tradat”. Cu un talent impresionant (pe bune, se vede de la o posta, se simte, chit ca nu sint eu in stare sa „argumentez”, sa comentez texte poetice). Daca n-ar fi complicat de toate chestiile pe care le face sau le zice Ianus atunci cind nu scrie. Mie imi reuseste sa fac abstractie de cetateanul Ianus si abia atunci imi place poetul. Altii zic ca dimpotriva, daca-l scoti pe el din textele lui nu mai ramine decit un fake. Discutia asta e prea elevata pentru mine, nu dispun de alta convingere decit ca toata poezia e un fake.  

„Ianus inside” nu inseamna pentru mine autenticitate sau altceva, doar o voce poetica limpede si imediat recognoscibila. „Cine e Marius Ianus? Hainele mele / inainteaza spre mine. Eu inaintez catre ele. / Am un copil minunat. / O sotie uluitoare. O mama / care plinge, plinge intruna.” (As vrea sa nu fi continuat cu “Nu stiu / cine sint” care mi se pare ca strica tot.)  

Sint si bullshit-uri, slava domnului. Oricum, avind in vedere ca insusi Poetul mi-a zis ca nu sint o buna cititoare de poezie, e f. posibil sa ma fi inselat in tot ce am zis mai sus si sa fie toata cartea un bullshit.

Articol aparut pe blogul Terorism de cititoare.  Autor: Luciat. Preluat cu permisiunea autoarei.