Erevan

Cand am organizat plecarea la Erevan, m-am lovit – ca niciodata – de intrebarea "cum ajungem?". Singurele variante – zbor prin Viena sau prin Moscova – durau, cu tot cu escale, aproape jumatate de zi. Optiunea de a strabate pe vapor Marea Neagra si apoi a face autostopul prin Georgia a fost respinsa vehement, spre dezamagirea mea. Drept pentru care, dupa 10 ore de la plecarea din Bucuresti, am aterizat la 3 dimineata pe aeroportul din Erevan, pentru a descoperi o tara incredibil de trista si optimista, o combinatie de mostenire a regimului rusesc si civilizatie veche, bastion ortodox la piciorul razboinic si hraparet al Asiei Mici.

Erevanul mi-a amintit teribil de Bucuresti. Desi istoria sa este mult mai lunga, incepand cu secolul 8, orasul pare intepenit in deceniile 6-7 ale secolului 20. Cladiri mici - fiind zona cu activitate seismica intensa, rar vezi mai mult de 4 etaje unele peste altele - din tuf vulcanic (roca predominanta in regiune), de culoare gri sau rosiatica, ce dau intregului oras un aspect prafuit si usor paraginit.

Din cauza lipsei metalelor si a sticlei, lumina pare sa nu se reflecte nicaieri, ci se topeste in peretii terni, dand impresia de uscaciune si soare in crestet. Gropi in sosele, atentie cum traversati, soferii sunt in permanent razboi cu pietonii, rable de masini rusesti langa masini germane de ultim strigat, eleganta langa  saracie, mizerie langa opulenta, bazar-talcioc oriental langa hotel de 4 stele… ca acasa.

Unul dintre centrele culturale cele mai faimoase din Erevan este colectia de manuscrise (vreo 17 mii) din muzeul Matenadaran care adaposteste de la miniaturi persane pana la ceasloave grele, despre istoria Armeniei si a lumii, despre religie si popoare.

In fata cladirii garii, deasupra careia inca mai troneaza o stea in amintirea anilor de sub comunism, e statuia lui David din Sasun, erou legendar national care a alungat arabii din Armenia cu secole in urma.

Unul din monumentele care se localizeaza usor in Erevan este memorialul de pe dealul Tsitsernakaberd.

In amintirea genocidului din 1915, cand in cadrul unei operatiuni de “relocare” a armenilor din Turcia au fost ucisi peste 1,5 milioane de oameni, s-a construit un obelisc inalt de 40 m, alaturi de care, in interiorul unei flori gigantice stilizate din piatra arde in permanenta o flacara. In jurul ei, in ziua comemorarii, in fiecare an, pelerini din toata Armenia aduc zeci de mii de garoafe albe.

Armenia se mandreste ca e prima tara crestina (301 d.Hr.) si in consecinta e plina de manastiri si biserici, iar Erevanul nu face nici el exceptie. Una dintre cele mai frumoase este Manastirea Echmiadzin, resedinta a patriarhilor armeni (katholicos).

Am gasit in Erevan, pe langa arhitectura destul de bolsevica a cladirilor in general, impunator de insipide, cum este piata Republicii, si locuri extrem de frumoase: parcurile neasteptat de verzi de pa langa lacuri, cladirea Operei, Muzeul de Istorie, panorama din crestetul Cascadelor (un sir lung de trepte pe un deal) si, din orice colt, nelipsitul Ararat fata in fata cu Aragats-ul.

Dupa o plimbare scurta prin ploaia de vara, mana cereasca in peisajul atat de aspru si secetos, te poti "drege" la o terasa singuratica de langa cladirea Radio Erevan. Desi glumele sunt de legenda, institutia exista, desi deloc impresionanta. Cu gandul la glumele comunismului (Ascultatorii intreaba: este vreo diferenta intre capitalism si comunism? Radio Erevan raspunde: in principiu da. In capitalism, omul exploateaza pe om. In comunism, este invers), petreci o seara tacuta in compania unui pahar de coniac "Ararat" insotit de vocea lui Charles Aznavour, alt motiv de mandrie nationala, si iti doresti sa revii in Erevan.