Povesti de Bucuresti: Bolnavii vindecati de tamaduitori si icoane

Bucurestiul n-a avut dintotdeauna farmacii la fiecare colt de strada si nici doctori pe care sa-i poti chema in miezul noptii, asa ca oamenii se descurcau cum puteau atunci cand prindeau vreun guturai sau cand vreo durere ii tinea la pat.

De la leacuri babesti preparate in casa pana la puterile vindecatoare ale unor tamaduitori cunoscuti in tot orasul, acestea erau variantele cele mai uzate de populatia bucuresteana, de doctori adevarati avand parte mai degraba oamenii instariti, boierii si familia domneasca.  Astfel, bolile si "vermii" dinauntru se scoteau cu unt de terebentin obtinut din clei de brad, un leac care mergea la toate bolile.

De durere de cap sau de guturai scapai daca te bagai sub o patura in care te afumai cu muguri de brad. Pentru alte boli se foloseau ochi de rac pisat si zeama de foi de pelin sau de leandru, iar durerile de dinti nu aveau treaba cu stomatologul, ci cu o planta numita maselerita. Toate babele se pricepeau la leacuri si ierburi tamaduitoare, dar doar cateva erau cele chemate acasa pentru vindecarea bolnavului.

Cu o infatisare de vrajitoare, cu ochii negri si degetele incovoiate, baba facea minuni cu puterile ei, o data ce mainile atingeau bolnavul, corpul acestuia incepea sa vibreze. Baba descanta, se ruga, sufla spre bolnav, dadea in bobi sau in apa neinceputa. Daca nimic si nimic nu functiona, pe timp de vara, bolnavul era scos pe veranda pentru ca trecatorii sa-l vad si poate unul dintre ei ar ti stiut leacul potrivit. Viata ca o loterie :)

De asemenea, baile din oras, turcesti si "evropenesti" ii ajutau pe bolnavi sa-si revina. Aici baiesii si barbierii luau sange, puneau ventuze si lipitori, scoteau dinti si vindeau ierburi tamaduitoare.


Mos Ion Ratoi, vindecatori de maini si de picioare

Nu doar femeile aveau astfel de puteri, barbatii erau si ei vindecatori. Invocau spiritele rele si le cereau sa paraseasca corpul bolnavului. Astfel de ritualuri practica un anume mos Ion Ratoi, unul dintre personajele cunoscute ale Bucurestiului. El era un vindecator de maini si de picioare de la 1873, fiind gasit mai mereu in fata bisericii Slobozia. Descantecele si plantele nu erau de-ajuns pentru tamaduitori, icoanele si rugaciunile avand un rol extrem de important in vindecarea bolnavilor.

Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul aflata peste drum de Hanul Zlatari, unde astazi se afla CEC-ul, era cea mai populara. Oamenii veneau aici sa se roage, dadeau sfestanii sau masluri, dar puterea sfantului era mai mare de ziua lui, de 7 ianuarie. In cazurile foarte grave, icoanele facatoare de minuni erau luate din biserica si aduse in camerele bolnavilor, puse intre lumanari aprinse. Un alt sfant care-i vindeca pe oameni era Sfantul Pantelimon, cel dupa care a fost numit si al doilea spital din Bucuresti, construit in 1750 in timpul domnitorului Grigore Ghica, fiind destinat la inceput celor bolnavi de ciuma. Pentru ca epidemia din iulie 1870 sa inceteze, oamenii se adunau sa se roage la moastelui Sfantului Dimitrie Basarabov, patronul Bucurestilor.


Scoaterea moastelor Sfantului Dimitrie Basarabov

Treptat au inceput sa apara si doctorii adevarati in Bucuresti, multi veneau din Imperiul Otoman, dar la sfarsitul secolului al XVIII-lea, capitala avea doar trei spitale, in secolul al XIX-lea au aparut altele noi, atragand chirurgi si doctori romani specializati in diverse ramuri ale medicinei.

Desi medicina a evoluat puternic de-a lungul anilor, iar Bucurestiul are acum spitale si doctori mai buni sau mai indiferenti, icoanele si vrajitoarele nu au disparut total de pe lista solutiilor pentru vindecarea celor bolnavi.
 
Sursa info si foto: Oameni si locuri din vechiul Bucuresti, Lelia Zamani