Rahova, dintotdeauna rau-famata

Faptul ca Rahova este un cartier prost-vazut in peisajul urban al Bucurestiului este de fapt o nefericita traditie, inca din secolul al XVII-lea, pe cand limita de S-E a Bucurestiului era trasata de cursul Dambovitei. Rahova, care se intindea in afara acestei limite era populata de cateva asezari saracacioase, pe un teren mlastinos acoperit de dealuri si vii si era cunoscuta sub numele de Mahalaua Calicilor.

Tot de mahala si maidan este stiuta pana pe la 1700 cand incepe sa fie locuita "de boieri de prim rang sau de boiernasi si liber-profesionisti, care se vor aşeza prin Mahalaua Antimului, Arhimandritului, sau Spirii. Printre livezi, apar gradini de distractie si carciumi, in locul colibelor saracacioase." [de aici]

Rahova poarta numele unui oras din Bulgaria, Rahovo - azi Oryahovo, unde s-a dat una din bataliile Razboiului de Independenta. Desi pana la 1900 cartierul este integrat spatiului urban al Bucurestiului, ramane totusi perceput ca un teritoriu de trecere de la periferie spre centru.

In ciuda industrializarii si apoi a eforturilor sustinute de urbanizare a zonei, specificul perfieric, de mahala, s-a pastrat in special prin prisma locuitorilor. "Populatia autohtona aflata la 1940 acolo de cel putin o generatie, a fost invadata de locuitori ai satelor, pe masura ce s-a dezvoltat activitatea industriala." (Adrian Majuru, Bucurestii mahalalelor)

"Dupa 1950 Rahova a intrat intr-o perioada de declin urban, datorita faptului ca era, pana in 1960, cel mai indepartat sector fata de centru si pentru caera lipsitade infrastructura si gazduia Penitenciarul Rahova, cea mai mare inchisoare din Bucuresti. In anii 1970 zona era si sediul faimosului clan Barbugiu, prima formatiune de crima organizata recunoscuta de autoritati.

Apoi, in 1980 zona Rahova a cunoscut un puternic traumatism datorat lucrarilor de constructie ale Centrului Civic. Casa Poporului a fost ridicata in urma demolarii partiale a Dealului Arsenalului, insotita de distrugerea aproape in intregime a cartierului Uranus."

Se poate spune insa despre specificul Rahovei ca se regaseste dupa "un reper cultural mult mai profund decat precedentul istoric al unei mahalale calicesti si al Tiganiei metropolitane: Reaua faima a acesteia ni se pare ca poate fi ma degraba legata de proiectii stravechi referitoare la oamenii "pedepsiti" de Dumnezeu.

Asemenea proiectii malefice au coabitat cu modernitatea. Cum majoritatea locuitorilor erau veniti de prin satele din jur si traiau la margine de Bucuresti - un ambient nu foarte diferit de locurile lor de bastina - esafodajul mitologic nu a putut fi spulberat prin urbanizare."

Surse: Scurta Istorie a Rahovei
          Bucurestiul Mahalalelor, Adrian Majuru, Compania, 2003, Bucuresti.