Remember Curtea Domneasca

Din Palatul Voievodal nu au mai ramas acum decat niste ruine ascunse dupa un bloc si greu de vazut de departe astfel ca este probabil ca trecatorul neatent a invatat sa nu le mai acorde mare atentie atunci cand trece prin spate la Hanul lui Manuc. Nu se mai intreaba aproape nimeni care e povestea lor si ce se intampla inainte intre bucatile de zid ce de-abia mai sugereaza forma.

Tentativa de a reface o parte din fosta Curte Domneasca si de a o transforma in muzeu nu s-a dovedit de mare succes, acum existand doar un vag traseu interesant doar pentru pasionatii de arhitectura sau istorie.



Totul a pornit de la un mic turn, o cetatuie de 160 mp construita la jumatatea secolului 14, care a disparut insa intr-un incendiu.

Vlad Tepes a continuat demersul, construind in acelasi loc in 1459 Cetatea Bucurestiului, care va constitui, chiar daca a fost distrusa si aceasta partial intr-un asediu la sfarsitul secolului 15, baza viitorului Palat Voievodal.

A fost atestata pentru prima oara in Hrisovul lui Vlad Tepes din 20 septembrie 1459. Zidaria era formata din bolovani mici de rau, probabil de aici si numele de Cetatea Dambovitei. Intre timp, modificarile aduse de alti voievozi, au dus la consolidarea cladirii cu piatra mai mare de rau si chiar cu caramida.



Curtea interioara din vremea lui Tepes a disparut deoarece pivnita si subsolurile au fost extinse ulterior.
Cetatea a suferit multe modificari, in functie de domnitorii aflati la putere in acea perioada - Laiota Basarab, Mircea Ciobanu sau Radu de la Afumati.

Dintr-o mica cetate domnitorul Mircea Ciobanu transforma totul intr-un palat voievodal cu vizibile caracteristici estetice. Patrascu cel Bun a adaugat o casa domneasca, a carei parte de nord se afla acum sub blocul Mociornita, restul fiind demolat.



La venirea pe tron, Matei Basarab a gasit Palatul aproape distrus de razboaie si lupte. L-a renovat partial, procesul fiind continuat de Grigore Ghica.

Refacerea Palatului Voievodal s-a produs sub domnia lui Cantacuzino, care a pus accentul si pe decoratiunile interioare ale sale si pe aspectul estetic. A construit Spataria cu stele, o incapere impodobita cu stele mari din aur, iar camerele au fost decorate dupa moda orientala cu usi din lemn masiv incrustat cu sidef.

Perioada cea mai importanta in istoria Palatului o constituie domnia lui Brancoveanu, care nu numai ca a refacut partile distruse, dar a extins si a imbunatatit constructia existenta. Palatul devine acum un loc elegant, frumos si impunator, cu gradini si alei ce coborau spre Dambovita, cu o sala a tronului de 300 mp, cu sali de bal si locuri de intalnire pentru alesii vremii.

Lordul William Paget caracterizeaza pe la 1700 cladirea ca fiind "mareata si frumoasa, cu mult mai frumoasa decat cladirile cu care turcii, barbarii din provinciile vecine, se falesc atat de mult".



Domniile fanariote nu au fost deloc benefice Curtii Domnesti, pe langa razboaie, incendii, palatul s-a degradat iremediabil datorita nepasarii celor care il aveau in grija. Ornamentele frumos lucrate din vremea lui Brancoveanu sunt inlocuite cu simple pietre slefuite.

In 1798 Constantin Hangherli vinde terenul, iar urmarea v-o puteti imagina.... Se darama si se construieste haotic, muncitorii isi gasesc aici locuri de case si ateliere mestesugaresti. Nu este de mirare, din moment stim ca Hangherli era un domnitor... petrecaret, care transformase Palatul intr-un adevarat loc de distractie pentru el, boierii credinciosi si prostituatele vremii.

Dupa marele incendiu din 1847 din tot edificiul nu mai ramane decat Biserica Buna Vestire. Din sutele de camere pentru familia regala, slujitori, ostasi, cancelarii, sali de petrecere nu au mai ramas decat cateva ziduri si Hanul lui Manuc, care a facut parte si el, pana in secolul 18, din ansamblul Curtii Domnesti.

Daca alte orase sau capitale au stiut sa pastreze si sa valorifice chiar si turistic fostele resedinte regale, in Bucuresti un strain isi poate imagina cu greu de unde conduceau tara voievozii romani doar citind carti sau uitandu-se pe internet. Este mare pacat pentru ca locul promite.

Pentru fotografii si surse, multumim Cristina Nicolaescu - studenta Arhitectura.