Cu bicicleta de la Breaza la Campina

Postat de Cristina Foarfa in Metropotam la soare|16 Septembrie 2009|2 comentarii

Titlul poate induce in eroare. Bineinteles ca nu am ales varianta usoara, drumul drept, cei cativa kilometri ce leaga Breaza de Campina. Am ocolit prin padure, pe dealuri cu cateva pante la 10 grade, minunate la coborare, infernale la urcare.

Breaza - gura Beliei - Plaiu - Talea - Adunati - Valea Bradului - Izvoru - Provita de Sus - Provita de Jos - Poiana Campina
Total: cam 40 km - si urcare, si coborare, si asfalt, si padure, si campie
Harta - traseul este aproximativ acesta, cu mentiunea ca noi ne-am oprit in Campina, nu am mai ajuns la loc in Breaza (vezi aici o descriere a aceluiasi traseu cu intoarcere in Breaza)
Durata: maxim 4 ore, cu tot cu opriri.

Vestea buna e ca vagoanele pentru biciclete la trenuri... chiar exista. Am prins si la dus si la intors trenuri cu vagoane speciale, unde ne-am asezat bicicletele elegant, pe suporti. E adevarat ca sunt putine locuri (intra maxim 10, inghesuite), dar e bine ca exista. Noi eram sase, patru metropotami (cele doua Cristine, Dragos si Andrei, cei doi gurusi programatori) si doi prieteni de metropotam.

Dupa o urcare scurta de la gara din Breaza pana in sat, incepe drumul. Satul e mai lung decat pare, asa ca ai ceva de mers. Pe stanga, se face la un moment dat un drum. Abrupt. Foarte abrupt. Se urca in general cu bicicleta tinuta de coarne, gafaind pe langa ea. Peisajul e frumos, desi cam multe case pe margine. Drumul e asfaltat.

Varful vine ca cea mai buna consolare dupa urcusul intens. Urmeaza un drum valurit, cu urcusuri si coborari usoare, pe creasta, pana in Talea. Drumul e frumos, fiind pe creasta, se vede minunat in vale. In Talea nu trebuie sa intrati (cum am facut noi si ne-am intors). Spre Adunati e primul drum la stanga, inainte de intrarea in sat, se iese de pe asfalt pe un drum cu pietre si pamant. Din el se face la un moment dat o poteca la dreapta, dupa 2-3 kilometri, dintr-o poienita cu capite.

Aici e partea cea mai frumoasa a traseului. Mai mult coborare, dealuri si un drum extrem de ingust, deasupra caruia copacii fac o bolta joasa si compacta. Peisajul ba se deschide, ba se inchide, ba da cu nasul intr-o cireada de vaci, ba vezi una de oi, ba intri in padure, ba iesi intr-o frumoasa campie.

Am ajuns si-n Adunati, unde am dat din nou de asfalt. Am trecut si prin albia unui rau (secat in mare parte) pentru ca podul nu era inca gata. Urmeaza un drum destul de lung prin cateva sate, culminand cu o ultima urcare inainte de Poiana Campina. Bineinteles, orice urcare implica o coborare, pe care am zburat fericiti.

Traseul nu e greu (ok, daca urci pe bicicleta portiunile respective... e extrem de greu), fiind potrivit pentru o plimbare de o zi, atat pentru cei cu experienta mai mare in mountain-biking, cat si pentru un pic mai mult decat incepatori. In afara faptului ca e cam mult asfalt si prea putin drum forestier/de tara si un pic cam multa urcare, cel putin pentru noi (rectific: pentru noi fetele, ca baietii au urcat considerabil mai mult pe roti), e frumos de mers pe acolo.