Madrid

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Am ajuns la Madrid pentru ca ma plictiseam atat de tare la birou intr-o sambata incat oferta Easy Jet venita pe e-mail mi s-a parut culmea diversitatii, iar pretul de 40 euro/dus-intors, culmea superofertei. Intre timp, comparatiile curgeau superior atotstiutoare: "Mai bine mergeai la Barcelona, pe bune, am auzit ca Madridul e mai boring, old school". La Barcelona am fost la o luna dupa Madrid, asa ca imi voi permite la randul meu comparatii post experimentare.

madrid

Madridul e la fel de exuberant ca Barcelona
, poate mai putin excentric. Insa asta te face sa-l descoperi mai cumpatat si mai pe indelete: nu e genul de oras care te ia pe sus si te rataceste pe stradutele si prin pietele lui. E cochet, coerent, suficient de linistit incat sa nu fie plictisitor, suficient de antrenant incat sa nu fie obositor.

E simtitor mai ieftin decat Barcelona. Motiv pentru care in ce priveste cazarea iti recomand top hotelurile. Desi sunt hostel, cel mult 2 star hotel fan, la Madrid m-am rasfatat intr-un boutique hotel genial, foarte aproape de centrul orasului, care arata asa. O camera dubla pe noapte a fost in jur de 70 euro. Si pentru ca a venit vorba de preturi, la Madrid mi-am permis sa intarzii mult mai mult in barurile si lounge-urile atat de cochete, comparativ cu Barcelona. Un starter si un pahar de vin la un bar&lounge din centru te duce undeva in jur de 5 euro.

madrid

Daca vrei sa incerci insa si altceva in locul berii si joint-urilor care curg abundent si sanatos mai ales in pietele mici, treci si pe la club. Poti incerca Joy Eslava, un club intr-un fost teatru de opereta,  aproape de Calle Mayor si de metroul Sol. Eu am fost aici la concertul lui Jason Mraz, iar pentru a-ti face o idee de cum arata locul facem um exercitiu de imaginatie: se ia interiorul teatrului Odeon, se vopsesc si balcoanele si plafonul in negru si argintiu, si i se aplica apoi luminite discrete dar multe si colorate. Destul de glam.

Un alt loc in care am ascultat cele mai faine muzici locale si nu numai, de la indie la electro jazz si trip hop, dar pe care insa l-am descoperit tarziu, este un bar de pe Calle Pez (un pic mai sus si pe stanga fata de Hotel Abalu, care e la nr. 19). E un locsor mai pentru boemii artisti ai cartierului, care nu-si propune sa iasa in evidenta cu firmamentul, dar pe care-l vei recunoaste dupa ferestrele mari si atmosfera intima, de sueta interesanta. Interiorul arata foarte special, eclectic sofisticat cu aparente cuminti.

Traseul cultural te va provoca, nu gluma. Peste tot, de la statiile metrou la bulevarde si stradute va fura vreo expozitie de ceramica reinterpretata postmodern, fotografie, sculptura etc.

La Museo Thyssen-Bornemisza au loc expozitii foarte interesante, mai "recapitulative": am prins aici expozitia La Sombra (Shadows) despre rolul umbrei in arta occidentala, de le neoexpresionis si suprarealism la pop art, fotografie si film.

Nu rata Museo del Prado, are o colectie impresionanta de picturi din secolele 16 si 17, vei vedea mult Goya si Velasquez. Eu am prins si expozitia lui Francis Bacon - dureros de impresionant.

madrid

Centro de Arte Reina Sofia este un fel de Centre Pompidou al Madridului: o cladire cu istorie careia i s-au atasat o fatada supermoderna, lifturi din sticla si un loc de intalnire scultpural modern. Aici vei descoperi arta spaniola a secolelor XX si XXI. Magazinul muzeului este o galerie de arta in sine, numai ca mai accesibila :))

Poti trece si pe la Palacio Real: este grandios, usor de parcurs, iar in curtea interioara vei avea o panorama spectaculoasa asupra partii de vest a orasului.

Mai e nevoie insa si de iarba. Trebuie sa stai cel putin cateva ore in Parque Del Retiro, mai ales dupa o zi de shopping pe Gran Via sau dupa un tur de muzee, ca sa-ti potolesti la umbra tripul cultural.

Si ca sa revii la tumultul visator specific Madridului, spre seara fa o plimbare in Plaza Mayor si stai sa contempli Palatul si multimea de la o terasa.

Plimba-te pe El Rastro (intr-unul din cele mai vechi cartiere muncitoresti ale Madridului, imortalizat de Goya), Calle Mayor, Calle de Atocha, Calle de Alcala, Calle del Bailen, Calle de la Montera, Calle Arenal, Calle del Prado.

madrid

Iar daca simti nevoia unui "altceva urban", mergi in Gara Attocha. Vei descoperi aici o gara intr-un dom imens, in interiorul caruia a fost amenajata o semigradina botanica, despartita de un gard discret de zona de asteptare, prin care poti fotografia multimea de broscute testoase curioase.

Articol scris de Madalina Georgescu.



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera