Tempus fugit si tocit

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Pornim alene pe strada Domnita Anastasia, undeva in spatele Politiei Capitalei. Magazin de haine. Inca un magazin de haine. Cafeneaua Valea Egiptenilor. Patiserie. Cofetarie. Tocilarie. Magazine de ha... stai asa. Tocilarie? Adica aici invata tocilarii? Ei bine nu. :)







Printre cladirile ingramadite una intr-alta se gaseste tocilaria domnului Jean Petrescu, unde lucreaza impreuna fiul sau. Domnul Petrescu este unul dintre ultimii tocilari ramasi in Capitala si dintre acestia, se spune ca e cel mai bun.

Pe lista de preturi se afla trecute toate instrumentele sensibie de care se ocupa dansul: forfecute, cutite, aparate de tuns, masini de tocat, chiar si cutite de laborator (orice ar insemna asta). Pentru o forfecuta dai 20.000, o foarfeca mai mare 30.000. Lumea nu comenteaza pentru ca stiu ca dau un ban, dar stiu ca merita.



Pravalia poate parea un anacronism, dar mai gasiti si cateva semne ale timpurilor moderne: un cuptor cu microunde pentru incalzirea pranzului, o lada frigorifica pentru racirea bauturilor in mijloc de vara si un calendar cu Andreea Raicu din 2005, care nu cred ca mai serveste vreunui scop practic. Ascunse dupa geamuri fumurii se afla iconite si desene cu tema religioasa. N-o sa vezi asa ceva intr-un birou in Charles De Gaulle Plaza.






"Tata le-a pus" mi-a spus domnul Petrescu. "Sunt aici dinainte sa vin eu".

"Tata s-a nascut in 1923, si a trait intr-o saracie lucie, mi se povesteste. A venit la pravalia de pe Strada Domnita Anastasia nr 5 cand avea 12 ani si mesterul de pe atunci l-a luat ucenic. Trei ani si-a facut Ion ucenicia, muncind cate opt ore pe zi. Dimineata venea de la 6 sa mai mature in fata pravaliei, pleca seara acasa, intr-o baracuta cu o camera in care seara dormeau cinci insi.

Dupa ce au trecut trei ani, l-au facut practicant. Abia dupa doi ani si-a luat numele de muncitor calificat in tocilarie. Avea 17 ani pe atunci. In '44 l-au luat la razboi si l-au facut granicer. A avut mare noroc ca nu l-au trimis pe front. Dupa 23 august, l-a ajutat o cunostinta sa fie pus de paza la Garda Financiara, la doi pasi de pravalie. Noaptea dormea acolo pe birou, si ziua se intorcea la tocilarie sa lucreze.

Tot aici a intalnit-o si pe mama. Proprietarul era de fapt un italian, Madoti. Madoti asta avea o sotie romanca. Sotia si-a chemat sora din provincie sa o mai ajute la curatenie si sa mai mature prin pravalie. Si asa s-au intalnit. Tot in tocilaria asta."

In timp ce-mi povesteste, nu mi-e greu sa-mi imaginez un baiat si o fata, aplecati deasupra tejghelei, veniti din alte timpuri si poate chiar o alta lume. Asta se intampla deja in anii '50, cand Bucurestiul se pregatea sa lase in urma trecutul lui francofon si sa se preschimbe in Bucurestiul blocurilor de astazi.




"Proprietarii au fost expulzati tot pe atunci. Si n-au lasat nimic la mana sa poata tata sa-si ia pravalia pentru el. Pana la urma a luat-o Statul si a infiintat Cooperativa. Tata s-a angajat acolo, ca nu avea ce face. Pentru vreo doi ani in anii '70 a lucrat in alta parte, dar s-a intors pana la urma. Deja avea doi copii si nevasta acasa.

Si pana la urma castiga bine la tocilarie pe vremea aia. Erau croitorii pe toata strada asta. Aveam mai multa treaba decat puteam duce. Eu am facut armata, am dat si la facultate. N-am intrat. Am lucrat in alte parti, dar dupa ce m-am casatorit, nu mai puteam sa aman. Am ajuns la pravalie prin 1981.

Eu am facut 6 luni de ucenicie. Tata s-a pensionat prin 1998 si atunci a venit si fi-miu care n-a facut nici o ucenicie. A stat sa se uite la mine vreo doua saptamani si a trecut la treaba. Si acum iata-ne aici. Treaba avem ca doar suntem aici de atata vreme".

De 70 de ani mai precis. De 70 de ani, in tocilaria de la nr 5, lucreaza un membru al familiei Petrescu. Si avand in vedere ca fiul domnului Petrescu are doar 20 de ani, cine stie... Doar sa aiba ce ascuti. Poate se atinge centenarul.

Intre timp, Jean Petrescu are grija de pravalia si de familia lui, doua entitati cu destine impletite. Bunicul si tatal si-au spus povestea lor dintre cei patru pereti ai pravaliei. Acum urmeaza randul fiului care mi-a povestit plin de umor:

- Odata, a venit un client. S-a uitat lung in jur si m-a intrebat:
"Auziti, dar nu le ascutiti cu laserul?"

Apropo de anacronisme. ;)



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera