Trasee de Bucuresti: cu 381 de la Piata Victoriei la Piata Resita

Caldura mare, monser. Prima zi de canicula, ne tratam in autobuz. Nu o statie-doua, ci un traseu intreg. Ne-am urcat la Piata Victoriei intr-un autobuz 381 si timp de vreo ora am tot strabatut Bucurestiul spre extremitatea sudica, intr-un anturaj cand dadaist, cand caragialesc.


harta de pe ratbnav, noul nostru tool preferat pentru rataciri orasenesti

La Piata Victoriei, fiind capatul, autobuzul vine gol... gloata din statie zdupaie asudand sanatos in cautare de scaune goale. Povestea se repeta de vreo 3-4 ori pe parcurs, in nodurile mai mari de trafic.

Tataie! Ghiozdanul! Asta o ia pe sub pasaj la Unirea? Nu, nu, va rog, poftiti. Sarumanadoamnaprofesoara. Haidi, ba, la Indy, sa vedem cum ii scartaie oasele lu' Ford.



Pana dupa Unirea peisajul mi-e familiar, il vad zilnic si imi place. Bd. Catargiu e frumos, micutele conace sunt curate si renovate sau patinate de timp si scorojite, in mijloc sunt flori si copaci. Magheru e deja indiferent oricui, Balcescu si Bratianu sunt aglomerate. Dupa pasajul Unirii, in Cantemir, peisajul se schimba: blocurile devin comuniste, batalia intre candidatii la primarie e evidenta, suprapusa si omniprezenta.



Zona Tineretului e placuta si verde, dar plina de copii care ies de la scoala. Le urez sa coboare la Palatul Copiilor, sa se dea in Boom Boom Land. Nu coboara niciunul. Tac si inghit chiraiala vesela si schimbul galagios de sms-uri si sonerii de telefon.



Pe la Calea Vacaresti incep sa intind gatul ca o girafa curioasa. Zona mi-e vag familiara. Ma simt ca la descalecat: in fata e camp. Se itesc de dupa vegetatia arida cateva brate de macarale. Stau si admir noul cartier in stadiu de boboc hidos. Cu mine stau si ceilalti. Ei nu admira nimic, e coloana pe toata Calea Vacaresti.



Pana la Piata Sudului mor si invii de cateva ori: de cald, de ras, de plans. Langa mine e un batranel puturos cu casa-n sacosa; langa el transpira in uniforma groasa de scoala un pustiulica bosumflat, care ii da lui taica-su bilet de la scoala, mazgalit cu caligrafie de clasa a II-a: maine terminam orele la 90 09:45. Taica-su se descheie la camasa si isi aeriseste in nasul meu pieptul paros si negru.





Dupa Piata Sudului Bucurestiul iar se schimba. E verde si rural.





Aglomeratia nu s-a redus, dar peisajul e reconfortant: vegetatia prafoasa, crescuta vraiste, aproape ca a inghitit bloculetele si locurile de joaca. Dupa cateva fente pe Sergent Nitu Nicolae, autobuzul face drepti pe Izvorul rece, apoi pe Resita.



Ceva ma pipaie pe picior. Ma intorc cu o privire a la Medusa si descopar un bebe lipit de mine: o femeie cu o bebelusa in carucior parcase in coasta mea. Ii fac loc, apoi ma amuz o vreme uitandu-ma cum copilul apasa ca un maimutoi pe butonul "sunt in carucior cu rotile si vreau sa cobor". Avea luminite rosii si verzi. Soferul arunca deja priviri circumspecte in retrovizoare, nevazand urma de invalid. Mama si copilul se uitau bovin la luminite. Le explic ca nu e bine, obtin aceeasi privire plina de intelesuri de la amandoua.



Am ajuns la capat. Ce nu e-n centru arata ca o periferie provinciala, dar... cu multi oameni.

Rewind. Play.